Piraţii din Caraibe - Blestemul Perlei Negre

Titlu original: Pirates of the Caribbean: The Curse of the Black Pearl
Gen: aventuri
Regia: Gore Verbinski
Scenariul: Ted Elliot & Terry Rossio
Scenariul original: Ted Elliot & Terry Rossio şi Stuart Beattie şi Jay Wolpert
Studiourile: Buena Vista Intl.
Durată: 138 minute
Cota mea: 8.0 din 10


Intriga: Căpitanul Jack Sparrow încearcă să-şi recapete corabia, Perla Neagră, după ce a fost trădat de echipajul său care acum poartă un blestem de moarte şi au răpit-o pe frumoasa Elisabeth, singura care ar putea ridica blestemul de asupra lor.

Comentarii:

Se vede de la o poştă că Piraţii din Caraibe este, în primul rând, o lucrătură vizuală de nota 10. În al doilea film mai sofisticat (după The Ring) al Mexicanului Gore Verbinski există nişte imagini şi nişte poante cu scheleţi ambulanţi, apropiate de Evil Dead al lui Sam Raimi (Geoffrey Rush bând o sticlă de vin, o maimuţică-zombie care şade mereu pe umărul lui), un pirat cu un ochi de sticlă şi o corabie întunecată cu velele găurite care apare în mijlocul oceanului (mării) din ceaţă - care fac toţi banii.

Desigur că în noua producţie a lui Jerry Bruckheimer (după cum ştiţi cel care a pus pe roate The Rock şi Armageddon) se mai remarcă şi altele: scenariştii Ted Elliot şi Terry Rossio (Masca lui Zorro, Shrek) menţin de la un cap la celălalt o serie de glumiţe pertinente şi un ton nepretenţios, plus un bonus neaşteptat - Johnny Depp, de savurat în toată gestica sa homo-schizofrenică (de altfel, nu-i absolut nimic rău nici cu Geoffrey Rush, zdravăn ca de obicei, nici cu Orlando Bloom şi nici cu Kara Knightley). Cu alte cuvinte, un divertisment 100% corect, adică exact ceea ce NU reuşea Schwarzie cu o serie legendă şi cu vreo 50 de milioane de dolari mai mult în cont.

Dar poate tocmai asta e şi problema: când un film înşfacă 290 de milioane de $ la box-office, 100% divertisment rareori ajunge. Iar luat la bani mărunţi sau întors pe toate părţile, Piraţii... nu este altceva decât un subţirel pretext pentru defilări infatuate de efecte speciale: nu-i aşa stilat cum vrea Verbinski să-l facă, nu-i spectaculos cum îl vrea Bruckheimer şi cu siguranţă nu-i graţios (ca să-l invocăm pe Andrei Gorzo). Dar cu siguranţă în faţa unui asemenea caz nu mai despici firu-n patru. Altfel, ajungi la Mumia.