Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Hai să facem sex!

O provocare - Hai să facem sex!


Suplimentul de cultură, decembrie 2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
O nouă premieră la Ateneul din Iaşi, un nou scandal. Hai să facem sex! de Valentin Krasnogorov a revoltat autorităţile locale, care s-au grăbit să dezlipească afişele pe motiv că titlul lezează morala publică. Fireşte, în ochii municipalităţii, vina o poartă maestrul iniţiativelor incomode, regizorul Benoît Vitse, pe cale de a fi înlăturat de la conducerea Ateneului.

Nimic imoral sau indecent în acest îndemn din titlul piesei - cred eroii piesei -, pentru că invitaţia, prin care autorul Krasnogorov alege să le introducă în scenă, este, de fapt, o chemare la sinceritate, la comunicare, la autenticitate. "Femeia şi bărbatul sînt întotdeauna în război, iar sexul este singura clipă de pace, singurul front de înţelegere şi de atracţie. Singurul moment cînd nu te simţi singur. Actul sexual este clipa împăcării cu viaţa, iluzie a iubirii, nălucă a fericirii, prilej de afirmare de sine", spune în piesă Soţia, interpretată de cunoscuta actriţă a Teatrului Naţional din Iaşi Catinca Tudose. De altfel, toţi actorii acestei piese a celebrului dramaturg rus (aceeaşi persoană cu omul de ştiinţă, inginerul şi inventatorul Valentin Fainberg care azi trăieşte la Haifa) sînt profesionişti: ceilalţi trei protagonişti sînt Bogdan Matei (Soţul), Nicolae Ionescu (Profesorul) şi Erica Moldovan (Fata). Lor li se adaugă în finalul piesei Sora - personaj episodic, dar esenţial pentru că el deţine "cheia" ce decodifică acţiunea piesei, interpretat de Augustina Bădărău.

Nu ştim în ce măsură opţiunea lui Vitse pentru o distribuţie profesionistă a fost influenţată de montările de excepţie de care s-a bucurat piesa în discuţie - între care a făcut istorie cea a lui Roman Viktyuk, la Moscova, în 2003. Cert este faptul că jocul actorilor a ridicat mult nivelul spectacolului faţă de toate celelalte puse în scenă la Ateneul Tătăraşi - inclusiv faţă de Evangheliştii -, care au suferit tocmai din cauza unui oarecare amatorism. Dacă Benoît Vitse va fi detronat acum de autorităţi, atunci acestea nu şi-au ales bine momentul: "indezirabilul" va pleca în triumf, iar mazilirea are loc după cea mai mare reuşită a sa.


Personajul principal e Cuplul

Deşi fără alte mijloace artistice - în afara muzicii, bine alese, doar un ecran proiectează preţ de cîteva secunde lumea de afară -, rezultatul dintre interpretarea actorilor şi textul simplu, dar direct şi percutant al autorului, în dozajul stabilit de Benoît Vitse, califică acest spectacol drept unul dintre cele mai bine jucate la Iaşi în ultimul an. Protagoniştii evoluează pe scenă doi cîte doi, încît se poate spune că personajul central al piesei nu e nici unul dintre cei patru şi nici cu toţii împreună, ci Cuplul. Mai întîi apar Soţul şi Soţia, tema dialogului lor fiind singurătatea în doi şi ascunderea în spatele convenienţelor - "Într-o societate onorabilă nu se vorbeşte de sex. Ai putea crede că într-o societate onorabilă nici nu se face sex" - dar şi protestul faţă de acestea: "Înainte de toate, sîntem bărbaţi şi femei. De ce să nu ne gîndim şi să nu vorbim despre asta? De ce ar trebui să-mi fie ruşine de un lucru firesc? De un lucru care-mi face plăcere?". Tema este continuată şi de cel de-al doilea cuplu, Soţia şi Profesorul. Este momentul cînd autorul defineşte, practic, esenţa piesei sale: "Eu singură nu ştiu ce vreau. Ştiu doar ce nu vreau. Să trăiesc aici. Să trăiesc aşa. Meschin, plicticos. Singură". Soluţia este găsirea Celuilalt şi este discutată pe larg de cuplul următor, Profesorul şi Fata.

Celelalte cupluri, Soţul şi Fata, după care Soţul şi Profesorul abordează diferenţa dintre iubire şi sex. "Sexul nu este ce credeţi dumneavoastră (...). E o dramă care trebuie jucată de la un capăt la celălalt". Urmează o scenă formată dintr-un trio: Fata, Soţul şi Profesorul, care abordează chiar tema triunghiului conjugal: "O căsătorie normală se numeşte triunghi. Lanţul căsătoriei este atît de greu, că nu-l poţi duce decît în trei". Cei patru protagonişti încap laolaltă în acelaşi tablou abia spre final, cînd cel de-al cincilea personaj, Sora, dezleagă misterul tuturor: cu toţii sînt, de fapt, pacienţi într-un spital de psihiatrie, unde au ajuns în urma unor decepţii în dragoste.

Dorinţa fiecăruia de a evada, exprimată obsesiv pe tot parcursul piesei, cu sensul unei evadări din banalitatea cotidiană, apare acum ca o dorinţă de fugă din sanatoriu, în căutarea unei vieţi reale. "N-o să plecaţi de aici niciodată. Nu v-aţi scrîntit într-atît, încît să doriţi să vă întoarceţi în lumea oamenilor normali. Lumea aceea e o mare casă de nebuni, plină de violenţă şi de singurătate", le spune Sora, dîndu-le calmantul de seară.



 Toate articolele despre Hai să facem sex!


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Emilia Chiscop


Alte articole

 Meditaţii dulci-amare - Hai să facem sex! , Oltiţa Cîntec


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer