Insomnia - noaptea lungă şi grea

Intriga: Un poliţist cu probleme din Los Angeles este adus în orăşelul Nightmute din Alaska nordică, unde ziua ţine 6 luni pe ani, pentru a rezolva o crimă odioasă.

Comentarii:

Cine se duce la Insomnia gata să se repeadă ca vulpea la găini, zicându-şi clar "Încă un The Silence of the Lambs, încă un Seven", încă nu s-a învăţat că orice asemenea fiţuică iese turtă dacă o pui lângă cele mai bune thriller-uri psihologice / poliţiste ale secolului? va ieşi supărat rău de tot, realizând că nu-i chiar aşa de deştept şi că nu le-a văzut chiar pe toate.

În Insomnia, există o crimă, dar una singură, un criminal care este în acelaşi timp un om nevinovat şi o persoană blândă, un om nevinovat, un poliţist care este în acelaşi timp un criminal. Poate cu asta a încercat Christopher Nolan să nu facă un film neconvenţional. Oricât de neconvenţional, desigur, nu poate fi comparat cu Memento, dacă nu exagerez cel mai genial / original / inteligent / provocator thriller (la fel de greu de zis "thriller" unui film care nu se încadrează în nici o convenţie de gen, în nici un clişeu, în nici o regulă) al ultimilor 20 de ani. Era greu să egalezi un asemenea film (parcă ironic putând fi comparat cu episodul acela din Seinfeld în care cei patru eroi trebuie să meargă la o nuntă în India), cel puţin cu un asemenea subiect: Insomnia este un thriller mai comercial, de care Nolan avea nevoie, dar care n-a avut nici o şansă la box-office din cauza lansării, exact în lupta dintre Sam Raimi şi George Lucas, dintre Spider-Man şi Anakin Skywalker, mă rog dintre două filme care distrug fără să vrea neapărat concurenţa...

Este imposibil să nu remarci atmosfera (lumină continuă, de care detectivul insomniac încearcă să scape ca un vampir, care nu cruţă nici o clipă din "noaptea" lungă şi grea a eroului), să nu-l adori pe Pacino (senzaţional, într-o formă mai bună decât în modestul următor film al său, The Recruit), să nu te laşi atins de Williams (într-adevăr fascinant, ca asasin blând, după cum zicea Alex. Leo Şerban, tocmai de aceea mai odios).

Păcat însă că nu poţi să nu remarci şi cum se duce pe apa Sâmbetei rigoarea relaţiei poliţist-urmăritor (o serie de discursuri sterile pe una şi aceeaşi temă, dacă mai poţi fi considerat "nevinovat" după ce ai săvârşit neintenţionat crimă, "insomnia" fiind, evident, o metaforă pentru distrugerea psihică a "nevinovatului") şi să-ţi fie de-a dreptul milă de final, înduioşător de ratat, deşi aparent justificat şi tocmai de aceea previzibil... Dar cu siguranţă filmul lui Christopher Nolan merită văzut (am uitat să zic despre imaginea şi muzica absolut superbe). Să nu mai aşteptăm un al doilea Memento şi să ne mulţumim cu ce avem.