Recunosc că am avut încă de la început sentimente amestecate cu privire la Campania "Salvaţi Vama Veche" (în ultimii ani, cînd mi-am completat fişa fiscală, am contribuit la cauză cu cele două procente din impozit). Aş fi vrut din tot sufletul ca Vama să-şi recîştige spiritul şi să fie redată celor care, practic, au inventat-o. Nu cred însă că poţi "salva" un loc de la suprapopulare, mercantilizare şi poluare creînd un eveniment al culturii de masă cum e un festival rock. Poate că rock-ul, punk-ul, funk-ul şi jazz-ul nu sînt genuri mainstream, dar un festival al lor devine mainstream. Aici se află paradoxul şi riscul. Asemenea manifestări de amploare pot avea un scop caritabil, se pot strînge nişte fonduri, de pildă, dar, în timp ce Stufstock vrea să creeze o anume mentalitate, efectele secundare lucrează împotriva locului. Weekend-ul trecut, la a 5-a ediţie de Stufstock (16-19 august 2007), Realitatea TV a făcut publică cifra turiştilor prezenţi în Vamă: 23.000. Pe locul 2, după Neptun.
Salvaţi Vama şi Delta de ecologişti!
În Vamă nu erau mai mult de 200 de corturi, în schimb, aveai mai multe şanse să găseşti loc de parcare la mall în seara premierei lui Harry Potter, decît în weekend-ul cu Stufstock. Tradiţia corturilor pe plajă, cea pentru care militează festivalul, e deja Istorie: maşinile sînt de cîteva ori mai numeroase, iar Vama are nevoie acum de locuri de parcare. Stufstock a făcut din Vamă un loc de pelerinaj cu jeep-ul şi o destinaţie estivală a pet-urilor. Căci, în timpul festivalului, subintitulat GreenFest, Vama Veche este un fel de Glina cu ieşire la mare, mult mai murdară decît atît de hulita Mamaie. În ciuda organizării exemplare, am văzut oameni aruncînd chiştoacele şi paharele de bere pe jos, nu mai vorbesc de plajă, ci chiar în ţarcul festivalului. E clar că ghidul ecologic distribuit gratuit n-a fost citit. Ca o culme a decadenţei vamaiote, am văzut grătare sfîrîind pe plajă, vizavi de cîrciuma simbol La Stuf, şi un aparat de box care măsura forţa pumnului. Mai mulţi oameni, mai mult jeg. Niciodată Vama n-a fost aşa împuţită. Asta spune ori că mesajul nu ajunge la oameni pentru că sînt ei nişte tîmpiţi irecuperabili (şi atunci nu le stimulezi venirea în Vamă), ori că mesajul nu e realist (şi atunci încerci altceva). Sau amîndouă. Nu poţi ecologiza Vama cu o masă de cîteva mii de oameni veniţi cu maşina, un weekend pe an, să bea să cadă laţi în ritmul chitărilor. S-o spunem pe-a dreaptă: rockerii şi punkerii nu sînt nişte delicaţi cu locul unde chefuiesc. Poate că nu mai vin atîţia manelişti ca în anii trecuţi, dar asta nu face Vama mai curată. "Faci plaja pe care o meriţi" e un slogan adevărat, dar nu în sensul dorit. Căci o fi codrul frate cu românul, mă tem însă că viceversa nu e valabilă. Oricum, ceva nu e în regulă şi, dacă strategia nu se va schimba din mers, în cîţiva ani vor veni în Vamă o sută de mii de oameni care-şi vor parca maşinile pînă în 2 Mai.
În textul care deschide programul festivalului, Mircea Toma spune: "Am avut grijă ca aceste două sate [2 mai şi Vama Veche] să aibă unul dintre cele mai bune planuri urbanistice din cîte a văzut ţara." Numai mie îmi vine să rîd!? Acest plan urbanistic minune a fost sau va fi respectat? Arhitectural, Vama este acum o mahala. Dacă acest plan urbanistic va fi pus în practică abia de acum încolo, oare asta înseamnă că Vama va fi rasă şi reconstruită din temelii? Despre ce e vorba? Mă tem că vom ajunge să regretăm o Vamă dezvoltată în logica unui capitalism rapace dar măcar civilizată şi, poate, chiar cochetă arhitectural, oricînd de preferat unei Vame promiscue, ghetoizate, cu aspect de mahala snoabă. Respect iniţiativele lui Mircea Toma şi aş vrea să fie cît mai mulţi tipi ca el care să investească atîta energie în civisme de tot felul, dar cauza Vamei nu poate fi susţinută în acest fel.
Aşa cum cea mai rea veste de anul ăsta consider a fi ideea unui festival electro Delta Music Fest la Sfîntu Gheorghe. Fix aceeaşi poveste. Te întrebi dacă la mijloc nu există cumva nişte interese obscure şi dacă aceşti oameni nu sînt, în felul lor, nişte demagogi. Altfel e bizar cum cei care care militează pentru natură vor astfel de manifestări în locurile care ar trebui să fie sau să rămînă cît mai puţin accesibile şi cît mai puţin frecventabile. Prevăd covoare de chiştoace plutind în ritm de chill out pe canalele Deltei. Dacă vă pasă de acest loc, refuzaţi festivalul şi duceţi-vă în Deltă singuri, altă dată.
