Combinînd osatura cerebrală a răposatului Stanley Kubrick cu gelatina sentimentală a lui Steven Spielberg, povestea creşte la foc continuu, timp de aproape două ore, pînă la ceea ce orice regizor ar fi considerat apogeul demonstraţiei sale... Orice regizor, mai puţin Spielberg&Kubrick: el trînteşte un final care nu se mai termină, în care tot ce era excitant pînă acolo se moleşeşte sub capacul kitschului. Povestea nu e departe de cea a lui E.T. din pelicula omonimă; Spielberg face chiar o trimitere directă la E.T.-ul din 1982 atunci cînd "luna" vînătorilor de roboţi stricaţi devine fundalul pe care se proiectează silueta lui Gigolo Joe - robotul creat să ofere satisfacţii sexuale. Dar, dacă efectele speciale/departamentul roboţilor sînt impresionante, ambiţia de a spune un (philosophical/love) story care să rezoneze şi cu mintea, şi cu inima nu dă decît rezultate pe porţiuni (circul roboţilor, episodul Rouge City, găselniţa ursuleţului de pluş)...
Atunci cînd Kubrick i-a pasat copilului minune al Hollywoodului ideea filmului (pe motiv că acesta este mai apropiat, ca sensibilitate, de ea), i-a făcut un cadou otrăvit: căci Spielberg poate spune o poveste, oricît de sofisticată, cu condiţia s-o spună singur; cu răsuflarea grea a lui Kubrick în ceafă, nu poate face decît un "omagiu": kitsch solemn şi sentimental. (+++)
Artificial Intelligence: A.I
Regia: Steven Spielberg
Cu: Haley Joel Osment, Jude Law, Frances O'Connor, Brendan Gleeson, William Hurt