Recent, la Teatrul "Maria Filotti" din Brăila a avut loc premiera spectacolului eMeS, scenariul şi regia Ilinca Stihi. Este un spectacol dedicat lui Mihail Sebastian şi legat de oraş, de atmosferă, de casele, detaliile, parfumurile, umbrele şi luminile sale, de fluviul şi pădurile acelui loc anume: Brăila. Ritmul lent, atemporal al apei vaste răzbate în spaţiul acestui spectacol. Este de observat că tânăra autoare Ilinca Stihi îşi asumă aici - şi nu este prima dată când o face - o miză înaltă, ea nefiind înclinată să audă glasul sirenelor derizoriului ce par a domina moda zilei.
Scriptul elaborat după proze ale lui Mihail Sebastian - anume De două mii de ani, Cum am devenit huligan, Accidentul şi Oraşul cu salcâmi - pune în scenă căutarea febrilă, angoasată, lucidă, nuanţată a identităţii, într-unul dintre cele mai problematice momente ale secolului trecut. Căutarea identităţii prin glasul special al lui Mihail Sebastian, Iosef Hechter, născut între evreii brăileni şi apoi tânăr intelectual de marcă la Bucureşti - cel ce se afla, cum spunea el, într-o "ciudată situaţie, care merită să fie privită cu luciditate". Fiindcă, mărturiseşte Sebastian lui Camil Baltazar într-un interviu - cuvinte pe care le rosteşte în piesă personajul remarcabil interpretat de Marius Capotă - "Am rămas mereu evreu... dar cred că e posibil, evreu fiind, să iubeşti cultura românească şi să creezi în cadrul ei".
Ilinca Stihi aduce în scenă o atmosferă pasionată a ideilor, care este evocatoare atât pentru momentul interbelic în discuţie, cât şi pentru lumea personajelor tinere cu care avem a face - iar experienţa de viaţă "la cald", prezentă aici în epură face imposibil un răspuns de durată. Ocheanul interogaţiei trebuie mereu ajustat. Personajul Mihail Sebastian din eMeS cuprinde multiple personaje (trăind în iubire, prietenie, conştiinţă), el se defineşte nu numai prin apartenenţa la timpul psihologic, cultural, intelectual al ţării versus apartenenţa sa la minoritatea evreiască (tensiunea accentuându-se pe fundalul istoric al vremii, cu stridenţele antisemite cunoscute), dar el apare ca un însingurat şi în raportarea la propria etnie, fiindcă de fapt nu "se integrează" aici pe deplin, personajul nu vrea să emigreze nici în momente de pericol, nu va fi oricum sionist. Şi nu este cu adevărat recunoscut; negustorul ambulant de cărţi, personaj memorabil, colorat, arhetipal (interpretat de Cornel Cimpoaie) nu acceptă, printre cărţile sale evreieşti, volumul De două mii de ani, nefiind "nici măcar în idiş".
Să observăm că piesa Ilincăi Stihi sugerează atent opoziţiile acestea cu subdiviziuni de nuanţă. Protagonistul întrupează, în plus, distanţa, însingurarea artistului, a raisonneur-ului, a celui care este în esenţă martorul. Spectacolul are, fireşte, puternice rezonanţe politice (începe cu vocile anonime care scandează "Jos jidanii!"), auzim rostite de personaje poziţiile esenţiale şi conflictuale ale epocii. Există accente de superbie intelectuală şi o evidenţă a fragilităţii condiţiei umane. Există profunzimea enigmatică a naturii şi durata lungă pe care o poartă negustorul de cărţi, evreul rătăcitor, Memoria - în juxtapunere cu vulnerabilitatea, imprevizibilitatea, friabilitatea omenescului în clipă: Accidentul - istoric, personal. Sunt planuri care se iluminează reciproc.
Scenografia Imeldei Manu serveşte deosebit de bine spectacolul: un ansamblu de cabine, de nişe, "ghişee" cu oglinzi, în unghiuri schimbătoare, ce reflectă, adâncesc, multiplică întrebările, sunt totodată suprafaţă şi subconştient, obiectivitate şi narcisism, tăinuire şi revelare, adevăr şi aparenţă. Este lăudabilă fineţea exploatării tuturor mijloacelor scenice pentru a întrevedea invizibilul dincolo de vizibil.
Tensiunea dintre nevoia de identificare şi diferenţa individuală, dintre înrădăcinare şi dezrădăcinare rămâne deschisă, ea apare ca insolubilă. Ilinca Stihi readuce în discuţie aceste întrebări care vin dintr-un trecut de care încă nu am vorbit suficient şi rezonează într-un prezent în care de altfel identitatea noastră majoritară se află în glissando accelerat. Empatia faţă de străin, personalizarea a ceea ce înseamnă apartenenţa dublă, multiplă sunt chestiuni care încep să se pună cu acuitate şi pentru majoritatea românească din acest spaţiu, care a putut manifesta în timp un anumit daltonism în perceperea diferenţelor: există azi multe, multe sute de mii de români ce rătăcesc prin alte ţări, iar drama latentă, cu momente de explozie, a acestei situaţii, a situaţiilor se vede a fi repetabilă acum în mod direct şi pentru noi, în epoca globalizării noastre.