Autopsia lui Don Juan

Pasiune. Puternică, răvășitoare, dar consumată cu rafinamentul unui degustător de vinuri. Iubește și fugi, asta este deviza lui Don Juan. El descoperă și consumă senzualitatea până la epuizare, în urma lui nu rămân femei îmbătate de dragoste, ci epave. Don Juan e un catalizator, senzualitatea iese la iveală doar în prezența acestui macho rece, analitic, extrem de inteligent și de calculat. Don Juan nu este imoral, ci amoral căci funcționează în afara moralei a cărei autoritate nu o cunoaște. E independent de religie, de credință, de norme. Don Juan este un revoltat egoist care nu iubește, ci provoacă. Provocarea, puterea, cercetarea, trei dimensiuni ale unei personalități analitice. Vocația lui Don Juan este studiul, el nu este un cuceritor, ci un manager al pasiunii.

A seduce moartea

În spectacolul lui Bocsárdi László de la Teatrul "Toma Caragiu" din Ploiești, Don Juan este autopsiat într-o sală de operații. Fiecare parte din mașinăria Don Juan este studiată cu atenție, gândirea, sentimentele, credința, principiile. Don Juan este în același timp cel ce studiază și cel care este studiat. Subiect și obiect, are o dublă relaționare: față de sine însuși și față de ceilalți. Forțat să se raporteze la Dumnezeu, el declară propriul său război cu providența: îndrăzneala de a nu crede. Don Juan este singura autoritate a lui Don Juan. A nu crede decât în sine este o formă de credință pe care personajul o afirmă obraznic, refuzând ateismul. Don Juan este propria sa religie.

Spectacolul lui Bocsárdi László este un studiu expresionist asupra unui mit, o disecție detașată a unui personaj cinic. Piesa lui Molière a servit regizorului un bun suport pentru demonstrația că orice război anti-credință sfârșește prin credință. Don Juan suportă o inițiere în credință. El exersează verbul a crede pornind de la negație. Ultima cucerire a lui Don Juan este moartea.

Fața și reversul

Bocsárdi László relativizează locul acțiunii. Aparent într-un cavou, Don Juan își trăiește timpul în el însuși. Spațiul închis, cubul crem cu spoturi este sală de operații (un decor ofertant care se trage de la Jerzy Grotowski și al său Prinț constant), dar și spațiul claustrofob interior al unui Don Juan construit din certitudini a cărui prăbușire începe odată cu insinuarea îndoielii. Perspectiva morții îl face pe Don Juan vulnerabil față de sine însuși, iar dualitatea sa este cuprinsă în cele două ipostaze care se revelă: asasin și victimă în același omor. Comandorul, victimă a lui Don Juan și călău al său este însuși Don Juan. Multiplele fațete ale personajului sunt de fapt una și aceeași, dar multiplicată. Don Juan găsește liniștea în viața de după moarte, atunci când măștile sale cad.

Doi actori și un regizor

Marius Stănescu și Pálffy Tibor sunt complementari. Actori fetiș ai regizorului Bocsárdi, unul de expresie română, celălalt de expresie maghiară, cei doi formează un întreg perfect. Două execuții actoricești rafinate, bazate una pe forță, cealaltă pe un excelent simț ludic. Marius Stănescu este un Don Juan cinic, rece, care își manageriază seducțiile cu acuratețea unor strategii militare. Chiar când "joacă", Don Juan o face analitic, programat. Nimic dintr-un impuls necontrolat, nimic negândit. Jocul lui Stănescu este pe muchie de cuțit căci principalul oponent al lui Don Juan este însuși Don Juan astfel că actorul pendulează între demonstrație și contradicție, alunecând elegant din forță în duplicitate, din cabotinism în distanțare. Este același Marius Stănescu, același talent uimitor care și-a găsit în Bocsárdi László regizorul capabil să îl "exploateze". De partea cealaltă, Pálffy Tibor face un prototip de Sganarelle din seria Charlot. Silueta filiformă și longilină a actorului și gesturile sale atent studiate îi dau aparența unui desen. Vorbind o limbă română impecabilă, Pálffy își dovedește încă o dată uriașul talent ludic și extraordinarul simț al proporțiilor, al ritmului și al detaliilor. Și el este pe muchie, jonglînd cu finețe cu ironia și autoironia. Am remarcat cu încântare muzica lui Könczei Árpád, compusă special pentru acest spectacol, cu tăișul și ritmicitatea metalică a ego-ului lui Don Juan.

Spectacolul lui Bocsárdi László are frumusețea distanță a unei demonstrații a jocului cu mărgelele de sticlă.

Teatrul "Toma Caragiu" Ploiești
Don Juan
de Molière
Traducerea și adaptarea: Alice Georgescu
Regia: Bocsárdi László
Cu: Marius Stănescu, Pálffy Tibor, Oxana Moravec, Niculae Urs, Mihai Calotă, Dragoș Câmpan, Ada Simionică, Elena Popa, Tudor Smoleanu, Ilie Gâlea, Ioan Coman, Adrian Ancuța, Alin Teglaș, Roxana Ivanciu, Lorena Ciubotaru, Florica Dinicu, Cristina Moldoveanu, Otilia Pătrașcu, Izabela Iacupovici.
Muzica: Könczei Árpád
Scenografia: Bartha József, Judit Dobre-Kóthay
Design lumini: Bányai Tamás
Proiecție: Sebesi Sándor
Mișcarea scenică: Fatma Mohamed.