Autopsia lui Don Juan

Pasiune. Puternică, răvăşitoare, dar consumată cu rafinamentul unui degustător de vinuri. Iubeşte şi fugi, asta este deviza lui Don Juan. El descoperă şi consumă senzualitatea până la epuizare, în urma lui nu rămân femei îmbătate de dragoste, ci epave. Don Juan e un catalizator, senzualitatea iese la iveală doar în prezenţa acestui macho rece, analitic, extrem de inteligent şi de calculat. Don Juan nu este imoral, ci amoral căci funcţionează în afara moralei a cărei autoritate nu o cunoaşte. E independent de religie, de credinţă, de norme. Don Juan este un revoltat egoist care nu iubeşte, ci provoacă. Provocarea, puterea, cercetarea, trei dimensiuni ale unei personalităţi analitice. Vocaţia lui Don Juan este studiul, el nu este un cuceritor, ci un manager al pasiunii.


A seduce moartea

În spectacolul lui Bocsárdi László de la Teatrul "Toma Caragiu" din Ploieşti, Don Juan este autopsiat într-o sală de operaţii. Fiecare parte din maşinăria Don Juan este studiată cu atenţie, gândirea, sentimentele, credinţa, principiile. Don Juan este în acelaşi timp cel ce studiază şi cel care este studiat. Subiect şi obiect, are o dublă relaţionare: faţă de sine însuşi şi faţă de ceilalţi. Forţat să se raporteze la Dumnezeu, el declară propriul său război cu providenţa: îndrăzneala de a nu crede. Don Juan este singura autoritate a lui Don Juan. A nu crede decât în sine este o formă de credinţă pe care personajul o afirmă obraznic, refuzând ateismul. Don Juan este propria sa religie.

Spectacolul lui Bocsárdi László este un studiu expresionist asupra unui mit, o disecţie detaşată a unui personaj cinic. Piesa lui Molière a servit regizorului un bun suport pentru demonstraţia că orice război anti-credinţă sfârşeşte prin credinţă. Don Juan suportă o iniţiere în credinţă. El exersează verbul a crede pornind de la negaţie. Ultima cucerire a lui Don Juan este moartea.


Faţa şi reversul

Bocsárdi László relativizează locul acţiunii. Aparent într-un cavou, Don Juan îşi trăieşte timpul în el însuşi. Spaţiul închis, cubul crem cu spoturi este sală de operaţii (un decor ofertant care se trage de la Jerzy Grotowski şi al său Prinţ constant), dar şi spaţiul claustrofob interior al unui Don Juan construit din certitudini a cărui prăbuşire începe odată cu insinuarea îndoielii. Perspectiva morţii îl face pe Don Juan vulnerabil faţă de sine însuşi, iar dualitatea sa este cuprinsă în cele două ipostaze care se revelă: asasin şi victimă în acelaşi omor. Comandorul, victimă a lui Don Juan şi călău al său este însuşi Don Juan. Multiplele faţete ale personajului sunt de fapt una şi aceeaşi, dar multiplicată. Don Juan găseşte liniştea în viaţa de după moarte, atunci când măştile sale cad.


Doi actori şi un regizor

Marius Stănescu şi Pálffy Tibor sunt complementari. Actori fetiş ai regizorului Bocsárdi, unul de expresie română, celălalt de expresie maghiară, cei doi formează un întreg perfect. Două execuţii actoriceşti rafinate, bazate una pe forţă, cealaltă pe un excelent simţ ludic. Marius Stănescu este un Don Juan cinic, rece, care îşi manageriază seducţiile cu acurateţea unor strategii militare. Chiar când "joacă", Don Juan o face analitic, programat. Nimic dintr-un impuls necontrolat, nimic negândit. Jocul lui Stănescu este pe muchie de cuţit căci principalul oponent al lui Don Juan este însuşi Don Juan astfel că actorul pendulează între demonstraţie şi contradicţie, alunecând elegant din forţă în duplicitate, din cabotinism în distanţare. Este acelaşi Marius Stănescu, acelaşi talent uimitor care şi-a găsit în Bocsárdi László regizorul capabil să îl "exploateze". De partea cealaltă, Pálffy Tibor face un prototip de Sganarelle din seria Charlot. Silueta filiformă şi longilină a actorului şi gesturile sale atent studiate îi dau aparenţa unui desen. Vorbind o limbă română impecabilă, Pálffy îşi dovedeşte încă o dată uriaşul talent ludic şi extraordinarul simţ al proporţiilor, al ritmului şi al detaliilor. Şi el este pe muchie, jonglînd cu fineţe cu ironia şi autoironia. Am remarcat cu încântare muzica lui Könczei Árpád, compusă special pentru acest spectacol, cu tăişul şi ritmicitatea metalică a ego-ului lui Don Juan.

Spectacolul lui Bocsárdi László are frumuseţea distanţă a unei demonstraţii a jocului cu mărgelele de sticlă.


Teatrul "Toma Caragiu" Ploieşti
Don Juan
de Molière
Traducerea şi adaptarea: Alice Georgescu
Regia: Bocsárdi László
Cu: Marius Stănescu, Pálffy Tibor, Oxana Moravec, Niculae Urs, Mihai Calotă, Dragoş Câmpan, Ada Simionică, Elena Popa, Tudor Smoleanu, Ilie Gâlea, Ioan Coman, Adrian Ancuţa, Alin Teglaş, Roxana Ivanciu, Lorena Ciubotaru, Florica Dinicu, Cristina Moldoveanu, Otilia Pătraşcu, Izabela Iacupovici.
Muzica: Könczei Árpád
Scenografia: Bartha József, Judit Dobre-Kóthay
Design lumini: Bányai Tamás
Proiecţie: Sebesi Sándor
Mişcarea scenică: Fatma Mohamed.