Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Rendition

Gestapo, K.G.B., C.I.A., E.T.C... - Rendition


Cinemagia, noiembrie 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Întâmplarea a făcut să văd Rendition cu doar câteva ore înainte de Război pe calea undelor, aşa că nu-mi pot reprima analogia (oricum inevitabilă, dar susceptibilă multor dezbateri) dintre personajul Corrine Whitman (Meryl Streep), şefa din C.I.A. care autorizează operaţiunile de tip "rendition" (arestare ilegală, transfer într-un stat aliat căruia i se fâlfâie de drepturile omului câtă vreme Unchiu' Sam pompează verzişori, şi interogatoriu sub tortură), şi personajele (non-fictive) Ilie Merce şi Nicolae Pleşiţă, care coordonau atentatele şi asasinatele de la Europa Liberă. Chiar dacă deosebirile dintre Gestapo, K.G.B. şi C.I.A. sunt doar acronimice, încă mai există mulţi naivi care înghit găluşca "scopul scuză mijloacele" şi mitul "securiştilor buni" (aici, cu titlu generic).

În admirabila interpretare a lui Meryl Streep, tăioasă ca un scalpel muiat în miere, tartoriţa torţionară o pălmuieşte cu o rafală de replici cinice pe soţia disperată care încearcă să mute munţii în căutarea soţului dispărut, servindu-i toate platitudinile justificative cu "interesul naţional" şi "priorităţile de securitate", inclusiv "raportul 9/11" (partea accesibilă opiniei publice, desigur!). În aceeaşi fatidică zi de 9/11, intuind prompt manipularea, însuşi C.T.P.-ul nostru comenta atentatul ca un semnal că S.U.A. renunţă "nu la democraţie, ci la simularea democraţiei" pe care au practicat-o din 1776 şi până-n 2001. Iar filmul lui Gavin Hood are meritul de a aborda problema lucid şi imparţial, fără a se hazarda să dea sentinţe. Scenariul scris de Kelley Sane urmăreşte coerent şi organic evoluţia cazului unui rezident egiptean în S.U.A., familist, decent, cercetător chimist, al cărui telefon mobil a fost "atins" la un moment dat de apeluri ale unui organizator de atentate cu centură explozivă. Calvarul arestării abuzive şi al torturilor medievale cărora le este supus, într-o ţară-marionetă din nordul Africii, se desfăşoară în paralel cu o dramă locală conexă unui atac-kamikaze. Totul merge bine până spre final, când scenariul, pierzându-şi siguranţa pasului pe drumul îngust al evitării exceselor şi tezismelor, cade într-un melodramatism cam didactic - agentul C.I.A. "bun", Douglas Freeman (Jake Gyllenhaal) care nu mai suportă şi pune capăt abuzurilor, şi mai ales Fatima (Zineb Oukach) fiica adolescentă a poliţistului torţionar, Abasi Fawal (Yigal Naor), încurcată cu însuşi bietul kamikaze Khalid (Moa Khouas) - totul încununat prin îmbrăţişările năpăstuitului cu familia, pe gazonul din faţa casei.

În rest, filmul e condus cu o mână destul de sigură, Gavin Hood (Tsotsi, 2005, şi X-Men Origins: Wolverine, în preproducţie pentru 2009), reuşind să compună eficient starea de paranoia neputincioasă a omului redus la statutul de pion pe tabla de şah a unor autorităţi pentru care legea nu e decât un pretext de discurs electoral - cum sugerează personajul senatorului Hawkins (Alan Arkin) în dialog cu asistentul său Alan Smith (Peter Sarsgaard), căruia îi atrage atenţia că n-ar fi sănătos pentru cariera lui în plină ascensiune să se angajeze într-o cruciadă pentru drepturile omului care i-ar atrage eticheta de "Al-Qaeda lover". Nu întâmplător, producţia a cam dat chix în S.U.A., boicotată masiv de cirezile sicofanţilor, într-un cor de proteste propagandistice.

Se mai disting, în special, cei doi protagonişti: Omar Metwally, în rolul lui Anwar El-Ibrahimi - expresiv-stereotip în acelaşi timp, ca un personaj marcă al tuturor victimelor rămase anonime ale sistemului. În tandem cu el - de la distanţă, căci se vor reîntâlni doar în secvenţa finală! - Reese Witherspoon o compune convingător pe Isabella Fields El-Ibrahimi, soţia care-şi poartă sarcina avansată prin toate tribulaţiile luptei cu totalitarismul. Chiar dacă nu excelează prin mare lucru la nivel cinematografic, iar în final devine confuz şi, cum am mai spus, cam demonstrativ-sentimental, Rendition rămâne în orice caz un film de văzut - în primul rând pentru că, evitând parţialităţile, ne dă de gândit.

8 noiembrie, 2007, h. 19:45-20:29
Bucureşti, România




 Toate articolele despre Rendition


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Mihnea Columbeanu


Alte articole

 Transferus Captivus - Rendition, Alin Ludu Dumbravă
 Ce e sacru? - Rendition, Maria Andrieş
 Teroarea duce la abrutizare - Rendition, Ana Tofan


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer