Vama Veche în război (drept) cu Armata Română

La aproape 30 de ani de la capodoperele semnate de Phoenix şi de Sfinx (adică Dan Andrei Aldea şi nimeni altcineva), o altă lucrare de concepţie vine să facă cinste rock-ului românesc, aşteptată fiind de atât de mult timp de cei care vor să asculte muzică, nu diverse feluri de subproduse. Albumul se cheamă Am să mă întorc barbat, aparţine trupei Vama Veche şi a apărut la casa Media Pro Music.

Dupa cum ştiu deja fanii formaţiei, lucrarea dezvoltă melodia cu acelaşi titlu aflată pe primul album Vama Veche, dedicată cazului unui soldat, Andrei Gavrilă, care s-a sinucis în timpul efectuării serviciului de gardă. Albumul este pe piaţă de câtva timp, iar cei care l-au ascultat au putut să-şi dea seama că este, cum spuneam, o mare reuşită. Este vorba chiar de o "operă rock" (să folosim termenul generalizat, oricum neadecvat la majoritatea cazurilor în care este folosit), mai exact de un album unitar, în care piesele decurg una din cealaltă în mod firesc, spunând într-un mod coerent povestea tânărului Andrei, victimă a sistemului concentraţionar care încă mai este, din păcate, "falnic, armia română".

Efectul artistic al albumului este amplificat în mod strălucit de un excepţional (în sensul strict, de unicat în lumea românească) spectacol conceput de formaţia Vama Veche şi, din fericire, preluat în stagiunea permanentă a Teatrului Naţional din Bucureşti. Este un show complex şi total, conţinând teatru, muzică, dans, light design şi proiecţii video, beneficiind, ca şi pe album, dar de data aceasta live, alături de membrii constanţi ai formaţiei, de aportul unui cor de 11 tenori, başi, baritoni şi a două excelente voci feminine, Simona Radu şi Cristina Dida, alese de Vama Veche în urma unei preselecţii, pe care n-au transformat-o însă în show de prost gust precum "Alege A.S.I.A.".

Bineînţeles că mare parte din succesul spectacolului (l-am văzut cu marea sala a TNB plină ochi) i se datorează vocalului Tudor Chirilă, showman total, de un profesionalism impecabil: actor, cântăreţ, sex-simbol (în sensul cel mai bun al cuvântului), el este capabil şi de efortul fizic necesar pe întreaga durată a spectacolului, aflându-se atât în rolul lui Gavrilă, cât şi în cel al plutonierului torţionar. Minunat mai este şi altceva: în momentul când toată România se îmbăta în euforia admiterii în NATO, cu "sărăcia, şi nevoile, şi neamul", şi securiştii, şi kaghebiştii, şi tot, iată că nişte tineri au curajul să spună adevărul (şi nu oriunde, ci, printr-o strategie managerială de felicitat, pe prima scenă a ţării): ticăloşia armatei de tip sovietic şi imbecilitatea ofiţerului român obişnuit ucid tineri nevinovaţi (ne referim la ce se întâmplă la bază, nu la lideri, cum ar fi "Napoleon-ul - sau Lebed-ul? - de catifea", generalul Cheler, acolo sunt alte fenomene patologice).

Cu satisfacţie am citit în ultimul număr al revistei Vatra, într-un manifest politic şi literar al tânărului scriitor basarabean Alexandru Vakulovski, "vârf de lance" al noii literaturi de pe cele două maluri ale Prutului, următorul pasaj: "Trebuie urgent să dispară armata obligatorie, o urmă murdară a comunismului din Europa de Est. Dacă mai trebuie să existe armată - să fie armată profesionistă, de ce să fac eu armata dacă urăsc violenţa, războiul? Armata e o puşcărie altfel numită. O puşcărie obligatorie în Europa de Est. O umilinţă a cetăţeanului de către stat". Iată cum tineri din locuri (nu chiar atât de) îndepărtate gândesc la fel şi, mai mult, iau atitudine, printr-o expresie aflată la cea mai înaltă cotă artistică.