Măcel - 28 Weeks Later

Există o secvenţă, undeva spre finalul acestui coşmar trepidant deghizat în film de cinema, pe care mulţi cronicari vor fi povestit-o, ce-i drept, dară opinie separată... nu se face! Aşadar: un elicopter militar se năpusteşte spre hoarda de infestaţi ce-i fugăreşte neostoit pe eroi şi purcede apoi la a-i sfîrteca şi măcelări cu elicea, în aplauzele asistenţei, mult prea siderată pentru a reacţiona altfel decît isteric. N-am mai văzut asemenea carnagiu exuberant la grămadă de la Braindead, bijuteria gore realizată de Peter Jackson în 1992, unde "cositul" de zombies era executat cu o drujbă, şi n-am nici o remuşcare în a vota, cu ochii... deschişi, secvenţa anului.

Gratuit? Priviţi în jur - cuvîntul gratuit nu mai are nici o relevanţă. Spre deosebire de acest sequel surprinzător de abil, care se petrece la 28 de săptămîni de la începutul şi nu finalul celor 28 de zile (mai tîrziu) din primăvara lui 2003, şi care, după un opening tras abil din Night of the Living Dead (dar montat de cineva care se îndopa cu ardei iuţi în timp ce asculta Sepultura, probabil), se mută într-o Londră în ruine, aparent vindecată şi teoretic pregătită să-şi (re)primească locuitorii, sub supraveghere americană armată, desigur. Puteţi opta pentru o analiză a metaforei politice extrem de pertinente (şi neaşteptat de subversive, "familial" vorbind) sau vă puteţi îngrozi la vederea tonelor de sînge şi kilogramelor de cadavre, care mai vioaie, care mai putrezite (căci, evident, epidemia revine... în trombă) - orice variantă aţi alege, filmul spaniolului Juan Carlos Fresnadillo (autor al desăvîrşitului Intacto, în 2001) e dovada palpabilă & agresivă că action / horror-ul de calitate, de care n-am prea mai avut parte în ultima vreme (dominată de torturi statice şi scîrboase), e viu şi nevătămat, pe cît de sîngeros, pe atît se sănătos. Ceea ce vă doresc şi vouă.