Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Made in Romania

Petit pays, je l'aime beaucoup - Made in România


Observator Cultural, decembrie 2001
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Există undeva, un colţ de lume, care nu se numeşte nici Bulgaria, nici Ungaria, ci pur şi simplu România. Spre stupefacţia generală, contururile se disting destul de clar dacă te uiţi mai atent pe hartă. Anulată de unii, suspendată de alţii, printre confuzii şi multiple forme de ignorare, îşi continuă supravieţuirea. Dovadă şi această creaţie deschisă pe mai multe paliere de interpretate - Made in România - imaginată de unul din cei mai inventivi oameni de teatru autohtoni, cu o vervă ludică uluitoare.

Succedaneul de scene abil alternate, pe care se fondează spectacolul, are în centru o Românie în construcţie, surprinsă în tot ce are ea mai emblematic şi tranzitoriu. O lume ce respiră şi transmite un aer românesc, unde totul se derulează cu o rapiditate cronometrică deconcertantă. Îndeletnicirile obişnuite devin automatisme gestuale, golite de orice semnificaţie iar oamenii se reduc la simple păpuşi mecanice, executînd acelaşi joc. Mişcările alerte bine controlate de întreaga trupă, mimînd banalitatea cotidiană şi ritmul trepidant, oferă sugestia redundanţei şi a rutinei zilnice. În această uniformizare plată, nu mai este timp pentru luxul gîndirii, al contemplaţiei şi al sensibilităţii, ci doar pentru mecanica desfăşurătorului limitat la scurgerea secundelor. "Care este rostul şi sensul unei astfel de existenţe?", pare să fie una din întrebările lansate de Dan Puric.

Ţesătura numită România se întregeşte prin suprapunerea planurilor temporale. Flash-uri din trecut şi fragmente de prezent coexistă într-o fluctuaţie a mentalităţilor şi percepţiilor. Preferinţa pentru filmele cu karate şi dependenţa ce o induc, plierea pe un anumit tip de comportament în acord cu lumea reprezentată de ele sînt savuros parodiate. Gesturile sacadat-mecanice ale luptătorilor sînt întrepătrunse da valsul idilic al mirilor, într-un amalgam, unde fluxul combinaţiilor nu mai surprinde pe nimeni. Miza spectacolului este aceea de a extrage imagini cheie, cu o funcţie mnemotehnică excelent valorizată şi de a sintetiza în acelaşi timp nota de specificitate.

Imaginea cuplului este surprinsă într-o suită de ipostaze oscilînd între desprinderea iniţială de ceilalţi, o mulţime care anulează diferenţa (gruparea sufocantă în jurul celor doi îndrăgostiţi) şi blazarea finală. Partenerul devine o prezenţă necesară sau doar un element de decor, acceptat ca un compromis şi perceput ca o frustrare. Vidul există între doi oameni care se privesc fugar şi par să se asculte. Nimic nu-i aproie şi totuşi contină să se accepte.

Chiar dacă fondul sonor trimite uneori la alte arii culturale (franceză, spaniolă, portugheză), modul de vieţuire specific românesc devine în cele mai multe cazuri uşor recognoscibil. Viaţa militară clişeizată, obsesia curentă a grandomaniei - prezenţa celor doi Napoleoni - talkshow-ul aberant, în care toţi vorbesc despre acelaşi lucru fără să se înţeleagă, obsesia emigrării în America ca unică formă de supravieţuire, identitatea dintre victimă şi călău, exprimată printr-o frică generalizată, constituie reperele acestui produs viu a cărui autenticitate trebuie căutată în fond. Pentru că România codificată în spectacol la nivelul variaţiei gesturilor şi dansurilor perfect sincronizate, punctate de alternaţiile luminii intense sau difuze (Dragoş Buhagiar) este subiectul şi obiectul unei reflecţii de adîncime. Ea se exprimă cu un umor debordant şi o gravitate profundă, încadrată de paradoxuri fine, cu o disponibilitate atăt spre răsul frust, dar şi spre accente tragice. Intuiţia lui Dan Puric se dovedeşte şi de această dată sclipitoare. Parcursul stilistic a cărui marcă este diversitatea se încheie cu acordurile naiului şi cu dansuri specific autohtone, cu o revenire în miezul rostirii româneşti. Generalul este subscris singularului individualizant, într-o combinaţie de stiluri muzicale expresive pentru fiecare imagine în parte.

România concepută de Dan Puric este o formă de work in progress, o structură descompusă secvenţial cu o minuţie a fiecărui detaliu regăsit ulterior în unitatea de ansamblu. Costumele create de Irina Solomon se integrează perfect acestei figuraţii în mişcare, antrenament zilnic realizat cu precizie şi fineţe, într-o ţară în care oamenii rîd, plîng, se caută şi încearcă să se întîlnească cîndva. Şi pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume, li s-a spus Made in România.


Made in România
Un spectacol de
: Dan Puric
Percuţie: Lucian Maxim
Nai: Nicolae Voiculeţ
Ilustraţie muzicală: George Marcu
Light-design: Dragoş Buhagiar
Costume: Irina Solomon
Arte marţiale: Ioan Căpuşneac Mandrişor
Coregrafie step: Dakmar Benda (Viena)
Dansuri populare: Constantin Bălărău
Asistent: Nica Florina
Coregrafie:Malou Josef
Cu: Silviu Biriş, Mihai Baranga, Richard Bovnoczki, Adriana Butoi, Dana Cavaleru, Adelaida Costache, Ramona Cutina, Oana Flora, Adrian Horobeţ, Dragoş Huluba, Cristina Ionda, Oxana Moravec, Nicolae Nastasia, Adriana Nicolae, Vlad Oancea, Silviu Oltean, Ileana Olteanu, Ion Parea, Mihai Răzuş, Lăcrămioara Szlanko, Violeta Totir, Carmen Ungureanu, Andrei Vasluianu, Ioana Visalon



 Toate articolele despre Made in Romania


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Mihaela Michailov


Alte articole

 Bomba de la miezul nopţii - Made in Romania, Ion Parhon


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer