Venerabilul Claude Chabrol e unul dintre puţinii mari regizori încă în viaţă şi activi dintre cei care au marcat cândva Nouvelle Vague-ul franţuzesc. Şi de la un timp (vreo 10 ani) reuşeşte să facă aproximativ un film la doi ani. Pe aceleaşi teme misterios-ameninţător-tulburătoare care i-au marcat filmografia şi cu aceeaşi precizie clinic-amuzată care i-a făcut pe mulţi să îl compare cu legendarul Alfred Hitchcock. Şi aici îşi îndreaptă distrugătorul instrumentar satiric asupra uneia dintre ţintele predilecte - burghezia.
În prim plan - un triunghi amoros neobişnuit, compus din o tânără prezentatoare de rubrică meteo, jucată de Ludivine Sagnier (obişnuită a lui François Ozon), un scriitor încă fermecător, deşi bine trecut de prima şi a doua tinereţe, Charles (François Berléand) şi junele şi foarte dezechilibratul moştenitor al unei mari averi din industria farmaceutică, Paul (Benoît Magimel). Între ei - un păienjeniş de atracţii, interese, nevroze, aşteptări, vise şi furii. Adică frânturi - mai ales destabilizator/ chestionabile - de natură umană, subiect ce nu încetează să îl fascineze pe bătrânul Chabrol, încă posesor al unei maliţii (lucide) pe care n-au avut-o în istoria cinema-ului decât Fritz Lang şi Billy Wilder. Aici, centrul de greutate e fătuca părelnic inocentă, naivă şi prea încrezătoare, până în momentul în care îşi dă seama că s-a băgat într-un meci mult prea dur pentru ea, îndrăgostită până peste cap de vârstnicul autor care, firesc, o priveşte (doar) ca pe o distracţie simpatică în lunga sa căsnicie; şi care sfârşeşte prin a ceda atenţiilor tot mai psihotic/ insistente ale tânărului Paul, căsătorindu-se cu el, dar nu se poate desprinde total de cealaltă relaţie. De unde şi titlul şi situaţia fără ieşire în care ajunge.
Dincolo de necruţătoarea cruzime, dublată de umor negru, cu care maestrul regizor urmăreşte evoluţia poveştii spre dezastru(l inevitabil), atracţia acestui film stă şi (mai ales) în performanţele actoriceşti - între candoarea Ludivinei Sagnier, ai cărei ochi mari şi şarm pierdut te cuceresc din prima imagine, făcând loc, progresiv, unui amestec de confuzii devastatoare şi arivism ultra-calculat şi demenţa de playboy iresponsabil, dandy şi răzgâiat a magneticului Magimel.
Realizat de Chabrol "în familie" (muzica hăituitoare e semnată de fiul Matthieu, scenariul e scris împreună cu fiica vitregă şi asistenta de regie Cécile Maistre, iar celălalt fiu, Tomas, apare într-un rol de avocat uns cu toate alifiile) şi alături de mai vechi colaboratori, La Fille coupée en deux îi poartă pecetea de la un cap la altul, iar finalul muşcător-ironic, ce accentuează subtextul de critică socială, te poate bântui destul timp. Pentru că deşi omul are 77 de ani, cruzimea lui păstrează încă vigoarea şi duritatea unei minţi tinere şi energice.