Nu mai sînt Don Juani ca pe vremuri. Dar nici pe vremuri nu erau DJ-i ca acum. Acum Don Juan se numeşte DJ. Logic. Economiseşti timp. Time is money. Şi decorul costă money. Chiar dacă e format din pitici. Fiecare creier cu piticii lui. Piticii lui DJ nu sunt discurile, ci femeile. Mai ales femeile înalte. Femeile, înalte sau pitice, trebuie căutate. Spuneau vecinii de la nord ai lui Don Juan: "cherchez la femme". Vecinii de peste Canal nu ziceau, scriau. Ce scriau? Piese de teatru scriau. Cuvinte potrivite. Potrivite de pus pe pereţi. Ca decor. Mereu ne întoarcem la decor. Deci la bani. Materialul primează asupra spiritualului, fuck!
Un decor în Soho. În Soho e plin de statui. Şi pe scenă e plin de pitici. Şi-o statuie. Vie. Pe bicicletă. Până cineva i-o fură. Bicicleta. Şi rămâne fără. Sărmană statuie! În Soho, statuilor li se fură bicicletele. Dar ce contează, vecinul de peste Canal, Patrick Marber, să trăiască. De ce? Pentru că l-a scris pe Don Juan în Soho. Englezeşte. Cu umor şi fără omor (oare?). Witty. Fără pretenţii. Pretenţii are doar montarea. Vrea să monteze publicul. Împotriva globalizării. A mercantilului. Doar v-am spus: decorul costă bani. Dragostea n-o poţi cumpăra cu bani. DJ nu te-nvaţă să mixezi. Te-nvaţă ce-i dragostea. Oricum te costă de râzi. Dar râzi.
Până la monologul final. Unde ar trebui să plângi. Nu poţi. Damn (sau "băga-mi-aş", ca să fim în temă). Din cauza inerţiei. Din cauza umorului. De la prea mult umor ţi se apleacă. De la patetism ţi se apleacă şi mai mult. Cum o face DJ de lui nu i se apleacă? Nici umorul, nici celelalte. Celelalte cuvinte, alea care n-au ajuns decor (trăiască şi grafismul!) fac toţi banii. Şi actorii fac toţi banii. V-am spus eu că ne întoarcem la bani. Deci şi la decor. Care e kitchos. "Comme il faut" ar spune francezii (care spun "cherchez..."). Ce să cauţi? Manifeste anti-mercantile? Unde? În Don Juan în Soho? Mă laşi? Mai degrabă în Dallas. Chiar, cum ar fi Don Juan în Dallas?
Logic. Ar fi ca un bordel texan. Lui DJ nu i-ar plăcea. Pentru el n-ar fi OK. DJ e OK. Soho e OK. E OK să nu ne lăsăm piticii să ne domine. Aţi ghicit, ei costă bani. Care sunt semnul globalismului. Mercantil, de acord. Pericol, de acord. Dar, please, nu la DJ în Soho. Zău, nu cadrează. Cadrează o expresie pe care am învăţat-o nu demult. Şi care îţi rezolvă dramaturgic orice situaţie. Cu pitici sau fără. Heblu. Aşa sună expresia. Nu ăla de maşină, ăla de teatru. Dacă-i heblu, heblu să fie. Dar am învăţat alta, şi mai şi. Soho.
Deci:
SO-HO!
Teatrul Naţional din Cluj
Don Juan în Soho
de Patrick Marber
Regia: Andrei Şerban
Decor: Adriana Grand
Distribuţia: DJ - Cornel Răileanu, Colm & un vagabond - Ionuţ Caras, Stan - Cristian Grosu & Iulius Iorga, Elvira - Ofelia Popii, Pete - Adrian Cucu, Lottie & Dalia - Ramona Dumitrean, Mattie & Ruby - Patricia Boaru, Aloysius - Dan Chiorean, o statuie - Andreea Gavriliu, Louis - Petre Băcioiu