Foarte britanicii The Prodigy au fost probabil cea mai proeminentă trupă încadrabilă în genul electronic din întreg deceniul 10. Şi zic au fost (deşi după cunoştinţa mea nu s-au desfiinţat) pentru că nu cred că Always Outnumbered, Never Outgunned, revenirea lor din 2004, după ani buni de tăcere în care singurul semn de viaţă fusese single-ul, mai tîrziu renegat de însuşi creierul trupei, producătorul Liam Howlett şi, regretabil, absent de pe compilaţia de faţă, Baby's Got A Temper, poate fi considerat un album demn de numele lor. Mai ales că MC-ul Maxim Reality şi fantasticul showman punk şi inepuizabil vocalist Keith Flint (a cărui prezenţă arzătoare & îndrăcită era de ani buni emblema grupului) absentau cu graţie; iar Leeroy Thornhill părăsise deja grupul. Ceea ce face cu atît mai binevenită această mega-colecţie - ironic, numită după una din cele mai bune piese ale lor (duet cu Pop Will Eat Itself), care n-a fost niciodată single - ce strînge (pe discul 1) cam tot ce-au scos mai bun băieţii şi oferă (discul 2) fanilor obsesivi o noutate (remixul Audio Bullys la Out of Space), rarităţi (prelucrarea în cheie drum'n'bass a clasicului tehno-meets-chitări-foarte-rock Voodoo People semnată Pendulum sau Molotov Bitch, b-side la Breathe) şi versiuni live ale unor piese "de bază" (Spitfire, Their Law, Breathe, Serial Thrilla, Firestarter); acestea din urmă sînt mai mult decît binevenite, mai ales pentru cei care n-au gustat experienţa Prodigy în concert [au fost şi prin România, chiar de 2 ori! şi vitalitatea lor i-ar umple de invidie pe mulţi rockeri agonici...], pentru că dovedesc din plin că cei 4 din Braintree, Essex erau mult mai mult decît o clasică grupare rave/hardcore. Căci, incontestabil, nimeni n-a reuşit să mixeze (!) mai bine ca ei dance şi rock/metal şi, oricare ar fi genul de referinţă, sînt şi mai puţini cei care să fi rămas la fel de furioşi/feroce (sau chiar mai) cu trecerea anilor.
Revenind însă la primul disc: cam tot ce ţi-ai putea dori (mai puţin Fire - de ce?! şi unde-i juisivul Diesel Power?) e aici. Şi revoluţionarele hituri rave de pe The Prodigy Experience, debutul care i-a impus în cluburi (Charly, Jericho, Everybody in the Place, Out of Space), şi isteria tehno/hardcore cu accente jungle (îşi mai aminteşte careva?!) de pe Music for the Jilted Generation - Voodoo People, Poison, No Good (Start the Dance), One Love - şi anatemicele momente care-au făcut din The Fat of the Land un uriaş success mondial (Firestarter, Breathe, Smack My Bitch Up). Mai puţin încîntătoare sînt piesele (într-adevăr, cam cel mai bune) venite de pe jalnicul album din 2004 (Girls, Spitfire, Hot Ride), dar aş zice că restul compensează din plin.
În concluzie, o compilaţie deopotrivă pentru nostalgicii care vor să-şi amintească pe ce şi-au ţopăit şi urlat pînă la epuizare tinereţea un deceniu întreg şi pentru cei care vor să afle de ce sînt The Prodigy mari. Serial thrilla, serious killah!