Despre cum a luat 432 cele mai importante premii ale Academiei Europene de Film 2007

A 20-a ceremonie a decernării Premiilor Academiei Europene de Film. 20 de ani de Academie Europeană de Film. La Berlin, la fel ca acum doi ani. E primul an cînd România are patru nominalizări, la cele mai importante categorii. Toate pentru 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile de Cristian Mungiu. S-au aprins beculeţele pe Ku'damm, lîngă care stau faţă în faţă hotelurile jurnaliştilor şi nominalizaţilor/vipurilor.

1 decembrie 2007. De dimineaţă, timp de cinci ore, pannel de discuţii pe tema migraţiei şi a felului în care influenţează cinematograful. Mă prind că m-am urcat în autocarul greşit numai cînd îl văd pe Amos Gitai cîteva scaune mai în faţă şi-mi dau seama că am nimerit cu panneliştii. Stau două ore la discuţii după care plec. E plicticos, un sociolog olandez a încolţit o "stilistă de modă", Katja Fuhrmann, care a lucrat la MTV, lansînd trenduri şi alcătuind hainele prezentatorilor. Ce ştie ea să spună în ce fel stilul MTV face societatea mai liberă? Dar cui îi pasă? Gela Babluani, autorul lui 13 negru, a ieşit şi el la ţigară. E şi el plictisit, nu vede rostul acestor discuţii. Plec. Cristian Mungiu a făcut 20 de ore în avion de la Taipei la Berlin. Anamaria Marinca, venită de la Londra, e şi ea un pic obosită, dar amîndoi sînt veseli. Cristi ne povesteşte cum l-a abordat anul ăsta o doamnă în avion. Se tot uita la el pe după fotoliu şi la un moment dat a avut o revelaţie: "Eu vă ştiu pe dumneavoastră de la televizor! Sînteţi Alin Mungiu!". În holul Hotelului Concorde, unde Cristi vorbeşte cu Giorgio Ficcarelli, de la Delegaţia Comisiei Europene la Bucureşti. Apare deodată Tudor Giurgiu, care a dat o fugă de la Paris, unde noua cinematografie română a fost iar invitată, acum alături de Todd Haynes. A fost bine, s-au "pitch"-uit proiecte. Senzaţia că lumea e mică. Tudor Giurgiu: "Mai nou, numai în străinătate apucăm să ne vedem, noi cineaştii. La Bucureşti n-avem timp".


Cristian Mungiu - Regizorul European al Anului!

Seara. Arena Berlin. Jurnaliştii, în special de la agenţii, au un spaţiu lipit de sala unde se dau premiile, cu monitoare, feţe de masă albe, scrumiere (!), wireless, mîncare pe bani. Cînd începe ceremonia, apar fotoreporterii ca nişte buldozere, îşi trîntesc genţile pe masă, îşi aduc farfurii pline ochi cu sandviciuri, vorbesc tare în timp ce descarcă pozele făcute pe covorul roşu şi ne mai şi întreabă cine sînt cei pe care i-au fotografiat. De la bucătărie se aude un permanent zgomot de farfurii trîntite.

Cristian Mungiu, Anamaria Marinca şi Maia Morgenstern (invitată să prezinte un premiu) stau la aceeaşi masă cu sîrbul Stefan Arsenjevic şi cu Nikolai Nikitin, selecţioner al Berlinalei. Au emoţii. Genericul ediţiei e pe fond roşu comunist, cu stele galbene şi cu umbra lui Belmondo în A bout de souffle. Dar Godard nu vine să-şi ia premiul pentru întreaga activitate. S-a răzgîndit în ultimul moment şi a trimis o scrisoare neplăcută. Wim Wenders e fiert. Primele emoţii. Pleoapele Maiei Morgenstern tremură. Nu ia Mungiu pentru scenariu, ia Fatih Akin, care are nepoliteţea de a spune că nu a văzut celelalte filme. Mai sînt trei categorii. Nici Anamaria Marinca nu ia pentru interpretare feminină. Premianta Helen Mirren (pentru, fireşte, The Queen) ne vorbeşte dintr-o înregistrare video. Mai sînt două categorii. Pe scenă urcă Viviane Redding şi Jean-Marc Barr. Francezul ne poartă noroc. Se uită cu atîta drag la Cristi... Cred că i-a văzut filmul... Masa est-europenilor (a doua de la capăt de rînd, dar în faţă) e în picioare. Cristian Mungiu - Regizorul European al Anului! Trimit SMS-uri "în patrie". Maia Morgenstern urcă să prezinte premiul următor. E foarte emoţionată. Le zice oamenilor că e Ziua Naţională a României şi o dă pe româneşte, spunînd că e foarte fericită şi mîndră să fie alături de Cristian Mungiu şi de Anamaria Marinca. Urmează alt moment emoţionant, care mă face un pic să uit că mai e de aşteptat. Liv Ullmann a adus nişte pietre pe care le dă membrilor fondatori ai EFA ca să-şi aducă aminte de Ingmar Bergman. Deşi Liv Ullmann povesteşte cum s-a petrecut unica întîlnire dintre Bergman şi Antonioni, nu înţeleg de ce Bergman e comemoratul principal. Cameramanul surprinde privirea emoţionată a Aneimaria.


Transmisie live în 61 de ţări

Christopher Doyle dă apoi un mini-show prezentînd premiul pentru realizări deosebite în 2007, şi îl numeşte pe premiantul Michael Balhaus, "fuckin' whore". Sala e derutată, lui Wim Wenders cred că i-a căzut calciul. Ceremonia se transmite live în 61 de ţări. Ultima categorie şi cea mai importantă - Filmul European al Anului. Cînd Jeanne Moreau e invitată pe scenă, îmi aduc aminte de Jane Fonda la Cannes. E o chestie... Cristian Mungiu pare mirat să ia premiu. Nu se aştepta. Nici nu mai are speech, pentru că Maia Morgenstern i-a luat-o înainte şi a zis de Ziua Naţională. Spune că nu are cum să-l aducă pe producător pe scenă, pentru că producătorul este tot el. Sala rîde. Le mulţumeşte actorilor şi Festivalului de la Cannes pentru că i-a luat filmul în competiţie. Îmi strîng repede catrafusele. După poza de grup a premianţilor, încep Q&A-urile. Primul e Mungiu. Pune trofeele jos şi vrea să se aşeze pe trepte, dar operatorii n-au lumină. Nu mă pot abţine să nu-l întreb ceva şi în română, legat de Ziua Naţională. Primul rînd de jurnalişti se întoarce spre mine, oarecum mirat. Cristi îmi răspunde în engleză, dar pentru că sînt emoţionată nu ţin minte ce zice. Cînd ajung la hotel şi încep să scriu corespondenţa pentru "România liberă", îl sun şi-l rog să repete răspunsul.