Nu puţine sunt momentele esenţiale de teatru create la Naţionalul craiovean, de la cel de acum cîteva decenii, cu Vlad Mugur şi generaţia de aur a lui Amza Pellea, Victor Rebengiuc şi ceilalţi, la Silviu Purcărete şi apoi din nou cu Vlad Mugur, în ultimii săi ani. Dar iată că un regizor mai tînăr, Claudiu Goga, care s-a remarcat mai ales cu cîteva spectacole realizate la Teatrul Sică Alexandrescu din Braşov, reuşeşte să creeze un moment remarcabil, la Craiova, cu montarea Revizorului lui Gogol.
După premieră, spectacolul nu s-a mai jucat un timp, fiind reluat recent. Astfel, am avut şi eu prilejul să asist la acest spectacol absolut extraordinar, încadrat de două generaţii de mari actori, prin Ilie Gheorghe, întruchipîndu-l pe primar, şi Sorin Leoveanu, o descoperire a lui Vlad Mugur, în rolul personajului principal. Sunt sigur că şi alţi spectatori ai memorabilului spectacol craiovean vor remarca şi ţine minte, de asemenea, cuplul Bobcinski-Dobcinski, în care au fost fantastici Nicolae Poghirc şi Angel Rababoc. Nuanţele jocului lor, de la subtilitate la mecanica cea mai umilă, ne vor urmări mult timp, cum ne va urmări şi toată această teribilă desfăşurare de forţe, care începe într-un cimitir, unde, ca nişte conspiratori, mai-marii oraşului se adună pentru a-şi comunica unii altora teribila veste că a sosit revizorul, în faţa căruia se găsesc descoperiţi, toţi patronînd sau fiind înglodaţi în cele mai necurate afaceri, jafuri şi minciuni. Să fi ştiut Gogol, într-o intuiţie genială, ce se întîmplă azi în România? Iulia Lazăr este pusă şi ea, asemenea celor doi, pe o şină a nebuniei mecanice, cu izbucnirile isterice care prelungesc momentele aşa-zis normale.
Întrebat de ce a optat pentru Revizorul, regizorul Claudiu Goga observă că: "Piesa lui Gogol aduce pe scenă o lume în care valoarea suverană este banul, în care lupta pentru a face bani fără muncă este acerbă, iar acest scop scuză orice mijloace, chiar dacă ele ajung la crimă". "Nu vi se pare că acest lucru seamănă foarte mult cu lumea în care trăim?" - se întreabă apoi regizorul, continuînd: "Spectacolul nostru nu şi-a propus să facă morală şi nici să dea verdicte, ci să sugereze că o lume atît de ticăloasă, care trăieşte în afara legilor moralei, Justiţiei sau Bisericii, nu se mai poate îndrepta din interior. Ea trebuie să dispară şi, cu siguranţă, undeva, deasupra noastră, cineva - un Revizor, faţă de care pînă la urmă trebuie să dăm socoteală pentru cum ne trăim viaţa - poate da această sentinţă".
Scena finală, a balului - care începe în cheie triumfală pentru familia primarului şi se sfîrşeşte dezastruos, după aflarea veştii că acela care fugise cu banii tuturor nici nu era revizor şi nici nu va mai reveni, dar că, din contră, revizorul abia acum soseşte - este un final apoteotic. Sosirea caleştii în care fusese adus şi falsul revizor, în mijlocul notabililor îngroziţi, creează o atmosferă de mister şi groază, care încununează o comedie, spumoasă pînă atunci, căci cine stă să se mai gîndească, în asemenea momente de înălţare comică, la tragicul, de fapt, al situaţiei? La timpul potrivit a fost remarcată contribuţia tuturor actorilor, a scenografiei şi costumelor la realizarea acestui spectacol care marchează un moment remarcabil în istoria Naţionalului din Craiova, cu atît mai mult cu cît el este opera unui tînăr cu prezent, care rămîne, nu-i aşa, şi unul de viitor.