Dincolo de interese, rock-ul
Altfel, Stufstock a fost bine organizat: 50 de trupe (Ura! pentru faptul că nu i-au invitat şi pe atotprezenţii Iris), de la jazz la hard-core (capete de afiş fiind Cradle of Filth, Toy Dolls, The Dandy Warhols şi Defunkt), două scene plus cea de pe plajă amenajată pentru electro în zori, sunet foarte bun (în funcţie de zonă), cu bilete la preţ ok (între 20-50 lei) vîndute inclusiv on-line (intrare liberă pentru cei peste 60 de ani, deşi limita ar fi putut coborî lejer la 50), info, prim-ajutor, pază şi ordine bine asigurate (am văzut confiscate mii de pilule, pastile, substanţe şi alte "medicamente"), toalete ecologice suficiente, corturi cu băuturi şi mîncare bună la preţuri oneste (cu excepţia berii foarte proaste, prea diluată, un fel de drojdie fermentată în apă de mare)...
În prima zi, joi, a fost lume puţină. După prestaţia de la Artmania, nu m-am grăbit să văd Altar, iar Coma au cîntat prea devreme la ce meniu oferă terasa La Micul Golf, din 2 Mai, acolo unde am mîncat în fiecare seară. La Cradle of Filth s-au adunat totuşi 1.500 de oameni, pentru ca în timpul recitalului celor de la Luna Amară parcul să se depopuleze rapid. Luna Amară sună destul de anost, însă indie-ul cehilor de la Sunshine merita mai mult de 50 de oameni. La fel şi comeback-ul Survolaj, de pe la 3 dimineaţa, o oră ce ar fi putut fi evitată, din respect pentru trupe, dacă maratonul ar fi început mai devreme. Apropo de Survolaj, reveniţi în rock după mai bine de un deceniu, cu vocea lui Daniel-Silvan Petre încă în formă şi care au încheiat excelent cu o versiune progresivă la Cine iubeşte şi lasă asezonată cu Iron Man, nu le-ar strica să se lase inspiraţi de atitudinea scenică a celor de la Timpuri Noi. Aş fi fost curios să revăd şi comeback-ul Neurotica, dar, de data aceasta, eram la coadă la clătitele cu brînză şi stafide.
Vineri, am dansat cu Blazzaj, destinşi, cu umor şi care sună impecabil; Byron m-a plictisit cu urmele lui din Kumm, E.M.I.L. au cîntat fără surprize, dar Timpuri Noi chiar au fost back în business. Dan Iliescu a cîntat cu poftă, ca pe vremuri, Artanu a făcut show cu sictireala lui mucalită (nu ştiu de ce am avut mereu impresia că ar putea fi un foarte bun autor de proză scurtă), basistul care l-a înlocuit pe Silviu Sanda s-a dovedit de mare angajament, iar publicul a cîntat versurile ca la concertele din Costineşti de la mijlocul anilor `90. Am auzit inclusiv Victoria, la Stan lumea s-a dezlănţuit (eu cred că Eminem s-a inspirat de la Timpuri Noi), pentru ca la Tata, poate cea mai personală piesă din discografia trupei, să cîntăm cu ochii umeziţi. Atmosfera astfel încinsă a continuat la Toy Dolls (nu prea sînt genul meu), şi, mai ales, la Zdob şi Zdub, o trupă iubită la noi şi pentru care odată, pe vremea hardcore-ului moldav şi al etno-trash-ului din Zdubii bateţi tare, aveam şi eu respect; acum au ajuns un fel de Voltaj etno numai buni pentru concertele de la festivalurile de bere. Au urmat Zob, o trupă ok, dar care îi pastişază excesiv pe Green Day. Oricum, cea mai bună zi din festival.
Din motive bulgăreşti - sînt pe punctul să găsesc o Vamă nepervertită, printre stîncile pustii dar prietenoase dintre Şabla, Tyulenovo şi Rusalka -, sîmbătă am ajuns abia la Phoenix unde, ca de obicei, Nicu Covaci era răguşit şi, tot ca de obicei, era delir. Recitalul celor de la The Dandy Warhols a fost destul de şters (cred/sper că americanii pot mai mult de-atît), Kumm fără Byron nu mă atrăgeau, nici italienii de la Klimt 1918, nici Travka... Şi oricum era ultima mea seară şi voiam să fac o ultimă baie în mare, singurul loc din Vamă unde mizeria măcar nu se vedea. Regret că n-am putut sta şi duminică, ziua cea mai jazzy a festivalului, să văd Trigon, Defunkt şi Tuba Project, aşa cum regret că n-am ajuns la Papa la Şoni, terasa unde au cîntat trupele-tinere-talente şi unde aş fi vrut să-i văd măcar pe The Mood, pe The Amsterdams, al căror Taking Care Of Anna a fost una dintre piesele de rezistenţă ale verii din playlist-ul meu şi al Fm-ului meu preferat, misteriosul 89 Fm (cine ştie ceva despre acest post să-mi scrie pe adresa redacţiei), şi pe The Mushroom Story, una dintre puţinele trupe ale proiectului Manifest Yourself Music care mi-au atras atenţia.
Una peste alta, muzical vorbind, o ediţie reuşită. Altfel, rămîne cum am spus mai sus: dacă vreţi să salvaţi Vama, nu mai mergeţi acolo! Uneori, brandurile ecologiste dăunează grav naturii.
P.S. În fiecare seară de festival l-am zărit pe Liviu Papadima, decanul Literelor bucureştene, aşezat pe iarbă, ascultînd rock şi bînd bere. Respect! Pe vremea studenţiei mele, decanul de atunci o ardea numai prin arhive. Cu un aşa decan mişto, aş mai face facultatea încă o dată.