Afirmaţia aparţine eroului din spectacolul eMeS (emes, în idiş, se traduce prin adevăr), spectacol montat de Ilinca Stihi pe un scenariu inspirat din opera romanescă a lui Mihail Sebastian. Decupajul scenaristic pe care regizoarea l-a elaborat asociază prin tehnica elipsei mai multe personaje din prozele autorului, cu precădere din De două mii de ani, dar şi din Oraşul cu salcâmi sau Accidentul, preia cele mai importante momente traversate de acestea în context social românesc interbelic. Eroul, a cărui afirmaţie emblematică a fost menţionată, deja, este construit ca o ipostază a lui Mihail Sebastian filtrată ficţional printr-o grilă auctorială dublă, cea a romancierului şi cea a scenaristului. El - personajul central, jucat de Marius Capotă -, este student evreu la arhitectură şi maturizarea îi este marcată de conflictele de conştiinţă determinate de identitatea sa etnică, impactul cu ideologiile timpului şi singurătatea metafizică generată de condiţia de intelectual ce-şi revendică dreptul la libertate spirituală.
Scriitura şi universul lui Mihail Sebastian se regăsesc în această montare a Ilincăi Stihi prin inserţia la nivel textual a unei reflexivităţi care reclamă nevoia de rigoare intelectuală, de coerenţă emoţională. O reflexivitate care refuză să îmbrăţişeze pasional ideologiile, oricât de seducătoare sau promiţătoare de solidaritate ar fi ele. De aceea, El alege - opţiune marcată de neputinţa individului de a influenţa istoria sau decizia politică - aşadar, El alege singurătatea, o trăieşte exasperat, condamnat la ea. De altfel, acestea sunt racordurile cu o contemporaneitate în care ne aflăm şi noi, cu care ne confruntăm. Sunt racorduri prin intermediul cărora este câştigată atenţia spectatorului de aici şi de acum, analogii care fac ca scrisul lui Mihail Sebastian să depăşească epoca şi să reverbereze în sensibilitatea actuală.
Preţul plătit din plin de erou este retragerea, singurătatea care, şi înţeleasă, şi asumată, tot surpă pe dinăuntru... Toate datele îl recomandau pe Marius Capotă pentru împlinirea rolului; din păcate, eroul său rămâne convenţional, undeva între scenă şi sală, fără arderea atât de necesară pentru a convinge.
Personajul Femeia - Cătălina Nedelea - este gândit de Ilinca Stihi ca arhetip fixat în memoria afectivă a eroului: iubitele, mama, femei care i-au modelat viaţa; dar, apariţia scenică a actriţei se opreşte la câteva atitudini voit hieratice şi atât, ceea ce este departe de a impresiona. Funcţionând ca un vehicul între diferitele amintiri care-i animă lui El stările de conştiinţă, negustorul de cărţi Sulitzer - Cornel Cimpoaie - introduce în spectacol nota de lirism a unei existenţe petrecute în preajma jocului cu ficţiuni, o amprentă puternică a artistului Mihail Sebastian.
E posibil ca tehnica scenariului, asocierea prin elipsă, să-i fi împiedicat pe actori în realizarea prezenţei vii a personajului în scenă, articularea între diferitele stări ale personajului, dezvoltările tensiunii dramatice să fi devenit dificile, iar soluţiile regizorale au fost restrânse. Cu toate acestea, cel mai teluric personaj, Ştefan Pârlea, jucat cu aplomb de Zane Jarcu, are o participare convingătoare în economia spectacolului.
Plasticitatea spaţiului - folosirea panourilor mobile care permite reconfigurarea cadrului scenic este o rezolvare scenografică funcţională - la a cărui expresivitate contribuie şi light design-ul spectacolului, este o reuşită a montării.
La o sută de ani de la naşterea lui Mihail Sebastian - în 2007, Editura Humanitas a reeditat De două mii de ani după ce în 1990 a fost unul dintre primele titluri pe care le-a pus în circulaţie ca un important act de recuperare culturală - spectacolul eMeS demonstrează cât de importantă este revizitarea autorilor intraţi în conştiinţa culturală, clasicizaţi. (Din punctul de vedere al unei strategii repertoriale, era mult mai nimerit din partea Teatrului Maria Filotti ca premiera să fi avut loc în octombrie 2007, cu ocazia centenarului Mihail Sebastian. De ce nu s-a întâmplat aşa... e o întrebare pentru directorul teatrului, doamna Veronica Dobrin.)
Maturitatea unei culturi se manifestă şi prin capacitatea de a aduce în spaţiul public teme sensibile din trecutul ei, punerea lor în discuţie aducând un plus de cunoaştere şi speranţa unor cuvenite echilibrări de perspectivă. Prefaţa pe care Nae Ionescu a scris-o la apariţia romanului De două mii de ani (1934) - prefaţa este, de fapt, un eseu care încearcă să justifice persecuţiile şi suferinţele poporului evreu dintr-o perspectivă religioasă - a provocat în epocă un adevărat scandal pe tema minorităţii evreieşti şi a condiţiei evreului în România. O perioadă în care societatea românească se confrunta cu ideologia extrem-naţionalistă, cu importul de revoluţie bolşevică orchestrat de KGB-ul Uniunii Sovietice, cu legi anti-evreieşti. O perioadă care, cu toate acestea, are şi importante performanţe culturale şi artistice, opera întreagă a lui Mihail Sebastian - romanele, piesele de teatru, jurnalul şi publicistica - fiind una exemplară în acest sens, de anvergură europeană şi recunoscută ca atare. Iar atenţia sensibilă şi bunul exerciţiu intelectual ale Ilincăi Stihi faţă de această operă, sunt un motiv în plus pentru care demersul unui regizor în formare trebuie reţinut.
Temele urmărite de Ilinca Stihi - spaţiul moralităţii, examenul de conştiinţă permanent deschis pentru ca fiinţa să se poată justifica existenţial, raportul individ/lume - argumentează consecvenţa cu care regizoarea se manifestă în teatru, mai întâi cu o montare după Brand de Ibsen, la Biserica Luterană (2005), recent cu spectacolul eMeS la Teatrul Maria Filotti.
Teatrul Maria Filotti - Brăila
eMeS
scenariu de Ilinca Stihi după proza lui Mihail Sebastian;
regia - Ilinca Stihi;
scenografia: Imelda Manu;
light-design - Gheorghe Jipa;
regia muzicală: Patricia Prundea;
în distribuţie: Marius Capotă (Teatrul L.S. Bulandra - Bucureşti) - El; Cătălina Nedelea - Femeia; Cornel Cimpoaie - Sulitzer; Zane Jarcu - Ştefan Părlea; Valentin Terente - Sami Winkler; Marcel Turcoianu - Haim.
data premierei: aprilie 2008.