Brandul Iisus - După I.Hr.

O pinacotecă în care tablourile se rearanjează singure, alcătuind noi compoziţii, rescriindu-se continuu. Spaţiul se reconfigurează mereu, în poze şi atitudini noi, un colaj de citate icon(ograf)ice parodice. Toate imaginile cu Iisus, clasicizate în muzee şi albume, se reorganizează ironic şi postmodern pe întreaga durată a spectacolului. Staze şi ipostaze. Imagini desacralizate prin uzură. Lucrări laice care şi-au adjudecat modelul, fiecare cu amprenta sa: de la Michelangelo, Fra Angelico, Cimabue, Mantegna şi Giotto, pînă la Caravaggio, avem o galerie de Iisuşi ba zburdalnici, ba cu morgă, ba sprinţari, fragili sau tandri, gamă ilustrată expresiv de Julien Gallée-Ferré. Cîteva cortine cu muzica lui Bach. Nu ne aflăm, cum s-ar putea crede, într-o galerie de artă obişnuită, ci într-un spaţiu de dans contemporan.

Un Jesus-Christ Superstar reîncărcat, uzat de multiplă întrebuinţare, de abuzive reprezentări, şi nu doar în spaţiul artelor. Un Iisus ludic, cu genunchiere albe (aka bandaje), răsfăţat şi tolerat de o Madonă în trening, marca "Misericordia". Metafora zămislirii, ilustrată la început cu o Madonă supraînălţată, pe o scară învelită în pînză neagră, un fel de ma(h)ramă ce-i dă o înfăţişare de menină-gigant, într-o mantilla goyescă uriaşă. Maria mandorlata. De sub ea va apărea micul Iisus, zburătăcind o pasăre dăruită ca jucărie, oprindu-şi însă... un măr - un multitasking icon. Un Iisus care refuză sînul (sîn vag-erotizat de o epocă la fel de demitizantă), para, strugurele. Consum.

Cîteva clişee puse în scenă ca atare: fructul oprit, minunile - înmulţirea pîinilor şi peştele imens, cvasi-grotesc (aş vrea să ştiu din ce a fost confecţionat - arăta ca o mătase mată, de culoare cianotică, un putregai stătut, umflat de ape), prăbuşindu-se, înfundat, pe scenă. Toată recuzita pictorilor madonneri: Madre della Consolazione, Madre Misericordia şi Mater Lactans.

După numeroasele momente de puneri în mormînt şi Pietà, reconstituite prin improvizaţie, de către amatori (explic imediat!), trupul lui Iisus însuşi va fi îmbrăcat într-un trening "Misericordia". Efectele, tratamentul temei pot părea comice sau sarcastice, la prima vedere. De fapt, nu mi s-au părut aşa sau, mai bine zis, nu mi s-au părut numai aşa. Există şi o anume gravitate, solemnitate chiar, pe care cred că muzica lui Bach e cea care o imprimă.

Chiar dacă nu toţi avem cultura vizuală necesară pentru a decripta referinţele picturale sau sculpturale ale coregrafului, putem identifica măcar parţial atitudini, fragmente pe care nu le-am mai putea numi, dar pe care le (re)cunoaştem cu ochii închişi, déjà-vu-uri. Uneori, doar accente: ţipătul mimat al Mariei (Claire Haenni) pare, pentru mine, cel al papei Inocenţiu al X-lea, văzut de Bacon.

Pe lîngă cei doi dansatori profesionişti, coregraful Herman Diephuis apelează, în acest spectacol, la poze obţinute prin contribuţia unor amatori. 10 voluntari cu vîrste de 20-60 de ani au fost invitaţi să participe la proiect. Rolul lor era ca, după ce au asistat la reprezentaţie în public, la fel cu toţi ceilalţi spectatori, să intre pe rînd în scenă şi să adopte atitudini liber-alese în jurul scenelor de tip Pietà. Astfel, Maria şi Fiul sînt înconjuraţi de toate aceste noi personaje, cărora li se adaugă şi coregraful spectacolului, grupuri statuare vivante, rotitoare, permutante, reconfigurîndu-se şi ele aidoma secvenţelor Maria-Iisus de pînă atunci. Chacun son Jésus.


După I.Hr.
un spectacol al companiei ONNO;
coregrafia: Herman Diephuis;
interpreţi: Julien Gallée-Ferré, Claire Haenni;
muzica: J.-S. Bach.
Spectacol oferit în cadrul programului 2 timpi şi 3 mişcări - Prim-plan: dansul contemporan francez,
17-18-19 aprilie 2008,
organizat de Institutul Francez din Bucureşti la Centrul Naţional al Dansului Bucureşti.


(18 aprilie 2008)