Nu m-am numărat printre cei vrăjiţi de enormul succes al primului album al cvartetului din Las Vegas. Dincolo de o piesă fabuloasă şi perpetuu-fredonabilă (All These Things That I've Done) şi una obsedantă (Andy You're a Star), era exact ce spunea titlul - Hot Fuss şi nimic altceva. Nu multe par să se fi schimbat de atunci. Brandon Flowers a renunţat la dermatograf şi şi-a lăsat mustaţă, dar tot n-are pic de voce; a descoperit western-ul, dar scrie versuri la fel de adolescentin / banale; a hotărît, alături de colegi să uite puţin de dorinţa obsesivă de-a deveni britanic, explorîndu-şi rădăcinile americane, dar face declaraţii la fel de tembel / arogante. La naiba cu toate astea! Şi cu toţi fiţoşii pretinşi hipster-i pe care virajul spre stadium rock à la U2 de pe vremea (The Joshua Tree) cînd erau o trupă şi nu o glumă rîncedă i-au făcut să verse tone de cerneală explicînd cît de artsy, pre(ten)ţioasă şi factice e noua încarnare a trupei din Sin City. În primul rînd, rock'n'roll = (şi) performance, adică interpretare, adică poză. Ce contează e eficacitatea acesteia în raport cu "identitatea" (vizuală, sonoră ş.a.) asumată. Apoi, nu mă interesează că inspiraţia le-a venit ascultînd U2 şi redescoperindu-l pe Springsteen ori că l-au convins pe însuşi Tim Burton să le facă un clip (Bones), ci energia dementă care pulsează în fiecare acord şi refren imnic al albumului. Flowers n-o fi avînd treabă cu cîntatul, dar pe acest Sam's Town care mi-a devenit mantră din ziua cînd, într-o doară, l-am băgat în playlist, îşi scuipă plămînii cu atîta abnegaţie încît te temi că se va prăbuşi drept în colbul care pare să fie peisajul predilect al istoriilor poate stîngaci creionate (liric), dar de o sălbăticie cam fără egal în anemicul peisaj rock actual. Zic rock şi nu indie, nu alternativ, sau vreunul dintre multele post-uri în care abundă publicaţiile şi discursurile la temă.
De la introducerea cu Sam's Town şi pînă la furtunosul Exitlude, Flowers & co au reuşit să contureze, prin riff-uri diabolic de adictive şi furioase, o secţie ritmică turbată, dar nu mai puţin capabilă să ţi se lipească de creier şi o livrare urgentă, o colecţie care, dincolo de afectări - ce, paradoxal, nu fac decît să accentueze aerul mitologic/arhetipal, dat şi de personaje şi istorii (For Reasons Unknown, Uncle Jonny, When You Were Young) -, prinde exact esenţa Vestului Sălbatic existent doar în visele Cinematografului de pe vremea cînd termenul se scria cu majuscule. Şi e poate tipic pentru această epocă a simulacrelor că un asemenea album vine tocmai de la o trupă 100% artificială. Peu importe... deşi se ştie că titlul e de fapt numele unui cazinou de la marginea oraşului de origine al băieţilor, îmi place să cred că Sam vine de la Peckinpah şi că pînă şi ferocele senior ar fi închinat un pahar dînd aprobator din cap.