Două săptămîni de dans contemporan, în Capitala Culturală Europeană. Festivalul Internaţional Sibiu Dans 2007 a avut loc între 17 şi 31 august 2007, cu spectacole pe stradă, în cort, la teatru şi chiar şi în Biserica Azilului.
Ca la orice festival, la reprezentaţiile în aer liber publicul a fost format în mare parte din spectatori de ocazie, trecători aflaţi întîmplător în zonă. Sibienii şi turiştii au cam rămas cu gura căscată văzînd dansurile contemporane, deloc asemănătoare cu ideile pe care lumea le are în general despre dans; reprezentaţii stradale mizau adesea mai mult pe nemişcare, pe postură, pe costumaţie - sau pe lipsa acesteia -, pe concept, pe poemul postmodern care poate fi trupul dansatorului. În săli însă, publicul plătitor de bilet sau posesor de invitaţie ştia la ce să se aştepte. Chiar şi aşa, surprizele au fost mari, mai ales dată fiind tema din acest an, "Corpul". Să vorbim despre două dintre ele.
Interzis minorilor!
Unul dintre cele mai incitante spectacole a avut loc pe scena teatrului, departe de ochii străzii. Şi de ai minorilor, cărora intrarea le-a fost interzisă, din cauza "scenelor de nuditate".
Două reprezentaţii consecutive, Female Study şi Hermaphrodite, ale companiei "Quasi Stellar" din Grecia, anunţate ca un fel de studiu antropologic al nudităţii, au fost susţinute de Markella Manoliadi şi de Constantinos Rigos, care au dansat complet dezbrăcaţi timp de cîte 30 de minute.
Coregrafa Apostolia Papadamaki a conceput un dans în care se trece de la contorsionare la nemişcare, de la zbatere la momente calme, poetice. Female Study şi Hermaphrodite fac parte, alături de Male Study, dintr-o trilogie care explorează prototipuri şi arhetipuri umane. Din păcate, cea de-a treia parte nu a fost prezentată la Sibiu.
Chin şi înălţare
Female Study. Ea, un trup gol chircit pe podea, care se zbate. Parcă i-ar creşte dureros aripi. Tot dansul e o luptă spre înălţare. Pe un ecran, în spatele scenei, un cap învăluit în mătase, conturul unui chip abia perceptibil. O voce articulează cu greu începuturi de cuvinte. După o vreme, femeia reuşeşte să se ridice. Pe ecran, chipul se dezvăluie, e un alt eu; femeia se priveşte pe ea însăşi, uimită. Ca în depresiile profunde, celălalt eu, parcă numai ochi, priveşte la eul zbuciumat, de carne, de pe scenă. Eul privitor, fie senin, fie îngrijorat, este permanent neputincios.
Sub ochii tuturor, femeia se străduieşte să se ridice pe vîrfuri. Prăbuşirile sînt violente. Pe ecran, în ochiul drept sclipeşte o lacrimă, abia perceptibilă. La final, trupul se dezvăluie întru totul, stînd în picioare, în faţa imaginii. Zbaterea încetează. Femeia îşi acoperă, ruşinată, părţile de care înainte părea să nici nu fie conştientă. S-a ridicat. A reuşit. A învins sau a fost învinsă?
Douăzeci de minute pauză, spectatorii sînt scoşi din sală. Se reface decorul, şi iată-l pe el. Hermaphrodite. Dansatorul, tot complet dezbrăcat, se află pe un fel de soclu. O lume prea mică în care va trebui să se descurce. Să-şi joace rolul. E o lume de pe care poate oricînd să cadă, să-şi frîngă gîtul. Scaunele sînt aşezate de astă dată direct pe scenă, de jur împrejurul acestui soclu meschin. Începe un dans foarte asemănător cu al femeii. Zbatere şi, în cele din urmă, chinuită, înălţarea. Trupul este expus fără milă sub reflectorul ale cărui raze cad necruţătoare, vertical.
Istoria plăcerii
La Pavilionul 2007, un public restrîns, format în mare parte chiar din participanţi la festival, s-a delectat cu Collectif Utilité Publique, povestea unui cuplu modern şi a plăcerilor. Cei doi dansatori, Anna şi Nicholas, din Elveţia, încep să danseze sumar îmbrăcaţi, pentru ca apoi să cadă pradă constrîngerilor de tot felul. El o obligă să îşi pună fusta şi se îmbracă şi el, după care cei doi se comportă ca un cuplu erodat, chinuit de rutină. Bărbatul vrea ca femeia să adopte fel şi fel de poziţii nefireşti, ea se revoltă, începînd un dans fantastic, din păr. Pletele blonde şi lungi dansează ca o prelungire a corpului.
Cuplul e prins în discuţii şi certuri. Îşi tot caută locul, se mută dintr-o parte în alta a scenei, vorbind. Nicăieri nu le mai este bine. În cele din urmă, dispar şi reapar îmbrăcaţi exotic, în blănuri artificiale, sugerînd o evoluţie spre libertate, însă o libertate perversă. El are doar pantaloni, ea are doar haină. Încep un dans lasciv şi cinic, cu limbile.
Spectacolul se încheie cu bărbatul citind o listă nesfîrşită cu ce are de făcut de acum înainte: va trebui să îi spună femeii că e frumoasă, că e unică sau măcar că a slăbit. La fiecare calitate enumerată, femeia tresare orgolioasă. Aplauzele din final sînt, ele însele, un nou elogiu.
Densitate: Dans, filme, discuţii
Programul festivalului a cuprins circa douăzeci de spectacole de dans contemporan, opt seri de filme, două ateliere de dans şi o masă rotundă internaţională. Au participat peste cincizeci de artişti dansatori şi coregrafi din Austria, Belgia, Elveţia, Estonia, Franţa, Grecia, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Olanda, Suedia, Statele Unite ale Americii şi România. Programul a inclus şi filme despre dans, proiectate la Studioul Astra Film, cu intrarea gratuită. Organizator al festivalului a fost Fundaţia Culturală Proiect DCM.