Suferinţa prietenului, succesul tău - Festivalul Teatrelor Europene Sibiu 2007

Ce fac nişte artişti dacă o prietenă se aruncă în piscina fără apă şi ajunge pe un pat de spital, în comă? Îşi vor frînge mîinile neputincioşi? Nu. Artiştii vor lua o cameră de fotografiat şi vor crea pe furiş o operă de artă din trupul ei sfîrtecat şi învineţit, visînd la succes.

Pool No Water / Piscină fără apă, de Mark Ravenhill, în regia lui Matthias Hartmann, cu "Schauspielhaus" din Zürich, s-a jucat la Sibiu, în cadrul Festivalului Teatrelor Europene, pe 13 şi 14 noiembrie 2007. Spectacol extravagant, care îmbină mai multe arte, Pool No Water dă viaţă excentricei piese scrise de britanicul Mark Ravenhill. Reprezentaţia s-a bucurat de succes la Sibiu, deşi regizorul se întreba cum va primi publicul un astfel de spectacol, potrivit mai degrabă consumatorului de cultură din Vest. În Elveţia, premiera a avut loc în luna mai 2007.


Schizofrenia dintre ce spunem şi ce facem

Piesa este povestea unei faimoase artiste care îşi invită prietenii în noua sa locuinţă de lux, dotată cu piscină. Pentru o noapte, se reuneşte tot grupul, însă petrecerea se sfîrşeste brusc atunci cînd gazda suferă un accident teribil: se aruncă în piscina în care nu este apă. În timp ce victima este în comă, o idee neaşteptată prinde formă printre ceilalţi: ar putea suferinţa să devină noua lor operă de artă? Astfel că încep să fotografieze corpul, surprinzînd transformările sale, pregătindu-se pentru o expoziţie ieşită din comun, care ar urma să le aducă succesul.

Piesa lui Ravenhill descrie o societate dominată de invidie şi rea-voinţă. "Problemele celor din piesă sînt problemele luxului. Este o poveste despre decadenţă, despre problemele care apar atunci cînd ai tot ce îţi trebuie. O poveste despre invidie", a spus regizorul Matthias Hartmann, la Sibiu. "Oamenii din piesă se află într-o relaţie schizofrenică cu faptele lor. Ei cred că dacă realizează că sînt oameni răi asta îi face să fie buni", a explicat Hartmann.

"Părinţii mei îmi vorbeau la micul dejun despre gaura din stratul de ozon. Apoi, mă duceau la o şcoală Waldorf, la 75 de kilometri, cu maşina. Despre o astfel de schizofrenie între ce spunem şi ce facem este vorba în piesă. Este o piesă foarte bine scrisă, foarte rar găseşti un text atît de bun", a spus regizorul.


Personalităţi fără miez

Hartmann semnează în această producţie atît regia, cît şi scenografia. Interpreţii sînt artişti din domenii diferite: trei actori, un pictor, un dansator, un artist video şi un muzician. Pînă şi sufleurul face parte din joc. Un artist video mixează ingenios imagini şi fotografii, rezultatul fiind proiectat pe ecrane, muzicianul cîntă la pian şi chitară într-un colţ al scenei, pictorul creează pe nişte pînze uriaşe, din toate acestea rezultînd un carusel al cinismului, care domină lumea aparent frumoasă a artei. Un carusel care răstoarnă orice încercare firavă de bunătate şi frumuseţe, şi în care artiştii interpretează pe rînd anumite personaje ale piesei, ca pe nişte personalităţi schimbătoare şi lipsite de miez autentic, trupul fiind o simplă coajă care poate fi umplută oricînd de un alt conţinut. Se bea, se fumează, se prizează droguri şi se înjură.

Regizorul se întreba, înainte de reprezentaţie, cum va primi publicul sibian o astfel de piesă decadentă. "La Zürich, se juca într-o hală, iar aici se joacă într-un teatru clasic. Dar altceva e mai important: piesa se potriveşte de minune la Zürich, unde piaţa teatrului este foarte decadentă. Oamenii din piesă sînt ca oamenii din public. Nu ştiu aici... "

Piesa a fost însă primită foarte bine de publicul sibian, format mai ales din vorbitori de limbă germană. S-a aplaudat îndelung, artiştii fiind chemaţi de cîteva ori înapoi pe scenă.


Celebrităţi

Mark Ravenhill, născut în 1966 în West Sussex, Anglia, este unul dintre cei mai populari dramaturgi din teatrul modern britanic.

Regizorul Matthias Hartmann, 44 de ani, a mai montat pe scena teatrului din Zürich Aşteptîndu-l pe Godot, Oedip şi Tartuffe. Este director general al "Schauspielhaus" din Zürich, din 2005.