Trecem rapid peste reacţiile diverse la aflarea acestui film (Anglia: Băi, care mi-ai şutit cariera?; Franţa: Chiar era nevoie de încă unul?; SUA: Sună cunoscut - cine e Bean ăsta?), deşi fiecare e, în felul ei, îndreptăţită; trecem şi peste tristeţea cronicarului a propos de destinul amar al unuia dintre ultimele (Rowan Atkinson, esq) genii veritabile în materie de comedie (seria-cult Blackadder stă mărturie) şi ajungem... nu la o cronică (să fim serioşi!), ci la o colecţie de panseuri pe marginea unei după-amieze toride petrecute într-un cinema aproape pustiu.
Deci... e mai bun decât Bean - The Movie (1997), produs marketat exclusiv pentru yankei (drept care gagurile din serial erau reciclate fără jenă), dar asta nu schimbă problema: Bean nu mai e Bean. Personajul, plimbat fără convingere de la Paris la Cannes, a fost despuiat de inteligenţa răutăcioasă care l-a făcut faimos - au rămas doar strîmbăturile (duse la paroxism) şi aerul patetic de tolomac aerian, drept care referinţa evidentă la una din capodoperele lui Tati devine din omagiu ofensă. În rest, Willem Dafoe are haz în rolul unui regizor ("Written, directed, edited, produced and starring himself!") frate bun cu Victor Taransky, Jean Rochefort îşi telefonează (la propriu!) un cameo, iar Les Negresses Vertes se tot vântură prin cadru, nu ştiu de ce, pariez că nici ei.