Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Requiem

Ritualuri extreme - Requiem


AperiTIFF, iunie 2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Venit la TIFF cu laurii cîştigaţi anul acesta la Berlin (FIPRESCI şi Ursul de Argint pentru interpretarea Sandrei Hüller), filmul germanului Hans-Christian Schmid (cunoscut pentru foarte titratul Lichter, 2003) nu e doar o versiune europeană, sensibil mai puţin contrafăcută a poveştii din care s-a inspirat şi The Exorcism of Emily Rose (văzut în 2005 şi pe ecranele româneşti). Acolo unde filmul american servea încă o court drama în care se confruntau "adevărata Credinţă" şi legea, Schmid a preferat să se concentreze pe ambianţa familială, tradiţională şi autentic religioasă, dramele adolescentine şi exasperarea care pot duce o fată bolnavă (pare-se de epilepsie), după nenumărate tratamente/consultaţii fără rezultat, să ajungă la concluzia că e posedată de diavol şi să aleagă exorcismul. Pare sinsitru şi incredibil la sfîrşit de secol XX (întîmplarea reală s-a petrecut în 1976, iar filmul e fidel momentului istoric), Schmid şi echipa sa reuşesc surprinzător de bine să sugereze răspunsuri la întrebarea fundamentală: cum poate cineva în epoca televiziunii şi mondializării, în mijlocul Europei occidentale (un orăşel din Germania de Vest) să recurgă la asemenea ritualuri extreme?! Michaela (Sandra Hüller, a cărei performanţă îţi dă frisoane prin intensitatea şi delicateţea ei) e o puştoaică crescută într-o familie extrem de conservatoare şi credincioasă, cu un tată binevoitor dar cam moale şi o mamă a cărei singură expresie pare o strîmbătură agresiv-dezaprobatoare, ce vrea doar să plece la facultate şi să încerce să ducă o viaţă normală. Toate tentativele ei sînt însă sabotate de recidive tot mai violente şi neaşteptate ale bolii şi de convingerea crescîndă că e posedată. Filmul urmăreşte impecabil descompunerea ei psihică, relaţiile cu familia, preoţii-confidenţi şi puţinii prieteni (o fată mai "de viaţă" şi chiar un iubit) pe care şi-i face departe de casă. Pînă la finalul distrugător, în care poţi vedea un deget (dar nu un pumn!) aţintit spre biserică. Sau nu.



 Toate articolele despre Requiem


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Carmen Mezincescu


Alte articole

 Despre isterie, cu calm - Requiem, Beatrice Lăpădat
 Labirintul minţilor întunecate (II) - Requiem, Iulia Blaga
 Un Tanacu din Ţara Nemţească - Requiem, Mihnea Columbeanu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer