Sîmbătă şi duminică, la Bulandra,
s-a deschis stagiunea cu un spectacol excepţional, realizat de o
cunoştinţă mai veche a spectatorilor acestui teatru,
regizorul rus, actualmente profesor în Statele Unite ale Americii,
Iurii Kordonski. Căsătoria lui Gogol este o piesă care
pare inactuală astăzi, la peste 150 de ani de la scrierea sa.
Totuşi, acest regizor cu imaginaţie şi gîndire
trează, împreună cu legendara trupă a nu mai
puţin legendarului teatru românesc de prim-rang european, a
reuşit să realizeze un spectacol substanţial şi care
ţine, tot trează, şi atenţia publicului pe
parcursul celor trei ore cît durează. Modul în care a pus
în scenă, cu totul altfel decît o făcuse cu Unchiul Vanea acum doi ani şi ceva,
surprinde şi încîntă. Personajele sunt lucrate ca
individualităţi, ajungîndu-se pînă la
caracterizarea fiecărui pretendent la căsătorie printr-un
instrument muzical, la care acesta îşi cîntă iubirea
pentru fata - zice-se bătrînă - care doreşte să se
mărite, dar nu se poate decide între cei cinci bărbaţi
care o peţesc (Andreea Bibiri, bine în rol).
Regizorul îi încredinţează lui Kocikariov, prietenul
unuia dintre pretendenţi, cel ales şi care evadează de la
nuntă în ultima clipă, rolul constructorului întregii
drame, care se joacă, pînă în final, în cheie
comică. Răzvan Vasilescu, cel care-l întrupează pe
Kocikariov, este - se vede şi aici - un mare actor. Şi nu în
devenire. El este dracu' (Eu, Doamne?, ar spune Toma Caragiu, ca-ntr-un
celebru scheci de televiziune), cel care construieşte perechea ce,
în cele din urmă, se va dezmembra lamentabil, din cauza
nehotărîrii amicului său. O figură care se reţine
este şi peţitoarea, în rol Mariana Mihuţ face şi ea
minuni artistice. Apoi ce să spunem, fiecare dintre cei cinci
pretendenţi, Doru Ana, Ionel Mihăilescu, Victor Rebengiuc, Marius
Chivu şi cîştigătorul Cornel Scripcaru, sunt figuri de
neuitat, ceea ce se datorează regizorului, dar mai ales talentului
individualităţii fiecăruia. Ce gamă amplă de la
Marius Chivu la Victor Rebengiuc! O scară pe care spectatorul
regăseşte diversitatea psihologiilor umane. Irina Petrescu,
în rolul mătuşii, are un rol mai restrîns, dar marea
actriţă pe care o ştim găseşte resurse pentru a-i
da pregnanţă şi a-l face memorabil. Şerban Pavlu,
în servitorul lui Podkoliosin, cîştigătorul care alege
să nu ia nimic, e conturat cu măiestrie, îngroşat
deopotrivă de concepţia regizorală şi de talentul
acestui actor pe care trebuie să-l reţinem. Ana Ioana Macaria, o
tînără (încă) actriţă pe care am mai
văzut-o în roluri mici, nu prea are ce să scoată din
ceea ce i se oferă şi, totuşi, este de cîteva ori
în prim-planul atenţiei. Cu decorurile sugestive, ruseşti,
ale lui Mihai Mădescu, şi costumele sugestive, semnate de Maria
Miu, spectacolul este o împlinire, iar Teatrul Bulandra devine,
aşa cum îmi spunea după spectacol Irina Petrescu, specialist
în ruşi. Dar nu în orice ruşi, ci în cei mari. O
stagiune care se deschide cu un asemenea spectacol, într-o sală
renovată şi ajunsă de nivel european, datorită unei
primării generale protectoare a artei teatrului, este o promisiune. Una
pe cale de împlinire.