Cineastul Pascal Thomas a fost ultimul invitat, şi cel mai important, care a participat la Bucureşti, pe ultima sută de metri, la Festivalul Filmului Francez 2007. Autor al unor filme gândite mai mult pentru public decât pentru juriile festivalurilor, francezul preferă simţul umorului şi o anume lejeritate şi în viaţă, dar şi pe ecran. La prezidenţiale, a fost curtat de patru candidaţi - José Bové, Marie-Georges Buffet, Ségolène Royal şi François Bayrou, preferând să-l ajute pe cel din urmă.
Iulia Blaga: Cu ce impresii părăsiţi Bucureştiul?
Pascal Thomas: Cu o impresie delicioasă: am descoperit un Bucureşti altfel decât în filmele româneşti, mult mai vesel şi mai plăcut vederii decât pe ecran. Asta nu înseamnă că aceste filme n-ar fi foarte foarte bune. Impresia de la faţa locului e mai fericită decât atunci când vezi filmele româneşti. E vorba, probabil, de o deformare pe care o face cinematograful în prezentarea României, la fel de bine cum şi cinematograful francez prezintă o Franţă nu atât de veselă şi de fericită precum de fapt este.
I.B.: Şi într-un interviu aţi spus că doriţi să arătaţi că oamenii fericiţi au o poveste şi că fericirea se povesteşte. Cum se potriveşte această afirmaţie cu faptul că gustaţi filmele româneşti care nu sunt toate prea vesele?
P.T.: Românii au oricum mult umor. Acum ceva timp, 95% dintre scurtmetrajele care se realizau în Franţa erau filme foarte comice. Erau mici comedii, adesea reuşite. Azi, 95% dintre scurtmetrajele franceze sunt filme lugubre, triste. E un soi de estetică cultivată de nişte oameni care cred că lugubrul e inteligent. După mine, o abordare inteligentă, chiar când scrii o dramă, e când încerci să distrezi, să ai o viziune amuzantă a lucrurilor sau când eşti atent la latura comică a personajelor. Chiar în drame şi melodrame există întotdeauna şi momente vesele, şi trebuie să existe şi plăcerea de a le filma. Dintre filmele româneşti pe care le-am văzut există unul în această direcţie, A fost sau n-a fost?, de Corneliu Porumboiu. Acesta prezintă o viziune amuzată asupra lucurilor.
I.B.: Cum merge ultimul dumneavoastră film, L'Heure zéro, în Franţa? Mai sunt oamenii interesaţi de Agatha Christie?
P.T.: Filmul merge foarte bine, iar oamenii reacţionează bine pentru că e vorba de un film de divertisment, lucru asumat de noi la bun început. Mi-am dorit să spun o poveste modernizând-o, deşi ea vorbeşte despre trăsături umane perene cum sunt răzbunarea sau gelozia.
I.B.: De ce aţi revenit pentru a doua oară la Agatha Christie (n.red. - după Mon petit doigt m'a dit)?
P.T.: Pentru că nu am avut nevoie de costume scumpe. (Râde.) Serios acum, pentru că e un autor important, universal - ca şi Maupassant, şi dacă îl decojeşti de ceea ce ar putea fi desuet, poţi scoate poveşti foarte moderne.
I.B.: Filmul a rulat şi pe ecranele din Marea Britanie?
P.T.: Cred că da, oricum precedentul meu film după Agatha Christie a rulat cu mare succes. Englezii se bucură să vadă în filme după Agatha Christie că personajele au relaţii sexuale fericite sau că beau vin în loc de ceai. Latura asta senzuală foarte franceză pe care am dat-o filmului a fost foarte apreciată de englezi.
I.B.: La prezidenţialele de anul trecut aţi realizat un spot pentru centitristul François Bayrou. Cum se împacă Agatha Christie cu François Bayrou pentru că legături între ei nu par să existe?
P.T.: (Râde.). Sunt polivalent. Multe dintre lucrurile pe care le fac nu seamănă între ele. Şi am făcut multe lucruri. De pildă, am colecţionat manuscrise ale autorilor preferaţi şi am lucrat multă vreme în publicitate, deşi o detest. Cu Bayrou a fost aşa: au fost patru candidaţi care mi-au solicitat colaborarea. Lui José Bové - care îmi e prieten, i-am spus că nu cred că e bine să se lanseze în politică. Echipa lui Ségolène Royal de asemenea m-a contactat, dar am refuzat, la fel cum am refuzat-o pe Marie-Georges Buffet care candida din partea comuniştilor.
I.B.: De ce aţi refuzat-o pe Ségolène Royal?
P.T.: Ştiţi de ce? Cineva din partea Partidului Socialist mi-a dat întâlnire într-o dimineaţa la Hotelul Ritz, lucru care mi s-a părut nepotrivit. Pe urmă, au fost alte lucruri care m-au făcut să văd că, structural, Ségolène Royal nu putea fi preşedinte. Ea era obligată de Constituţie să vorbească în franceză. (n.red.- Pascal Thomas se referă la cuvântul "bravitude", inventat de Ségolène Royal în timpul campaniei prezidenţiale). După părerea mea, dacă ar fi ajuns preşedintă ar fi fost o catastrofă. Ar fi ajuns ceva în genul Elenei Ceauşescu.
I.B.: Sunteţi sigur? E vorba de epoci şi de contexte cu totul diferite.
P.T.: Da, sunt sigur. Bayrou mi s-a părut altfel. Fiu de ţăran, profesor, de centru. Când mi-a propus, n-am spus nu, deşi nu-l cunoşteam deloc nici pe el, nici partidul lui. Şi spotul a fost la modul că el spunea un discurs, iar eu filmam în manieră necreativă.
I.B.: Aţi votat tot cu el?
P.T.: Votul e altă mâncare de peşte.
Despre scrierea scenariului la L'Heure zéro
Nathalie Lafaurie
"Problema principală pe care a pus-o scenariul a fost de a moderniza povestea, de a o aduce la nivelul epocii de azi, când pedeapsa cu moartea nu mai există, iar problemele legate de divorţ au evoluat de la Agatha Christie încoace. A doua problemă a ţinut de simplificarea intrigii, pentru că romanele Agathei Christie sunt de-a dreptul tentaculare."
Profil: Pascal Thomas
S-a născut în 1945. S-a apropiat de lungmetraj prin scurtmetraj, dar timp de opt ani, dezamăgit, a lăsat la o parte filmul şi a lucrat în publicitate. A revenit cu succes în 1999, cu La Dilettante. Cel mai recent film al său, L'Heure zéro, ecranizare după romanul Towards Zero (1945), de Agatha Christie, îi are în distribuţie pe François Morel, Danielle Darieux, Melvil Poupaud şi Chiara Mastroianni. A regizat 17 filme. Este de asemenea scenarist şi producător.