Într-o piaţă suprasaturată de produse ştanţate şi interşanjabile, merită salutat (aplaudat?) orice nou semn de viaţă de la unul dintre puţinii maeştri ai cinema-ului încă în viaţă. Nume esenţial al Nouvelle Vague-ului, ironicul Claude Chabrol face de ceva timp cam un film la doi ani. Şi, culmea, aşa divorţate de majoritatea tembelă a producţiilor actuale (de pe oricare parte a Atlanticului), toate sînt cel puţin bune. Asta aşa, în loc de introducere. Pasionat de natura umană în laturile ei mai puţin fermecătoare, cu aplecare spre thriller şi o dragoste nesmintită pentru Hitchcock şi Lang (cel din perioada americană, mai ales), venerabilul Chabrol nu se dezminte nici cu acest nou studiu de personaje - La fille coupée en deux e o tragicomedie de moravuri clasică, centrată pe un triunghi amoros. Povestea e inspirată de un fapt divers, pus pe peliculă de Richard Fleischer prin '55 (The Girl in the Red Velvet Swing) şi la care făcea referire şi Ragtime-ul lui Forman.
Aici, juna protagonistă, Gabrielle Deneige (o superbă Ludivine Sagnier) e fata de la meteo, iar pretendenţii sînt deranjatul moştenitor al unei mari averi farmaceutice, Paul, campat fără greţuri sau reţineri de Benoît Magimel şi, respectiv, un bătrîn scriitor cu ochii încă rătăcitori în ciuda unei splendide soţii. Charles (François Berléand) pune ochii pe mignona fătucă şi începe astfel o încurcată aventură, undeva la mijloc de rîs (nervos) şi nevroze, căci, exasperată şi hăituită de mai tînărul rival, Gabrielle ajunge ca-n titlu. Poziţie niciodată bună, pe care, crud, hîtru şi energic, Chabrol o explorează în toate aspectele-i, hilare şi respingătoare deopotrivă. Pînă la o concluzie pe care e greu s-o anticipezi şi care, oricum, doare.