noiembrie 2003
Richard Clayderman este singurul artist francez ale cărui discuri se vând astăzi în număr de 70 milioane de copii în peste 57 de ţări. Susţine aproape 200 de concerte anual, fermecându-şi milioanele de ascultători cu carisma şi căldura muzicii sale. Fenomen unic în istoria Franţei, Clayderman este un colecţionar de trofee, fiind deţinătorul a peste 267 discuri de aur, şi a nu mai puţin de 70 discuri de platină.

Philippe Pages, alias Richard Clayderman, a început să cânte la pian la o vârstă foarte fragedă, tatăl său fiind profesor de pian. La doar 12 ani este acceptat la Conservatorul de Muzică, şi patru ani mai târziu câştigă primul premiu din viaţa sa muzicală. Spre stupoarea tuturor, tânărul Philippe se orientează spre muzica modernă, deşi specialiştii îi preziceau un viitor strălucit ca pianist clasic. "Am vrut să fac ceva diferit, drept pentru care, împreună cu câţiva prieteni, am creat un grup rock. Au fost vremuri grele, iar din puţinii bani pe care am reuşit să-i câştigăm, ne-am procurat echipamente... Aveam doar 17 ani", spune Clayderman.

La 18 ani, epocă la care visa să ajungă o stea a rock-ului, tatăl său cade grav bolnav, şi nu-şi mai poate susţine financiar fiul. Pentru a-şi câştiga existenţa, Clayderman începe să acompanieze diverşi muzicieni. "Îmi plăcea şi se plătea bine. Aşa m-am îndepărtat de muzica clasică, cu toate că mi-a oferit o bază puternică pentru ceea ce fac acum..."

Talentul lui nu trece neobservat, şi curând se bucură de o cerere foarte mare pe lângă staruri franceze ca Michel Sardou, Thierry LeLuron sau Johnny Halliday. Despre ambiţiile sale la vremea aceea, afirmă: "Nu-mi doream să devin un star. Eram fericit cu ceea ce făceam, acompaniind alţi solişti şi cântând cu diverse trupe".

Viaţa sa ia o turnură cu totul neaşteptată în 1977, după un telefon primit de la Olivier Toussaint, cunoscut producător francez, care căuta un pianist pentru interpretarea unei balade romantice. Tânărul de 23 ani este ales dintre alţi douăzeci de candidaţi pentru a însufleţi piesa scrisă de partenerul lui Toussaint, compozitorul Paul de Seneville, pentru fiica sa nou născută, Adeline.

"Ne-a plăcut din prima clipă în care l-am văzut" spune Paul de Seneville. "Maniera sa interpretativă cu totul specială, în combinaţie cu personalitatea sa rezervată şi carisma pe care o degaja ne-au impresionat foarte tare. Decizia a fost luată imediat".

Numele lui Philippe Pages este schimbat în Richard Clayderman (Clayderman vine de la numele străbunicii sale, şi a fost adoptat pentru a evita ca numele său original să se pronunţe diferit în afara Franţei, în timp ce prenumele Richard a fost sugerat de producători).

"Când am semnat contractul cu el", îşi aminteşte Olivier Toussaint, "i-am spus că ar fi minunat să vindem 10 000 de single-uri, pentru că ne aflam în plină epocă de glorie a muzicii disco şi nimeni n-ar fi pariat pe succesul unei asemenea balade...". Milioane de oameni se lasă însă seduşi de melancolia acordurilor, şi "Balada pentru Adeline" se vinde în 22 de milioane de single-uri în 38 de ţări. Cariera lui Richard Clayderman decolează spectaculos.

Este numai începutul a ceea ce avea să devină o poveste extraordinară. Maniera sa distinctă de interpretare îi va aduce lui Richard Clayderman statutul de superstar pe întreg mapamondul. Magicianul pianului declară: "Îmi place să ascult mulţi alţi interpreţi, dar nu pot să cânt în stilul acestora. Ei au stilul lor, eu îl am pe al meu". "Noul stil romantic" pe care l-a creat, o întrepătrundere de stiluri cu accente clasice şi pop, i-a adus lui Richard Clayderman titlul de "Prince of Romance" ("conferit" de către fosta Primă Doamnă a Americii, Nancy Reagan, cu ocazia unui eveniment caritabil pe care-l patrona). Clayderman a demonstrat cu prisosinţă că îşi merită această titulatură, seducând de-a lungul anilor de carieră milioane de fani de toate vârstele.

Pe 13 decembrie, la Sala Mare a Teatrului Naţional, puteţi să îl ascultaţi pe Richard Clayderman într-un concert cu totul special. Concertul extraordinar Richard Clayderman este oferit de BANCPOST, sponsor exclusiv al evenimentului.
Spectacolul este organizat de compania Events, parteneri media Prima TV, partener Casa Capşa. Biletele pentru concert vor fi puse în vânzare începând cu data de 20 noiembrie, la casele de bilete ale Teatrului Naţional, Sala Palatului şi la magazinul Sony Music Megastore (Complexul Unirea, etaj trei). Pentru rezervări, contactaţi organizatorii: compania Events, tel 312.50.95, 312.50.96.



PS:

Dragi prieteni, avem ca de obicei o invitaţie pentru voi. Vă vom ruga să vă amintiţi şi să ne povestiţi cum l-aţi descoperit pe Clayderman, ce coardă a sufletului vostru vibrează în pianul său, ce iubire s-a înfiripat pe acordurile muzicii sale. Scrieţi-ne deci pe adresa [email protected] şi împărţiţi cu noi întîlnirile precedente cu Clayderman într-o avanpremieră a întîlnirii din acest decembrie

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus