Doi jurnalişti (Richard Gere şi Terrence Howard, excelenţi) în mijlocul unui potpourri de război modern - montaj nervos, freeze-frame-uri, ralentiuri, amestec impetuos de sarcasm şi violenţă, de umor negru şi filosofie, coregrafie şi culori dureros de vii, ansamblu vibrant, morală pervers/postmodernistă. Am descris unul dintre cele mai remarcabile filme din 2007 - din nefericire, durează doar şapte minute şi constituie doar pregenericul acestei "partide de vînătoare" adaptate de junele Richard Shepard după un articol publicat de Scott Anderson într-un Esquire din 2000, articol intitulat What I Did on My Summer Vacation.
"Doar cele mai ridicole întîmplări descrise în acest film sînt reale" ne avertizează insertul din debut, drept pentru care ne întrebăm, şi cei care l-am descoperit pe Shepard în 1999, cu thrillerul Oxygen, şi cei care l-am descoperit în 2005, cu farsa Matador, de ce mama naibii a ţinut cineastul (de altminteri extrem de talentat, aşa cum atestă cele două titluri sus-citate) să devieze de la povestea incredibil de adevărată a jurnaliştilor care au decis, nitam-nisam, să-l captureze pe Radovan Karadzic, la cinci ani de la terminarea războiului din Bosnia, şi să scufunde o premisă ultra-ofertantă cu sentimentalisme demne de un începător şi contradicţii social/politice demne de un parlamentar...
Ceea ce trebuia să fie un atac fără mănuşi la adresa Naţiunilor Unite (care pun la bătaie 5 milioane de dolari pentru capturarea lui Karadzic şi invită potenţialii informatori din fosta Iugoslavie să sune la un număr de telefon apelabil doar din Statele Unite!!!) se transformă, din pricina unui flashback greţos, melodramatic şi inutil, combinat cu stîngăcia aproape ofensatoare cu care sînt portretizaţi localnicii, într-un soi de miş-maş embarasant de ironie şi patetism, incapabil să decidă încotro.
Rămînem cu filmările în locaţie şi cu un gust amar, care poate vine de la priveliştea unui Sarajevo găurit de gloanţe, poate nu.