Moto: Thesaure de la Langue Francaise
(secolele XIX-XX) propune spre analiză o selecţie
de cuvinte din opera lui Balzac, pentru a ne face
idee despre ce înseamnă un contract de
căsătorie. Exemple: achiziţie, aranjament,
concesie, circumstanţă, dotă.
Secolul XIX, Rusia lui Gogol: o tânără petersburgheză, trecută de vârsta bunului simţ social dar încă suficient de ludică, iniţiază o escapadă cu scop determinat: ACHIZIŢIA unui bărbat. Tovarăş. Soţ. Punct ochit. Până la "lovit" nu mai e decât un pas. Îl face timp de 3 ore, în compania a 2 sfătuitoare bine intenţionate şi corecte, a unei teribile peţitoare, a 5 pretendenţi aleşi pe sprânceană şi... a 2 personaje adiacente. Nume de cod: Căsătoria. Purtător la scenă: Yuri Kordonski. Complici: Mihai Mădescu (decoruri) şi Maria Miu (costume).
Păţania începe în reşedinţa venerabilului funcţionar Podkolesin, aproape şef de departament, pradă unui moment de spleen rusesc (bărbieritul inclus!) dar salvat de un vis revelator: întârziat la propria nuntă, confuz şi speriat zdravăn, săvârşeşte în cele din urmă actul sfânt, împreunându-şi mâna (şi destinul?) cu cea a servitorului Stepan! Splendid început de găselniţe regizorale care destinde atmosfera şi pune un punct apăsat pe i-ul piesei. Se încinge o întâmplare absolut incredibilă în 2 acte, timp în care peţitoarea ţese ARANJAMENTUL, competiţia îşi scoate ochii diplomat şi manierat în orice CIRCUMSTANŢĂ, fata de măritat îşi re-inventează nurii, iar prietenul inseparabil al personajului nostru conduce pe scenă peste limita de viteza admisă.
Cel mai frumos moment al piesei este... atmosfera însăşi. Momente de fast-forward carnavalesc şi limbaj comic sunt contrapunctate de digresiuni lirice pe o muzică aşa cum numai ruşii ştiu a (s)pune. Personajele sunt voit îngroşate, până la grotesc (am avut senzaţia la un moment dat că oamenii lui Gogol se transformă ameninţător în personajele-mască imaginate de Artaud, senzaţie exagerată probabil, dar cu siguranţă alimentată de regizor). Tendinţele caricaturale din scriitură nasc caractere monstruoase cu tentative lamentabile de a se ancora în societate şi în viaţă.
Podkolesin (Cornel Scripcaru) este funcţionarul rus strivit de roţile mecanismului birocratic (koleso = roată, pod = sub) dar satisfăcut, atras paradoxal de însuşi motivul depersonalizării sale. Dialectica alienării este doar un concept la modă! Societatea tinde să banalizeze şi să elimine, condamnă la izolare individul care rămâne legat de ea. Nehotărât incurabil, el vede în căsătorie întîmplarea care l-ar umaniza fără să ştie în ce sens (un divan nou şi-un moţăit prelungit, nevasta tricotându-i la cap, podkolesini jucăuşi, viitori birocraţi?)
Urmează un act dedicat congregaţiei peţitorilor din casa de piatră care pofteşte spectatorul la o masă nesfârşită unde ceaiul se soarbe zgomotos din farfurioare, mesenii vor să pară ceea ce nu sunt, iar teatrul devine absurd in manieră slavă. Joc actoricesc susţinut şi antrenant. Ivan Pavlovici Omletă (Doru Ana) este trecut, perpetuu agasat de problema DOTEI şi oferă, din snobism, cadouri aparţinând unei alte rase (cutiuţa muzicală în locul mai-potrivitei matriochka); Anucikin (Ionel Mihăilescu) pendulează între efeminare şi timiditate, iar când vine vorba de CONCESII, nu face niciuna faţă de educaţia miresei (punct de vedere dubios ţinând cont că evaluatorul însuşi nu ştie boabă de franceză!); Panteleiev (Marius Chivu) are o stea nefastă - bâlbâit în momentele cheie dar altfel cu gura dreaptă; Jevakin (Victor Rebengiuc) are un nume (zhevat = a mesteca) predestinat comportamentului de fante târziu care îşi rumegă peripeţiile din Marină spre... indiferenţa interlocutorilor. Personaje admirabile, pornite în căutarea nevestei ideale: prospectiva mireasă, Agafia Tihonovna (Andreea Bibiri) are accese isterice, e învolburată de sângele virgin dar şi resemnată cu statutul de proiecţie a pretenţiilor masculine.
În fine, clubul chaplinesc se întregeşte cu imaginea a 2 personaje de-a dreptul hiperbolice, de o vivacitate inimaginabilă şi touch of spark actoricesc! Fiokla Ivanovna (Mariana Mihuţ) şi Kocikariov (Răzvan Vasilescu), codoaşa şi peţitorul, materialista şi "dezinteresatul", care reuşesc căderi şi redresări spectaculoase. Şi nu oricum - drepţi ca lumânarea, după ce s-au bălăcit în injurii de cea mai joasă speţă, au minţit cu inspiraţie de poet, au trecut de la realitate la fabulos cu îndemânarea prestidigitatorului şi rapiditatea... vitezomanului din Suflete moarte: "... ce rus nu se dă în vânt după condusul nebunesc?!"
Şi după alcool, zice Gogol. Iar eu aş adăuga spectacole de regie, fler la alegerea actorilor potriviţi, creare de relaţii autentice, rezolvare ingenioasă de situaţii, alegerea scenografiei şi tot tacâmul. Plus un sfârşit în cheie meditativă.
E adevărat, Căsătoria nu e Unchiul Vanea. Îi lipseşte gustul de alcool rafinat. Dar, vorba unui prieten: "Nici Gogol nu-i Cehov".