Uneori, poveştile se spun prea bine şi fără cuvinte. Cu gesturi, cu tablouri însufleţite, muzică mexicană, o coregrafie încărcată de senzualitate şi o Frida Kahlo uluitor de asemănătoare cu cea adevărată. Acestea sînt ingredientele spectacolului de teatru-dans Frida. Impresii, regizat de Mc Ranin, cu coregrafia lui Hugo Wolff, la o sută de ani de la naşterea pictoriţei mexicane Frida Kahlo. Spectacolul Teatrului Tony Bulandra din Tîrgovişte a fost prezentat la Sibiu, în cadrul Festivalului Sibiu Dans 2007.
O fată bolnavă, cu care alţi copii nu vor să se joace, o fată care visează frumos. Aşa începe povestea Fridei Kahlo, cea care va deveni un simbol al artistului puternic, însă abia după ce tumultoasa sa viaţă, înţesată de evenimente aproape incredibile, se va fi sfîrşit. La şase ani lovită de poliomielită, la optsprezece victimă a unui accident teribil - un tramvai loveşte autobuzul în care se afla şi o bară metalică îi străpunge trupul, intrînd prin piept şi străbătîndu-i uterul -, Frida este o poveste vie despre durere şi despre cei care nu îşi lasă visele să moară.
Frida pictează în scaunul cu rotile şi în pat, sprijinită de mama sa. Cînd reîncepe să meargă, îl cunoaşte şi se căsătoreşte cu pictorul Diego Rivera, însă căsnicia este marcată de tensiuni. Gelos, Rivera îi acceptă bisexualitatea şi relaţiile cu alte femei, însă nu şi pe cele cu bărbaţi. Divorţează, se recăsătoresc, trec împreună şi prin anii de simpatie comunistă, şi prin drama repetatelor avorturi, căci Frida nu mai poate face copii din cauza accidentului. Ea moare la 47 de ani, după mai mult de treizeci de operaţii.
Asemănare uluitoare
Întreaga poveste a Fridei Kahlo este redată prin dans, fără nici o replică vorbită. Mara Opriş este interpreta pictoriţei mexicane şi steaua incontestabilă a poveştii mute despre durere, dragoste, valoare şi putere. Asemănarea artistei cu Frida este uluitoare, şi nu numai graţie machiajului extrem de reuşit.
Mara Opriş este o dansatoare cu o aparenţă firavă, care impresionează dînd viaţă cu multă expresivitate scenelor sensibile, dar mai ales celor de forţă. Artista este fermecătoare de la un capăt la altul al spectacolului, de la fetiţa jucăuşă şi visătoare, la femeia prinsă în mrejele poveştilor de dragoste sau implicată politic. Încîntătoare este scena cînd pictează în pat, folosind o oglindă fixată deasupra sa, pentru a-şi face autoportretul. Dansatoarea învîrte oglinda cu picioarele, îi dă viaţă şi îşi ia viaţă, mişcările îngemănate dintre corp şi obiect fiind, de altfel, foarte reuşite de-a lungul întregului spectacol. Fac parte din dans şi scaunul cu rotile, şi patul de spital, şi păpuşile semnificînd copiii nenăscuţi.
Între scenele dansate - multe dintre acestea purtînd o intensă încărcătură erotică -, pe ecranul din fundal sînt proiectate tablouri ale Fridei Kahlo, în variante animate, ca şi cum personajele pictate ar fi prins pentru un timp viaţă, pe pînză. Tot direct din tablouri par să coboare şi artiştii, anumite momente ale spectacolului redînd picturi ale Fridei Kahlo. Toate acestea, alături de coloana sonoră, alcătuiesc o atmosferă apropiată de cea autentică şi reuşesc să facă din Frida. Impresii tabloul unei vieţi neobişnuite.
Aniversare
Spectacolul Teatrului Tony Bulandra din Tîrgovişte, care marchează 100 de ani de la naşterea Fridei Kahlo (1907-1954), s-a jucat la Sibiu, în cadrul Festivalului Sibiu Dans 2007, pe 16 noiembrie 2007. Artiştii au purtat panglici albe în piept, în semn de protest faţă de ce i se întîmplase în Italia colegei lor, actriţa Laura Vasiliu. Decizia protestului în această formă i-a aparţinut directorului teatrului, regizorul Mc Ranin.