Pentru cei mari care visau cînd erau mici să rămînă noaptea încuiaţi într-un magazin de jucării, dar şi pentru cei mici care s-ar lega de calorifer să rămînă într-un magazin de jucării, Imperiul magic al domnului Magorium e de neratat. Plecînd de la principiul personajului Magorium, jucat de un Dustin Hoffman domolit, mai mult blînd şi înţelept decît fistichiu - deşi are 243 de ani! -, care consideră că "orice se poate întîmpla pe lume", filmul de debut al lui Zach Helm (scenaristul lui Stranger than Fiction) promite mici focuri de artificii colorate la fiecare pas. Fireşte, nu le vede decît cel care crede în magie. (Iar noi, toţi spectatorii, primim un cec în alb.)
Povestea e suficient de simplă cît să o tricotăm cu ochii-nchişi. Domnul Magorium, care are 243 de ani, a decis că e vremea să plece, adică să moară. Ca să facă pentru prima oară în viaţă ordine în registre - pentru a lăsa magazinul de jucării moştenire adjunctei sale, Molly Mahoney (Natalie Portman) -, el angajează un contabil la fel de gri pe cît îi e costumul. Cu cît contabilul Henry, adoptat cu numele de Mutant, avansează în registrele contabile, cu atît Magorium ajunge mai aproape de finiş, iar magazinul simte, se supără şi devine literalmente gri de supărare. Molly se obişnuieşte greu şi cu despărţirea de prietenul ei, dar şi cu trecerea propriului prag. Prietenia cu băieţelul Eric, dar şi împrietenirea cu Henry, care pierde griul şi devine tot mai colorat şi mai uman, o vor ajuta pe Molly să facă pasul şi să se maturizeze.
Filmul te cucereşte de la primele secvenţe prin recuzita bogată şi colorată din platoul de peste 2.000 mp unde a fost filmat, dar şi prin găselniţe simpatice care apasă pedala bună pentru a trezi copilul din fiecare. O uşă care se deschide tot în altă parte în funcţie de cum roteşti un volan, animale de pluş care mişcă, o zebră adevărată, lemuri adevăraţi, pe lîngă faptul că mii de animale şi de jucării stau claie peste grămadă în magazin (peste 10.000 mai exact, cumpărate pînă şi din Europa).
Zach Helm potriveşte foarte bine resorturile actorilor
Magicul funcţionează cît mai aproape de natural. Efectele digitale sînt puţine, doar acolo unde era necesar. Dar poate totuşi mai magic (dacă pot spune aşa) e că intriga atît de simplă, cu un om care trebuie să plece/moară şi cu altul care nu vrea să-l lase, te prinde fără a aluneca în melodramă. Pentru un regizor debutant, Zach Helm potriveşte foarte bine resorturile actorilor, ţine sigur în mînă degringolada colorată din platou şi serveşte pe un platou curat o prăjitură coaptă din ingrediente proaspete.
Poate pentru că Imperiul magic al domnului Magorium a plecat de la un jurnal pe care singur a început să-l scrie pe cînd lucra cu juma' de normă într-un magazin de jucării, într-o zi cînd afară ploua şi nu erau clienţi.
Primele rînduri se refereau la domnul Magorium, care avea 243 de ani şi stăpînea un imperiu, adică un magazin de jucării. Dacă domnul Magorium are într-adevăr 243 de ani şi l-a cunoscut pe Edison (avînd de la el un bilet pe care aşa-zisul Edison s-a semnat şi a desenat un bec), sau dacă nu e decît un bătrîn trist - chiar că nu contează. Cu magicul, e destul de simplu. Crezi în magic, de pildă, atunci cînd continui să-ţi spui că ai văzut OZN-uri pe cerul Bucureştiului, deşi a doua zi se spune peste tot că nu erau decît reflectoare.
Imperiul magic al domnului Magorium / Mr. Magorium's Wonder Emporium - de Zach Helm
cu: Dustin Hoffman, Natalie Portman, Jason Bateman.