Actualizare eficientă, nemţească - The Invasion

The Invasion este şi el o reeditare a unor succese anterioare. Romanul lui Jack Finney, The Body Snatchers, a mai fost ecranizat în 1956 şi 1978 de Don Siegel şi, respectiv, Philip Kaufman. Lansat internaţional cu Der Untergang, regizorul german Oliver Hirschbiegel execută o actualizare eficientă, nemţească a romanului, intuind mai ales cum să o pună în valoare pe diva Nicole Kidman, care interpretează rolul unui psihiatru al cărui ţel devine, în condiţiile ameninţării unor spori extratereştri, salvarea prin orice mijloace a propriului copil. Hirschbiegel face bine că fixează nodul poveştii în relaţia femeii cu puiul său, în vreme ce în jur se umflă coca paranoiei generale. Faţă de 1956, oamenii sunt mai sensibili azi la ideea unei pandemii de gripă, tot spre pandemie tinzând şi toate scenariile şi conspiraţiile pe care oamenii şi le imaginează (tot e epoca globalizării), proiectându-şi în exterior propriile temeri.

În film nu vedem urmă de extratereştri, decât, la răstimpuri, o substanţă stranie, clisoasă (cumva ca cea din Alien), pe care cei deja contaminaţi o pasează celorlalţi scuipând-o. Pentru ca sporii să se fixeze în ADN şi să-l modifice e suficient ca persoana respectivă să adoarmă. Că somnul naţiunii naşte monştri nu mai e o noutate, dar meritul lui Hirschbiegel şi al scenaristului debutant David Kajganich rezidă în siguranţa cu care aduc la zi ceea ce ţine în esenţă, mult mai puţin de teama de necunoscut (extratereştri) cât de teama de celălalt (vezi şi contextul politic al precedentelor ecranizări). Mă întreb, însă, cum ar fi arătat o ecranizare semnată de M. Night Shyamalan, recunoscut pentru tenta metafizică - de altă nuanţă decât Steven Spielberg - pe care o imprimă SF-ului.

The Invasion de Oliver Hirschbiegel,
cu: Nicole Kidman, Daniel Craig, Jeremy Northam.