Povestea cu Clayderman (partea I)

L-am zărit de cum am intrat, fiindcă stătea la masa mea. Aş fi vrut să plec dar visasem toată ziua la ceaşca mea de ceai şi cele câteva pagini citite în tihnă, lupta a fost scurtă, a câştigat tabietul meu de vineri după-amiază. A schiţat o mică înclinare a capului dar eu eram decisă să îl ignor, am reuşit atât de bine încât în mai puţin de 5 minute vorbeam şi după vreo două ore şi câteva ture de ceai s-a uitat la mine şi mi-a spus:
- Ai face ceva ciudat?

Îmi venea să râd, el atât de sobru, echilibrat, cu pullover-ul deschis în faţă, impecabil ca şi pantofii curaţi pe care îi zărisem o clipă când încercasem să îi ascund pe ai mei murdari de zloata de afară... el putea să facă ceva ciudat?

Apoi m-am trezit în apartamentul lui, care era la fel ca el, şi am ştiut că ciudat era de fapt totul din jur... pentru mine: viaţa lui, obiectele din cameră găsite perfect, aranjate cu stil, totul strălucind a curăţenie dar având şi o armonie pe care aş fi vrut să o pot ignora... hotărât făceam ceva ciudat, eu care distrugeam lumile şi le puneam anapoda la loc aterizasem în acest univers nemişcat dar - da, trebuia să recunosc - nu mort.

A adus vin şi ceva de gustat, paharele erau simple dar de cristal, sandwich-urile aveau toate aceeaşi formă, s-a aşezat departe de mine şi a luat o telecomandă în mână. Am căutat un moment televizorul însă în loc de lumină, camera s-a umplut de muzică. Nu Wagner, nici Metallica, am tresărit mirată, poate chiar şocată la început: un pian şi nimic mai mult, un pian care suna de parcă ar fi fost acolo lângă noi, ceva ce niciodată nu avusesem curiozitatea să ascult atât eram de convinsă că nu îmi va plăcea, clayderman,... ochii lui puţin amuzaţi de reacţia mea dar nu numai atât, parcă îmi spuneau: fă ceva ciudat, ceva ciudat pentru tine, ascultă muzica asta aşa cum vine spre tine, sprijină-te complet de canapea, relaxează-te dar nu complet, ascultă cum ai asculta prima oară muzică, ca şi când pianul acesta trasează în tine locul muzicii lui, notă de notă. L-am ascultat în ciuda mea atât erau de convingători ochii lui.

Am început să primesc sunetele, timid la început, ca pe nişte ecouri ale unor lucruri necunoscute, un joc care mi se dezvăluia treptat, acaparant.

Nu era o lipsă de nerv, cum îmi păruse mereu, ci un alt fel de a înlănţui notele, un soi de cascade sonore care mă cotropeau cuceritoare dar într-o stare complet lipsită de confruntare şi nu linişte câştigam, din ce în ce mai mirată m-am întrebat care era de fapt mesajul acelui ceas.

Apoi când s-a făcut linişte, era deja de mult noapte, mi-am dat seama că trăisem complet, până la capăt, o experienţă ciudată - avusese dreptate - aceea de a nu fi eu, de a recunoaşte şi accepta cu plăcere în jurul meu alte lucruri decât cele cu care mă înconjuram de obicei, de a face parte dintr-un univers care nu îmi aparţinea: el, eu şi muzica parcă venită dintr-un alt spaţiu, straniu lipsit de pasiune, dar în care existau o mulţime de alte sentimente necunoscute care meritau trăite toate.



Da, ceea ce îmi cereţi este într-adevăr greu, să-mi găsesc cuvintele potrivite ca să descriu ceea ce simt când ascult muzica lui Clayderman. Dacă mă gîndesc la mine ascultându-l pe Clayderman simt că viaţa este mai frumoasă în acea latură sensibilă a ei, parcă eu aş cânta la pian deşi de fapt eu nu ştiu deloc să cânt la pian. Mâinile îmi vibrează fără să vreau şi în momentul respectiv aş vrea foarte mult să învăţ să cânt la pian.

Îmi place mult să pictez - o pasiune de când eram mică - să zicem că eu muzica o transpun în desene mai ales cea clasică, de fapt eu transform tot ceea ce e frumos în pictură. În Ballade for Adeline eu îmi închipui o fetiţă micuţă, prenumele în sine îmi dă senzaţia de gingăşie de neatins.

Când ascult mă gândesc la cât de firav trebuie să atingi acele clape, ca să se audă un asemenea sunet plăcut celor din jur şi mai ales mie. Această senzaţie o am de fiecare dată când ascult Richard Clayderman, la fel s-a întâmplat şi prima dată când l-am ascultat şi la fel se va întâmpla şi în continuare. Ar mai fi de spus, multe, dar .... e prea greu.



Nu am cuvinte... cred că a fost să-i stau în calea undelor.... dacă te poţi dizolva în unda muzicală a lui, atunci, de mult sunt în această stare... deci, cuvintele sunt de prisos.

---

Pe 13 decembrie, la Sala Mare a Teatrului Naţional, puteţi să îl ascultaţi pe Richard Clayderman într-un concert cu totul special. Concertul extraordinar Richard Clayderman este oferit de BANCPOST, sponsor exclusiv al evenimentului.
Spectacolul este organizat de compania Events, parteneri media Prima TV, partener Casa Capşa. Biletele pentru concert vor fi puse în vânzare începând cu data de 20 noiembrie, la casele de bilete ale Teatrului Naţional, Sala Palatului şi la magazinul Sony Music Megastore (Complexul Unirea, etaj trei). Pentru rezervări, contactaţi organizatorii: compania Events, tel 312.50.95, 312.50.96.



PS:
Dragi prieteni, avem ca de obicei o invitaţie pentru voi. Vă vom ruga să vă amintiţi şi să ne povestiţi cum l-aţi descoperit pe Clayderman, ce coardă a sufletului vostru vibrează în pianul său, ce iubire s-a înfiripat pe acordurile muzicii sale. Scrieţi-ne deci pe adresa [email protected] şi împărţiţi cu noi întîlnirile precedente cu Clayderman într-o avanpremieră a întîlnirii din acest decembrie.

Citiţi un interviu cu Richard Clayderman.