Filmelor fantasy le merge tot mai bine în ultimii ani. De la sute de milioane de dolari încasaţi la puzderia de spectatori, avalanşa de fani cultişti şi chiar premii Oscar. Gândiţi-vă doar la saga The Lord of the Rings a lui Peter Jackson după Tolkien. Sau la adaptarea The Chronicles of Narnia ale lui C.S. Lewis, seria Harry Potter ori mai noul Eragon. Aşa că n-ar trebui să mai surprindă pe nimeni că şi Matthew Vaughn, producător de succes al lui Guy Ritchie şi debutant fulminant în regie cu cinicul Layer Cake <nobr>s-a gândit să încerce genul. Şi a ales cartea britanicului Neil Gaiman, faimoasă la ei, Stardust, publicată acum 9 ani.
O poveste tipică, plasată în vremea victoriană, despre un sătuc aparent anonim, Wall, la marginea căruia se află un zid dincolo de care se întinde un tărâm magic numit Faerie. Sălaş al zânelor şi vrăjitoarelor, al împărăţiei Stormhold, condusă de un bătrân rege - Peter O'Toole. Începutul ne arată un tânăr din satul Wall pătrunzând în secreta lume magică, unde îşi găseşte (cum altfel?) iubirea, o femeie numită Una, prinţesă ţinută captivă de - evident - o maşteră. După scurta şi intensa lor intersecţie, băiatul se întoarce în satul său. Dar, 9 luni mai târziu, primeşte într-un coş, la uşa casei "rodul" aventurii - un copil pe nume Tristan. Dar istoria începe cu adevărat 18 ani mai târziu când junele Tristan Thorne (Charlie Cox), îndrăgostit până peste cap de mult mai bogata şi sclifosita domniţă Victoria (Sienna Miller), hotărăşte să o ia pe urmele tatălui. Pentru a-i aduce prea-adoratei o stea căzătoare din cealaltă lume. Ca supremă dovadă de amor, desigur. În acelaşi timp, în Stormhold regele stă să moară şi cei care au mai rămas din cei 7 fii fratricizi trebuie să se dovedească demni de a moşteni tronul regăsind şi transformând la loc un diamant într-un rubin. Steaua văzută de Tristan ia, însă, odată căzută în acea lume, o întrupare feminină - Yvaine (Claire Danes). Iar pe urmele ei mai sunt şi trei vrăjitoare foarte rele şi bătrâne, care au nevoie să-i ia inima pentru a reîntineri. Pe scurt, un basm destul de convenţional. Care câştigă mult prin plasarea temporală, umorul multor replici şi câteva apariţii stranii. Precum cea a unui mult mai relaxat şi firesc Robert De Niro decât parodia cu care ne-a obişnuit în ultimii ani, aici în chip de pirat feroce care e, de fapt, chinuit de laşitate, înclinaţii artistice şi, culmea, o pasiune pentru hainele de damă. Sau proaspăt revenita Michelle Pfeiffer în rolul celei mai afurisite dintre cotoroanţe, cu faţa ba feeric de frumoasă, ba CGI-zată până la irecognosciblitate pentru a sugera sutele de ani trecuţi peste ea.
Desigur, fiind vorba de un basm, tânărul ajunge să descopere o altă lume, să aibă revelaţia adevăratei iubiri şi să înţeleagă cu totul altfel ceea ce (i) se întâmplă. Dar astea sunt clişeele genului, pe care dacă mergi la un asemenea film ţi le asumi din start, deci n-ar trebui să deranjeze. Chimia între protagoniştii Tristan şi Yvaine cam scârţâie, însă. Şi cu splendoarea de Pfeiffer ca maşteră - adică aproximativ ce era şi în recentul Hairspray - aproape că îţi doreşti, pe alocuri, un final sângeros şi deloc înălţător. Cu care astfel de filme nu vin vreodată la pachet. Există, însă, în Stardust destul umor şi ceva imaginaţie, cât să nu regreţi că l-ai văzut. Pe scurt - o relaxare de week-end bună şi plăcută.