... dacă lucrurile nu vă merg chiar aşa cum aţi dori ori dacă, vorba unui personaj, "aţi avut probleme la serviciu", vă recomand călduros să mergeţi la Ateneul din Tătăraşi (Iaşi), să vedeţi ultima premieră: Hai să facem sex! de Valentin Krasonogorov. Îndemnul meu nu are nimic de-a face cu mediatizatul scandal legat de dorinţa consilierilor locali de a-l îndepărta de la conducere pe actualul director (Benoit Vitse), nu e vreo strategie abilă de a arăta ce lucruri interesante se petrec la Ateneu (nu e necesar să le sprijin eu, ele se văd), e pur şi simplu îndemnul unui spectator avizat. Să argumentez!
Valentin Krasnogorov este unul dintre dramaturgii ruşi contemporani cu cel mai mare succes internaţional. Subiectele pieselor sale sînt inspirate, de regulă, din micromediul familial, al relaţiilor interumane, teme foarte la modă nu numai printre psihologi, ci şi printre scriitori, care se străduiesc să le analizeze cu instrumentele tipice profesiunii: condeiul şi cuvîntul. Pe Krasnogorov, regizorul Benoît Vise, directorul Ateneului Tătăraşi, l-a cunoscut la Praga, unde controversata instituţie ieşeană era în turneu cu spectacolul Morţi şi vii de Ştefan Caraman. Atunci au pritocit un proiect comun: montarea la Ateneu a textului Hai să facem sex!. Din echipa de realizatori fac parte actorii Nicolae Ionescu, Catinca Tudose, Bogdan Matei, Augustina Bădărău şi Erica Moldovan; costume: Corina Bujor; coregrafie: Adi Ştefan.
Titlul le-a dat mari dureri de cap autorităţilor locale, care au căzut rapid în capcană şi s-au grăbit să strîngă din oraş eşarfele publicitare. Titlul este acroşant, deci bine ales, te atrage, dar nu are nimic de-a face cu vulgarul. Piesa, cu atît mai puţin. Este vorba despre cinci adulţi (Soţul, Soţia, Sora, Fata şi Profesorul), preocupaţi fiecare de singurătate, de dragoste. Emblematică devine replica Fetei, care spune că "din păcate, singura modalitate rapidă de apropiere dintre doi oameni este sexul". Un adevăr care încearcă să tragă un semnal de alarmă privind raporturile dintre semeni într-o lume mercantilă, în care sentimentele sînt considerate o slăbiciune. Autorul foloseşte cu talent situaţiile paradoxale, mai neobişnuite, pentru a-şi impresiona lectorul ori spectatorul prin ineditul contextului dramatic. Piesa Hai să facem sex! a avut premiera absolută la Moscova, în 2003, iar umorul special, uşor absurd, pe care-l propune i-a asigurat priza la public. Pe asta a mizat şi Benoît Vitse cînd l-a ales. Ca de fiecare dată, proiectele lui Vitse sînt vii, scot lumea din amorţeală şi îi deranjează pe toţi cei obişnuiţi cu rutina şi cu inerţia, pentru că le arată lipsa de iniţiativă.
Piesa autorului rus e o bijuterie literară. Scrisă după toate regulile canonului dramatic, Hai să facem sex! e, de fapt, o meditaţie dulce-amară pe tema, atît de actuală, a lipsei de comunicare, de iubire, a însingurării şi înstrăinării. Lumea noastră nu e alcătuită numai din inşi competitivi, din învingători, ci şi din oameni vulnerabili, pe care eşecurile îi marchează. "E mai uşor să fii slab decît să fii puternic", zice Krasonogorov prin replica teatrală, iar textul pus acum în scenă de Benoît Vitse îndreaptă spoturile atenţiei asupra perdanţilor. Ne vorbeşte despre semenii noştri printr-o scriitură meşteşugită, printr-o ştiinţă specială a dialogului, care combină umorul de bună calitate cu adevăruri de viaţă; adevăruri simple, dar cu atît mai profunde, vizînd un subiect etern, tabu pentru leaturile albite pe la tîmple, de maxim interes pentru generaţiile tinere: sexul. Pe această temă atît de delicată glosează Krasnogorov cu eleganţă dramaturgică. El ştie cum să ţină în priză auditoriul, e şi lirism în lucrarea lui, dar şi dramă în doze homeopate, e şi evoluţie a conflictului, dar şi răsturnare spectaculoasă de situaţii. Într-o simetrie fără cusur. Ce mai, piesa e un deliciu, iar alegerea ei trebuie salutată!
Cît priveşte spectacolul, acesta ar suporta şlefuiri. Regizoral e cuminte, dar cred că această cuminţenie estetică provine din sărăcia mijloacelor materiale şi tehnice avute la dispoziţie, e, cu alte cuvinte, impusă de factori extra-artistici. Nu ştiu ce deviz a avut montarea, minimal, probabil, iar acest lucru se vede. Textul ar fi putut fi potenţat prin mijloace specifice scenei, precum o scenografie mai generoasă, un ecleraj, o coloană sonoră care să-i sporească valenţele teatrale. N-au fost! Se mai simte la rampă inegalitatea valorică a interpreţilor. Trei dintre ei (Catinca Tudose - Soţia, Nicolae Ionescu - Profesorul şi Bogdan Matei - Soţul) sînt experimentaţi, iar evoluţiile lor sînt cu o clasă deasupra a ceea ce reuşesc celelalte două tinere distribuite (Augustina Bădărău - Sora, Erica Moldovan - Fata, aceasta din urmă abia studentă în anul I, adică foarte, foarte crudă), diferenţa de calibru coborînd anumite secvenţe ale spectacolului.
Şi cînd ai senzaţia că autorul ţi-a spus totul, că personajele şi-au îndeplinit misia scenică şi că te apropii de sfîrşit, atunci Krasnogorov virează spectaculos, răsucind totul cu 180 de grade. Un nou personaj intră în scenă şi... N-o să vă dezvălui finalul povestindu-l, ca să nu vă răpesc plăcerea de a-l vedea cu ochii dvs. Credeţi-mă pe cuvînt: merită!