Crăciun cu Ada Milea şi Apolodor

Acum câtva timp un prieten m-a rugat să scriu ceva despre Crăciun. Dar unde să mai găseşti - re-găseşti, cum să-ţi mai aduci aminte în tumultul compromisurilor şi mitocăniei acestor vremi de inocenţa luminoasă a spiritului Crăciunului, de momentul în care darul e dar şi nu un obiect util pe care îl cumperi pentru că ai primit prima de Crăciun (scuzaţi, bonusul!), în care colindul nu e doar fundal sonor la cumpărături, ci treaptă de înălţare a sufletului, iar gingăşia copilăriei zâmbeşte adevărat, lăsând în urmă jucăriile agresive şi violente ce sclipesc metalizat în rafturile insipide ale supermarketurilor.

Înfruntând zloata rece, viscolită duşmănos, a serii de Ajun de Ajun am pornit în căutarea lui Apolodor, pinguinul călător al poetului suprarealist Gellu Naum. Pe scaunele de pluş de la Green Hours, localul subteran de pe Calea Victoriei, încălzindu-mă cu un G&T şi privindu-i pe obişnuiţii locului, actori sau scenografi, aşteptam ca pe mica scenă cu microfoane să urce Ada Milea şi să ne cânte cântecelele pinguinului plin de dor.

În blugi cu un tricou negru cu o stea colorată pe piept, a apărut Ada, însoţită de Dorina Chiriac, tot în negru cu stea în piept şi cu o şepcuţă roşie, pe post de Apolodor. Arătau ca doi puşti cu o chitară, un tandem adolescentin şi inocent. Şi au început. Dialogul lor magic, dintre voce şi chitară, dintre onomatopee şi tamburine, dintre silabe şi tonalităţi, au creat o lume bogată, fremătând a locuri exotice, deşerturi nisipind la soare şi Americi bântuite de Ku Klux Klan-işti. Apolodor cel cuprins de dor a cutreierat pământul, iar noi l-am urmat cu sufletul la gură până în lună şi înapoi, pe vapor şi în Labrador, bucurându-ne de căldura, vioiciunea şi complicitatea celor două actriţe interprete, a celor două perechi de ochi expresivi, albaştri cu sprâncene precis desenate sau pătrunzător de căprui, sclipind sub şapca roşie de pinguin. Bucuria jocului născută din versurile lui Gellu Naum, muzica Adei Milea şi charisma şugubeaţă a Dorinei Chiriac au fost Darul serii, cu majusculă.

Partea a doua a recitalului, căci chiar concert nu îi pot spune, a debutat cu o stare de nemulţumire. O parte dintre cei veniţi nu şi-au dat răgazul să asculte ce se întâmpla pe scenă, continuând să vorbească la mobil, chelnerii nu s-au oprit din servit obturând scena, iar un cetăţean turmentat, cu voce groasă încerca să fie chiar măgar. Ada, deja la al treilea cântec, a prins un fir de glăscior de la o masă din dreapta şi s-a aşezat la al doilea microfon eliberat de Apolodor. S-a făcut linişte. Colindul non-conformist al Adei suna neaşteptat în gura fetiţei care îl ştia integral. Cu generozitate de artist adevărat (şi de om cu simţul umorului), Ada Milea a acompaniat-o la chitară şi din voce pe Voichiţa Călinescu, micuţa cu "mama pictor, iar tata sculptor care organizează tabere vara". Şi nu numai atât, dar i-a cedat şi chitara, iar când luminile au căzut (se întâmplă) a luat o lumânare în palmă şi a luminat chipul copilului care, pe scena scufundată în întuneric, fără pic de trac, ne cânta imnul taberei.

Aşa s-a întors acasă spiritul Crăciunului, în flacăra unei lumânări ţinută de un artist cu inima generoasă, pentru un copil atent şi sensibil la ciuntelile lumii moderne, prinse în versurile unui colind rebel.