Discovery Campus (training pentru iniţiativă în filmul documentar) s-a deplasat cu a treia sesiune deschisă "la est". Adică la Timişoara (14-16 septembrie 2007). Participanţii (cîteva zeci de străini, dar şi români pasionaţi de domeniu) au putut "fura" de la autori de succes. De pildă, de la Richard Bradley, Managing Director la Lion Television (UK), companie cu birouri în toată lumea. Un pionier al producţiilor cost effective, Bradley a inspirat formate TV gen Days that Shook the World, dar şi Supernanny sau Cash Taxy (!). Participanţii au putut viziona în premieră Lugosi. The fallen vampire, ultima lucrare a regizorului timişorean, Florin Iepan. Şi a fost proiectat chiar în clădirea Teatrului Naţional Timişoara, unde a debutat lugojeanul Bela Lugosi, viitorul conte Dracula. Din păcate am prins doar ultimele 10 minute, proiecţia suprapunîndu-se cu premiera 432 la Timişoara. Am prins însă petrecerea pe stil românesc (şi cu stil): Garlic Party. Aici l-am reîntîlnit pe regizorul Andrei Ujică, venit din Germania ca să facă un documentar despre viaţa lui Ceauşescu. L-am întrebat ce ar putea să aducă nou, după o tonă de producţii pe acelaşi subiect. Din ce mi-a declarat confidenţial domnul Ujică chiar cred că aduce ceva nou. Mai mult nu spun că am promis că păstrez secretul.
Discovery Campus s-a dovedit un ghid util de supravieţuire în lumea minunată dar uneori crudă a filmului documentar. Dezbaterile din cele trei zile au fost în general pragmatice: cum să faci rost de finanţare. Genul documentar o duce greu mai ales în est unde televiziunea publică nu mai dă un leu pe independenţi, potrivit discuţiei pe care am consemnat-o vineri, în prima zi de training, cînd plictiseala părea să se instaleze în Aula Magna a Universităţii de Vest din Timişoara. Tot felul de prezentări corporate se proiectau de pe laptop, în limbaj lemnos de proiect, gen Cine sunt HBO, DunaTV şi ce vor ei? Cînd a luat cuvîntul Florin Iepan (absolvent şi el al şcolii Discovery Campus) sala s-a înviorat brusc. Ceilalţi actori principali ai acestui moment de ceartă domestică -cum a numit-o simpaticul moderator Rudy Buttignol (CEO, Knowledge Network of British Columbia)- sunt Claudia Nedelcu (coordonator scurtmetraje şi documentare, TVR), Tudor Giurgiu (regizor, fost preşedinte TVR), Alexandru Solomon (regizor, producător, absolvent Discovery Campus).
Florin Iepan: A devenit periculos să baţi la uşa TVR cu un proiect în braţe
Rudy Buttignol: Ne-am întîlnit pentru prima oară la Discovery Campus.
Florin Iepan: Da, acum patru sau cinci ani. Era în timpul masteratului meu.
R.B.: E amuzant cum evoluează lucrurile. Cînd am auzit de proiectul tău, nici nu cred că m-a interesat şi pînă la urmă... l-am cumpărat. Ţi-am dat o grămadă de bani pe el, nu-i aşa? O grămadă...
F.I.: Nu, nu. Şapte sau opt mii...
R.B.: Aşa de mult? Dumnezeule! Oricum, jumătate din afacerea asta e cum să fii în aceeaşi încăpere cu cine trebuie. În cazul nostru, a rezultat o colaborare grozavă la un documentar interesant. Pentru mine face parte din serendipitatea activităţii noastre. Cînd eşti deschis ideilor creative, ajungi să discuţi cu cineaşti despre poveşti de care nu credeai vreodată că vei fi interesat, dar care pot funcţiona pentru publicul tău. E interesant cum ne-am întîlnit înainte întîmplător şi acum ne întîlnim într-un cadru formal. Deci, te întreb încă odată aşa cum te-am întrebat acum cîţiva ani, ce faci aici? Ce pui la cale?
Ştiu că ai cîteva puncte de vedere puternice despre scena independentă de aici din România. Înţeleg că s-a produs o schimbare majoră în Televiziunea Română. Înţeleg că există un soi de tensiune între producătorii independenţi şi televiziunea naţională. Florin, spune-ne ce se întîmplă cu independenţii şi cu canalul de televiziune public?
F.I.: La prima vedere, ai putea crede că în Europa de Est lucrurile se îndreaptă astăzi în direcţia cea bună: există oportunităţi ca în orice altă ţară din vest şi est-europenii progresează de la un an la altul. Părerea mea personală e că lucrurile nu stau tocmai aşa. Pentru că dacă mă duc la Budapesta, care-i în apropiere, toţi prietenii mei de acolo se plîng că televiziunea naţională din Ungaria dă din ce în ce mai puţini bani producătorilor independenţi...
Laszlo Demeter (Director Achiziţii Programe, DunaTV): Nu e vorba de Duna TV...
F.I.: Nu, bineînţeles. Dar dacă o sun mîine pe Claudia (Nedelcu) şi îi spun: "Claudia, am un proiect grozav pentru Televiziune Română", adevăratul ei răspuns va fi ceva de genul: "Florin, nu e momentul potrivit". Cred că, mai mult sau mai puţin, asta e o problemă în toată Europa de Est. E o combinaţie ciudată. Pe de o parte avem aceste canale puternice precum Discovery sau National Geographic. Ca să fiu cinstit, pentru compatrioţii noştri documentar înseamnă ceva de pe Discovery, nu ceva produs de români. Pe de altă parte, televiziunea naţională cumpără, cumpără, cumpără cantităţi uriaşe de documentare ieftine produse în vest. În acelaşi timp, televiziunea de stat încă face o mulţime de producţii in-house şi lucrează doar în anumite situaţii speciale cu producători independenţi. Şi ţin neapărat să spun ceva deoarece o persoană importantă se află în această încăpere -Tudor Giurgiu, fostul preşedinte al Televiziunii Române. El a fost singura persoană din istoria - de peste 40 de ani - acestei instituţii care a deschis porţile şi pentru producătorii independenţi, pentru numai doi ani. Zilele astea, Televiziunea Română s-a întors la regimul lui Ceauşescu, la stilul Ceauşescu. Trece printr-o mare criză financiară. A devenit chiar periculos să baţi la uşa televiziunii române cu un proiect în braţe. Ai putea fi ucis de un şofer sau alt angajat al televiziunii pentru că eu şi colegii mei suntem văzuţi ca oamenii care fură banii clasei muncitoare din televiziune. Noi suntem responsabili pentru faptul că nu li s-au plătit salariile. Ceea ce e foarte departe de realitate. Ce pot să spun: încă avem o şansă, desigur (aplauze).
R.B.: Cuvinte grele. Claudia, nu ştiu dacă e corect sau nu, pentru că mă simt ca şi cum aş fi intrat în casa unui prieten şi părinţii lui se ceartă. Ştii cum e: eşti stînjenit pentru că e vorba de părinţii prietenului tău, dar în acelaşi timp eşti, cumva, interesat. Claudia, pare o ceartă domestică, dar în acelaşi timp tensiunea dintre canalele TV şi producătorii independenţi e universală şi aş vrea să aud cum reacţionezi la comentariile lui Florin.
Claudia Nedelcu: Cuvinte grele. Nu ştiu ce să zic. Acum e o perioadă dificilă şi... (rîsete în sală) lucrurile s-au schimbat.
F.I.: Vestea bună e că trăim într-o ţară liberă. Acum 6 luni, am înfiinţat împreună cu regizorul Alexandru Solomon şi alţi cineaşti români o asociaţie (docuMENTOR, Asociaţia autorilor şi producătorilor de film documentar). Avem deja unul sau doi oameni în CNC. Suntem hotărîţi să pornim chiar şi o luptă juridică cu Televiziunea Română pentru că una din normele europene prevede că o anumită parte din producţii trebuie făcută de independenţi. Şi în acest moment ei nu respectă această regulă. Suntem hotărîţi să-i forţăm pe aceşti birocraţi care, în mod evident, apără drepturile angajaţilor din staţiile TVR. Am senzaţia că dacă aşteptăm o schimbare bruscă de atitudine a staţiilor TV ne pierdem timpul. Va trebui să dăm în judecată televiziunea română, pentru că trebuie să fie responsabilă şi de relaţia cu producătorii independenţi şi nu doar de relaţia cu proprii săi angajaţi. Ştiţi, pentru mine e ciudat că ultimul şofer din curtea din spatele televiziunii e o persoană vitală, sistemul intră în colaps fără el, iar cei mai buni cineaşti români sunt dispensabili. Să fiu cinstit, nu e o problemă cu Claudia. Referitor la ea, îmi aduc aminte discuţiile cu Tudor Giurgiu. Poziţia ei de editor a fost fondată de Tudor. Mi-e teamă însă că în spatele ei, sus, jos, stânga, dreapta, e o problemă. Oficial, e vorba de bani, "avem un deficit, probleme financiare", dar cred că problema e mult mai profundă.
R.B.: Iată un punct de vedere solid. Mă întorc imediat la tine, dar... Claudia, sper că nu îţi punem slujba în pericol? Eşti OK?... OK! Alexandru, te-am întîlnit şi pe tine la Discovery Campus şi eşti un producător independent de succes. Cum răspunzi la cele spuse de Florin?
Alexandru Solomon: Situaţia e paradoxală. Pentru că noi suntem printre puţinii norocoşi care au lucrat în coproducţie cu TVR şi tocmai noi ne plîngem. Dar nu e vorba de noi. Am făcut cu Florin un workshop pentru producătorii români şi şansele ca proiectele lor să fie coproduse de TVR sunt cam nule. Mai trebuie menţionat că în mass-media din România, în general, era o vastă majoritate de partea celor care-l condamnau pe Tudor spunînd că producţiile independente sunt un furt. Aşa că nu exista susţinere pentru mişcarea de deschidere a televiziunii române. Lucru foarte grav, în opinia mea.
Tudor Giurgiu: Numele meu a apărut în discuţie şi simt nevoia unei explicaţii. Ceea ce îi lipsea televiziunii şi îi lipseşte şi acum e viziunea şi organizarea. Ce aveam de făcut nu era deloc simplu: aveam de ales între a pune pe liber 800-1.000 angajaţi sau să încerc să creez un conţinut foarte bun. Şi după o severă evaluare a acestor trei ani: cred că am procedat greşit. Această organizare a televiziunii nu mai poate funcţiona: TVR are în jur de 3.500 de angajaţi. Soluţia cred că era să renunţ la acele sute de angajaţi şi apoi să realizez un program mai bun. N-am făcut aşa şi desigur am ajuns în momentul în care TVR a fost acuzată că a deschis porţile producătorilor independenţi dar în acelaşi timp păstrează o grămadă de regizori şi producători, printre care desigur se găsesc şi profesionişti foarte buni. Dar cred că dilema asta există şi în alte ţări: cei mai mulţi care lucrează acolo se întreabă de ce televiziunea lucrează cu independenţi? Poate a fost greşeala mea că nu am acţionat cînd trebuia. Consider că tensiunea actuală nu ar trebui să fie legată de problemele financiare ale instituţiei sau de ambiţiile creative ale angajaţilor TVR, ci de o viziune, de obiectivele pe care alte staţii le urmăresc. În acest moment, am impresia că sunt nişte oameni acolo cărora le lipseşte o viziune. Dau un exemplu recent despre un producător independent din Germania care colaborează cu un producător independent din România. S-au dus la TVR şi au spus: "Nu avem nevoie de bani de la voi, vrem doar nişte materiale de arhivă". Şi după ore şi ore de discuţii nu li s-a permis accesul la aceste materiale. S-au gîndit că poate le vor vinde. Chiar şi ca broadcaster public trebuie să ai încredere în partenerul tău de producţie. Cred că e o problemă de încredere şi pînă nu se vor deschide minţile, cele două părţi nu vor putea lucra împreună. E dincolo de problemele financiare. E vorba de mentalităţi.