România Liberă / martie 2002
A Beautiful Mind
Film declarat biografic, dedicat unui eminent matematician, John Forbes Nash jr., laureat al Premiului Nobel (în 1994), legendă vie în aplicarea teoriei jocurilor, opera lui Ron Howard, A Beautiful Mind, este un savant amalgam de realitate şi ficţiune, menit să sensibilizeze publicul, obosit de atîtea crime şi războaie, cu valori mai normale.

Extinsă pe parcursul a aproape cinci decenii, evocarea lui Howard are un prim capitol dedicat elitistei Universităţi din Princeton, unde Nash (interpretat de Russell Crowe) se formează avînd ţintă declarată ideea ce-i va aduce faima. Competiţie şi ratare, colegialitate şi egoism, emulaţie şi nefericire sunt polii maturizării lui Nash, care intră în lumea aleasă a savanţilor aureolat de descoperirea sa genială. Un al doilea capitol este consacrat afirmării la legendarul Institut de Tehnologie din Massachussets, unde Nash ajunge şi spărgător de coduri, un soldat privilegiat - pe frontul Războiului Rece. Condus de enigmaticul William Parcher (Ed Harris), Nash va pendula între matematică, spionaj şi dragostea descoperită pentru Alicia Larde (Jennifer Connelly), care-i va deveni soţie. Suprasolicitarea îl aruncă însă în schizofrenie şi ultima parte a filmului se dedică, nu fără un melodramatism specific, luptei pentru recuperarea minţii sclipitoare a savantului. Cuplul hărăzit fericirii are parte de momente prelungite de coşmar, dar obsesiile urmează firesc deziluziilor matematicianului în faţa unor realităţi la care nu mai are acces. Axat în special pe lupta lui Nash şi a soţiei sale pentru supravieţuire în duel cu o boală necruţătoare, degenerativă, filmul dezvoltă o arhitectonică impresionantă ce conferă tensiune şi spectaculozitate nu doar poveştilor de spionaj, ci şi unei vieţi închinate unei discipline superioare. Din păcate, lungimile şi revenirile, accentele de multe ori deplasate asupra viziunilor lui Nash, devin convenţii ce se acceptă cu greutate, locuri comune dificil de topit în substanţa narativă.

Chiar şi recunoscutul profesionalism al autorului filmului Apollo 13 (laureat cu două premii Oscar) poate fi pus sub semnul întrebării atunci cînd în repetate rînduri apar microfoanele în cadru, indiferent de condiţiile turnării. Şi totuşi filmul a cucerit deja patru premii Globul de Aur şi este multiplu nominalizat şi la premiile Oscar, unde, în lipsă de ceva mai bun, probabil prestaţia actorilor Jennifer Connelly şi Russell Crowe, deja laureaţi ai Globurilor de Aur, va fi răsplătită cu cele mai înalte distincţii ale Academiei Americane de Film. Cei doi interpreţi au cucerit în urmă cu cîteva zile şi prestigioasele premii ale Academiei Britanice de Film (BAFTA), aşa că nu cred că vor avea contracandidaţi serioşi la Oscaruri.


Regia: Ron Howard Cu: Russell Crowe, Ed Harris, Jennifer Connelly, Paul Bettany, Adam Goldberg, Judd Hirsch, Christopher Plummer

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus