Carmen şi toreadorii în aer liber - Tragedia lui Carmen

La porţile Muzeului de Istorie din Sibiu era joi (12 iulie 2007) aglomeraţie ca la coridă. Nu neapărat pentru că numărul celor ce aşteptau să intre în curtea interioară era copleşitor mai mare decât cel al locurilor la Tragedia lui Carmen, ci mai degrabă din cauza obişnuitei organizări haotice a accesului la spectacol (obişnuită, de pildă, an de an la Festivalul Naţional de Teatru).

La Tragedie de Carmen, versiunea "neortodoxă" a lui Peter Brook (aleasă acum ca scenariu de Ion Caramitru pentru montarea sa din programul Sibiu - Capitală Culturală Europeană 2007) după opera lui Georges Bizet, cu aranjamentul muzical al lui Marius Constant şi libretul adaptat de Jean-Claude Carriere, a avut premiera acum 26 de ani, la Paris, a fost jucată timp de doi ani la Lincoln Center din New York, în succesive distribuţii; în două dintre aceste distribuţii, spectacolul a fost înregistrat în 1983 la centrul parizian al lui Brook de la Theatre des Bouffes du Nord (Paris). Prelucrare, ea însăşi, după Prosper Mérimée, opera lui Bizet, Carmen e povestea unei frumoase ţigănci din pricina căreia mulţi bărbaţi ajung să-şi distrugă viaţa, de la caporalul Don Jose la toreadorul Escamillo.

Versiunea brookiană a celebrei Carmen renunţă - până la a deveni, spun criticii, "un fel de melodramă à la Pinter" - la mare parte din muzică, la orchestra extinsă, trei sferturi din distribuţie şi schimbările complexe de decor. În cazul spectacolului lui Caramitru, ultimul aspect se dovedeşte definitoriu: scenografia e integrată arhitecturii autentice a curţii interioare de la Muzeul sibian de Istorie, care devine astfel parte a unui spaţiu în acelaşi timp fictiv-teatral şi real-concret.

Despre Peter Brook s-a scris (pornind de la a sa Carmen) că nu pare să se adapteze prea bine cerinţelor operei (ceea ce e probabil adevărat, de aceea va fi şi "deconstruit" muzica lui Bizet); în montarea lui Ion Caramitru, tocmai partea operistică - "amenajată" într-o structură teatrală - se dovedeşte mai solidă, din punct de vedere interpretativ (poate pentru că Silviu Biriş, de exemplu, într-un rol secundar ceva mai amplu, al lui Zuniga, e uşor superficial-schematic). Deşi joacă în stilul liric "clasic" (la "rampă", cu faţa spre public), Oana Andra în Carmen, Vlad Miriţă în Don Jose şi Iordache Basalic în Escamillo au cu toţii un potenţial de expresie teatrală ridicat. Cum, în restrânsa variantă Brook (o oră şi jumătate în loc de patru), ceea ce rămâne din muzică sunt ariile şi duetele celebre (La Habanera, Aria Toreadorului etc.), calitatea interpretativă a artiştilor şi excelentul acompaniament al Orchestrei Metropolitane de Cameră, dirijată de Tiberiu Soare, fac nota remarcabilă a spectacolului.

Tragedia lui Carmen e, într-adevăr, un melanj inedit între teatru şi operă reinterpretată teatral, într-un spaţiu nu atât neconvenţional, cât surprinzător-adecvat. Totul e să ai idei.


Tragedia lui Carmen de Georges Bizet
Versiune scenică de Peter Brook şi Marius Constant
Regia: Ion Caramitru
Scenografia: Maria Miu
Lumini: Chris Jaeger
Cu: Oana Andra / Florentina Irina Onica / Claudia Andreea Deleanu (Carmen), Vlad Miriţă / Răzvan Săraru (Don José), Iordache Basalic / Ionuţ Pascu / Ştefan Popov (Escamillo), Mihaela Stanciu / Marta Sandu / Ioana Ioniţă-Rusenescu (Micaela), Silviu Biriş (Zuniga), Eugen Cristea (Lillas Pastia), Vasile Calofir (Garcia)
Orchestra Metropolitană de Cameră Bucureşti, Dirijor: Tiberiu Soare
Parteneri: Muzeul Brukenthal, Opera Naţională Bucureşti, Teatrul Naţional de Operetă "Ion Dacian", Casa de Cultură a Municipiului Sibiu, Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din Sibiu, Filarmonica "George Enescu" Bucureşti
Cu sprijinul: Opera Naţională Iaşi, Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti.