Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Leul în iarnă

Arena regală - Leul în iarnă


Observator Cultural, ianuarie 2002
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Ne aflăm în anul 1183, într-un regat ce ascunde întîmplări fascinante şi deconcertante, încleştări turbulente greu de reprimat. Pivniţele castelului şi făcliile lumânărilor, veşmintele fastuoase şi bijuteriile sclipitoare concentrează parcursul unei lumi, pe care, deşi îndepărtată, o percepem ca foarte apropiată de noi. Aceleaşi impulsuri necontrolate, aceleaşi conflicte latente sau violent exprimate, nimic viabil în afară de ţesătura complicată a puterii şi determinările ei inextricabile. Deşi spaţiul este clar circumscris - Normandia - confuzia, nesiguranţa şi tulburările interioare accentuează gradul de generalizare şi posibilitatea extrapolării. Ceea ce apropie anul 1183 de epoca modernă este tocmai această figuraţie ciclică a unei strategii diferite şi mereu aceeaşi.

Personajele au ceva din forţa invincibilă a istoriei care se construieşte pe măsură ce se trăieşte. Un Plantagenet autentic - Henry al-II-lea abil, rafinat şi sensibil, nu mai puţin ferm şi intransigent în deciziile luate, alături de fermecătoarea sa soţie, Alienor de Aquitania, înţeleaptă şi la fel de îndîrjită cînd e vorba de interesele tronului. Două destine unite într-o legătură tumultuoasă şi indestructibilă prin atracţia victoriei. Doi oameni inseparabili în esenţă, pentru care regalitatea este o provocare asumată până la capăt. Chiar dacă regele aduce cu el şi alte femei, iar regina e eliberată din închisoarea-castel doar de sărbători, chiar dacă pasionalitatea este contrapunctată de o ură îndîrjită, relaţia dintre ei continuă să fie extrem de puternică. Crăciunul, în acest caz, le prilejuieşte o confruntare spectaculoasă, o întrecere în aciditatea schimbului antrenant de replici. Nu le rămîne decît să aştepte Paştele pentru o nouă şi incitantă înfruntare.

Acum însă, arena se deschide. Conflictul tensionat între ei doi legat de succesiunea la tron a unuia dintre cei trei fii constituie punctul de forţă al spectacolului. Asta pentru că favoritul lui Henry este John (accentele de stupiditate, naivitate şi laşitate sînt bine punctate de Marius Rizea), iar Alienor îl preferă pe Richard (conturat la suprafaţă de Vlad Ivanov, destul de ostentativ în etalarea curajului). Singurul temperat şi ingenios în manevrarea celorlalţi este Geoffrey (Dragoş Ionescu), ignorat însă, deoarece nu intră în strategia intereselor. Ceea ce îi uneşte este dorinţa ireprimabilă de a deveni regi, chiar cu preţul morţii tatălui lor sau al unuia dintre ei. Orice piedică le stîrneşte sentimentul revoltei şi nevoia trădării. Acalmia nu e decît un văl amăgitor, în spatele căruia colcăie intenţii subversive, dorinţe mocnite şi refulări. Nu le poate domina decît inventivitatea abilă a lui Henry al-II-lea, temperamentul lui pasional şi impetuos, imposibil de contracarat. Pare să renunţe iniţial la Alais, voluntară, seducătoare şi nu mai puţin ingenuă şi obedientă (nuanţe bine valorizate de Medeea Marinescu), dispusă să facă orice pentru a-l păstra. Fratele acesteia, Philip al Franţei, cinic şi impasibil (convingător în interpretarea lui Gavril Pătru) îi condiţionează păstrarea unuia din comitate de căsătoria surorii lui cu fiul care va deveni rege. Însă pentru Henry, renunţarea este preludiul înfrîngerii şi tocmai de aceea nu o poate accepta. Spirit acid, prin excelenţă ludic, trecînd foarte rapid de la furie ireprimabilă la o disponibilitate afectivă accentuată şi chiar la fragilitate (accente extrem de fin dozate de Damian Crîşmaru, într-un rol de compoziţie lucrat în profunzime), Henry al-II-lea etalează o strategie infailibilă. Nu o cedează nici pe Alais, nici teritoriul, stîrnind revolta fiilor consternaţi de ingeniozitatea jocului său.

Fluxul pulsatoriu al tensiunii interioare dinamizează jocul actorilor. Damian Crîşmaru şi Carmen Stănescu acoperă o gamă largă de nuanţe în interpretare, de la furie şi încrîncenare la acceptarea calmă a greşelilor. Doi regi aflaţi în pragul crepusculului îşi dispută cu voluptate autoritatea, fără să se gîndească o clipă la resemnare sau abdicare. Decorul şi costumele imaginate de Irina Solomon se adecvează perfect ambianţei scenice create. Sînt sobre şi rafinate, impunînd o notă de fastuos fără să fie însă ostentative. Spectacolul se impune prin partiturile atent construite şi mai puţin prin invenţie regizorală. Petre Bokor îşi asumă poziţia regizorului discret în spatele unei arene regale tensionate. Oricînd şi oriunde reperul determinant este puterea şi lanţul ei de forţe coalizante într-o istorie care se recunoaşte prin repetabilitate.


Leul în iarnă

Regia şi ilustraţia muzicală: Petre Bokor
Scenografia: Irina Solomon.
Cu: Damian Crâşmaru, Carmen Stănescu, Medeea Marinescu, Vlad Ivanov, Dragoş Ionescu, Marius Rizea, Gavril Pătru



 Toate articolele despre Leul în iarnă


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Mihaela Michailov


Alte articole

 Naţionalul şi Leul său în iarnă, Florica Ichim


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer