Doi regizori de reclame şi clipuri scriu un scenariu (discutabil, dar să-i zicem totuşi aşa) şi conving nişte studiouri (Lions Gate) să le dea (mulţi) bani să-şi transpună pe peliculă fanteziile de Tony Scott wannabes. Dacă dieta ta zilnică se compune dintr-o mixtură de coca, metamfetamină, amestecuri adrenalinizante şi ceva băuturi energizante, e posibil ca povestea ucigaşului plătit (Jason Stratham) care află că i-a fost injectată o otravă ce-l va face să dea colţul imediat ce încetineşte puţin să aibă vreun pic de noimă. Dacă nu, cele 87 de minute de goană, omoruri, mutilări, sex şi injurii, filmate parcă de un junkie veritabil care nu poate ţine bine camera-n mînă o secundă şi dublate de un soundtrack electro-isteric, o să ţi se pară o tortură. E drept că pe alocuri Crank e atît de penibil, aberant şi cretin încît frizează un soi de poezie fascinantă în absurditatea ei - vezi partida de sex stradal în Chinatown ca ultimă salvare, goana lui Stratham pe motocicletă în hălăţel de spital care flutură în vînt dezgolindu-i fesele. Ce e sigur, dincolo, de revărsarea de split-screen-uri şi cadre ultra-scurt-rapide care-ţi dau senzaţia că ai apăsat din greşeală pe fast forward, e că n-ai de-a face cu un film. Cum i-o zice, nu ştiu. Dar nici nu mă interesează.