Povestea e simplă. Şi e veche. Frecuşuri, ciudăţenii, indiferenţă, atracţie, seducţie, părăsire, dependenţă, compromisuri, altercaţii, o stare de bine de paravan şi convenţii vătuite ca să ţină de cald. Pe scurt, relaţii. Opposites Attract e un contract pe termen nedefinit între doi parteneri de "afacere": el şi ea. Fiecare cu clauzele şi termenii lui. Dramaturgul american Bruce Kane scrie pentru teatru, televiziune şi film. În piesele sau monoloagele lui, prăjitorul relaţiilor în doi, în trei sau în cîţi se-ntîmplă să fie prin preajmă este sursa de teatralitate textuală care conflictualizează scriitura.
Aparent relaxate, piesele conţin o tensiune de background problematic, abil camuflată şi ţinută sub control. Bruce Kane sapă la greu în terenul accidentat al unor relaţii cu denivelări şi gropi ciudate acoperite formal.
În Opposites Attract, personajele îşi manipulează propria biografie, spun iniţial doar ce le avantajează pentru ca, ulterior, să se decojească exact ca nişte "cepe" afective care nu-şi riscă, decît pînă la un anumit punct, exfolierea. Procesul de terapie, foarte inteligent dejucat, e resortul dramatic al spectacolului. Fiecare personaj se spune pe sine, se minte pe sine, se deconectează de la ce simte pe bune, cu ochii a-ţintiţi în public, pe care şi-l ia drept confesor. Partenerul de joc e, de cele mai multe ori, un comunicator şi un receptor neutru care reacţionează la ce i se transmite, dar nu interacţionează direct, nu-l priveşte pe cel care îi transmite mesajul. Regizorii spectacolului, Florin Piersic jr. şi Dorina Chiriac, au mizat pe un joc al actorilor brechtian, de distanţare în implicare, pe o de-relaţionare în interiorul relaţiei. Mai simplu spus, fiecare actor e pion principal în relaţia scenică sau ar putea să fie, dar e şi în afara ei atît timp cît nu se uită la cel cu care vorbeşte. Se joacă în acelaşi timp cu şi fără partenerul de pe scaunul alăturat, de vreme ce sînt încasate doar cuvintele lui, nu şi starea interioară, expresia facială etc.
Pentru actori, Opposites Attract e un test de performanţă a jocului obiectiv
Actorii sînt măşti, fotograme extrem de mobile totodată la nivelul construcţiei mai multor straturi simultane sau succesive de acţiuni în acelaşi personaj sau în personaje complet diferite. Textul şi propunerea regizorală expun actorul la o tranziţie performativă foarte greu de realizat pentru că ea presupune desprinderea rapidă de o reacţie şi trecerea la fel de rapidă la o alta. Pentru actori, Opposites Attract e un test de performanţă a jocului obiectiv, spălat de orice fel de artificii interpretative, de orice cîrlige emoţionale, pe care reuşesc să-l treacă cu bine, păstrînd în momentele de maximă greutate situaţională ironia. Ironia e de fapt drena perfectă a climaxului. Cuplurile "afectate afectiv" îşi testează adrenalina bizareriilor la detectorul de adevăr. Raporturile se bazează pe un set de convenţii, de pacturi care se cer respectate cu maximă onestitate. Înşelarea celui lîngă care trăieşti devine o formă consimţită de sinceritate şi divertisment. O după-amiază pe săptămînă este dedicată unui posibil cunoscut cu care soţul şi soţia aleg să se distreze, ca o diversiune în monotonia casnică. Numai că soţul se duce mereu la film şi înşală aşteptările soţiei care credea că el chiar e cu altcineva. Mărturisirea "vinei" e luată de soţie drept o slăbiciune impardonabilă. Verbul "a înşela" cu multiplele lui relaţii lexicale este cuvîntul-cheie al acestei tranzacţii în cuplu.
Un tip şi-o tipă care au trecut printr-o serie de şedinţe de psihoterapie (excelent jucate ipostazele de prostovani retardaţi de către Florina Gleznea şi Bogdan Nechifor) par să se înţeleagă cum nu se poate mai bine pînă în momentul în care el încearcă să-i ghicească fanteziile sexuale, expunîndu-le de fapt pe ale lui.
Un travestit (Vitalie Bantaş face din hilarul situaţiei un atu în afectarea voită cu care îşi interpretează personajul) şi o travestită (Dorina Chiriac e perfect stăpînă pe situaţie în rolul bărbatului care-şi doreşte tot ce nu poate avea) joacă ping-pong cu seducţia şi respingerea, îndrăgostindu-se şi dezîndrăgostindu-se în funcţie de gradul de ignorare şi indiferenţă afişat de cel-cea pe care li se pune pata.
O femeie îşi urăşte dement soţul care, după ce se culcă cu alte femei, îi trimite tot felul de flori. E înverşunată (Florentina Ţilea pedalează pe o încrîncenare transformată în final în dezarmare) şi tristă. Modelul pe care i-l propune potenţialul iubit (Aurelian Bărbieru are o forţă de contracarare dublată în cele din urmă de neputinţă) e total diferit de a-l soţului. Şi totuşi ea, la sfîrşit, ca o supremă refulare, îşi mărturiseşte dorul de soţul-javră. Iar iubitul actual se... o să vedeţi!
Relaţiile sînt tocate mărunt, mărunt
În Opposites Attract, lumina are o funcţie extrem de bine stabilită şi marcată în dramaturgia spectacolului. O schimbare de lumină produce un revers brusc al identităţii personajului. Lumina pusă pe personaj cu o anumită intensitate sau într-o anumită nuanţă este declicul trecerii personajelor de la o atitudine la alta.
Opposites Attract e un spectacol construit cu toate convenţiile la vedere, ca un castel din cuburi pe care fiecare replică îl ridică şi îl dărîmă sub ochii spectatorilor. Un spectacol care e, în seria demersurilor regizorale propuse de Florin Piersic jr., un pas înainte în conceperea unei teatralităţi fruste, care foloseşte o dublă raportare la rol: interioară şi exterioară, implicată şi detaşată. Opposites Attract continuă preocuparea lui Piersic pentru texte în care relaţii indiferent de ce tip (profesionale - Zaruri şi cărţi -, erotice - Totul despre Al - sînt tocate mărunt, mărunt. Şi mai continuă ceva: jonglarea cu multiple tipologii de personaje şi cu multiplii zimţi ai aceluiaşi personaj, exersată în Sex, Drugs, Rock & Roll.
Teatrul Metropolis
Opposites Attract, de Bruce Kane
Un spectacol de: Dorina Chiriac şi Florin Piersic jr.
Traducerea: Florin Piersic jr.
Cu: Dorina Chiriac, Vitalie Bantaş, Aurelian Bărbieru, Florentina Ţilea, Florina Gleznea şi Bogdan Nechifor