Nazişti, rezistenţă şi nici un erou - Lista Neagră / Zwartboek

E vară, am zis-o deja. Ceea ce nu înseamnă că toate producţiile pe care le vedem ar trebui să fie simple amuzamente. Lista neagră / Zwartboek e primul film făcut în Olanda de Paul Verhoeven de la The Fourth Man (1983) încoace, după o perioadă hollywoodiană care l-a făcut regizor-superstar în materie de SF (Robocop, Total Recall) şi thriller cu apăsate accente erotice (Basic Instinct), dar i-a adus şi un număr uriaş de Zmeuri de Aur pentru Showgirls (1995). E drept, acum au început să se ridice voci care cer reconsiderarea urgentă a satirei SF grand-guignol Starship Troopers ('97) drept unul dintre cele mai bune filme premonitorii - fie şi în cheie grotescă - privind politica mondială (şi mai ales americană) actuală, şi e într-adevăr suficient să revezi azi filmul acuzat în epocă de fascism şi aberaţie pentru a te înfiora de cât de just oglindeşte evenimente întâmplate ani buni după el.

Să revenim, însă, la Lista neagră. Verhoeven a mai făcut, în 1977, un film despre ocupaţia nazistă în Olanda lui natală: Soldaat van Oranje, dar acela urmărea soarta câtorva tineri pe care invazia îi face să-şi clarifice poziţia şi să treacă la acţiune într-o tabără sau alta. Şi aici o bună parte din acţiune se învârte în jurul mişcării de rezistenţă, doar că accentele sunt altele. În primul rând, Lista neagră se învârte în jurul unei eroine, evreica Rachel Stein (Carice van Houten), a cărei familie e asasinată în timpul încercării de a fugi din ţară şi care îşi petrece restul războiului în mijlocul rezistenţei olandeze, sub numele (ne-evreiesc) Ellis de Vries. Lumea pe care Verhoeven, copil la vremea întâmplărilor nu neapărat reale, dar extrem de plauzibile prezentate aici (mult mai uşor de imaginat decât eroismele standard care împănează mai toate producţiile plasate în acea tulbure perioadă), o construieşte e una în care cel mai important lucru e supravieţuirea, iar discursurile mobilizatoare şi caricaturile absentează cu graţie. Personajele sunt ghidate în primul rând de dorinţa firească de a trăi, abia apoi venind noţiuni ca datoria faţă de ţară, onoare ş.cl. Iar lucrurile pe care ajung să le facă în numele supravieţuirii sunt destul de departe de onorabilitate şi cu atât mai mult de eroism. Pe lângă suspansul inerent subiectului, susţinut impecabil de regizor pe parcursul celor două ore şi jumătate ale filmului (ce trec, parcă, pe nesimţite), Lista neagră impresionează şi prin consistenţa personajelor şi neobişnuita idilă dintre Rachel şi un ofiţer german (Thom Hoffman). Plus că nu găseşti în acest film obişnuitele împărţeli de tipul ocupanţi răi şi cruzi şi luptători pentru dreptate buni ca pâinea caldă: sunt cu toţii, oameni, iar puseurile de generozitate şi umanitate nu zac neapărat unde te-ai aştepta.

Verhoeven are chiar curajul (şi cinismul) de a nu opri povestea la final de război, pentru a dezvălui, într-una dintre cele mai cumplite scene văzute recent, răbufnirea de ură animalică şi cruzime gratuită a învingătorilor faţă de toţi cei pe care i-au decretat - cu sau fără probe - vinovaţi; doar ei scriu istoria, nu?! Cât despre explicaţia misteriosului titlu şi finalul surprinzător al aventurilor, le veţi afla dacă mergeţi la cinema. Şi, credeţi-ne, ar trebui. Chiar şi vara pică bine un film care să te mai pună pe gânduri.