Pur şi simplu dragoste ar fi trebuit să fie programat de Crăciun, pentru că acţiunea se petrece în preajma Crăciunului, moment în care cei care se iubesc ar trebui să stea împreună, chiar dacă a devenit o condiţionare: toată lumea, stimulată de supermarketurile şi globuleţele din oraş, îşi agită antenuţele interioare. Ca şi în viaţă, Crăciunul e un bun deadline pentru rezolvarea dilemelor afective. Un scriitor (Colin Firth), îndrăgostit rapid de menajera portugheză din casa de vacanţă din sudul Franţei, decide să-i ceară acesteia mîna de Crăciun. Un şef însurat (Alan Rickman) cedează farmecelor angajatei, o altă angajată (Laura Linney) ratează Crăciunul şi îl petrece cu fratele bolnav mintal în detrimentul colegului cu alură de gigolo pe care îl iubeşte în taină de doi ani. O proaspăt căsătorită e colindată la uşă, muţeşte, de cel mai bun prieten al soţului, despre care pînă şi noi credeam că e gay şi că îl iubeşte pe acesta, pînă să ne dumirim că de fapt e topit după fată. Un bărbat (Liam Neeson), căruia tocmai i-a murit soţia, asistă la serbarea fiului vitreg îndrăgostit de o colegă americancă şi taman la şcoală face cunoştinţă cu o mămică ce seamănă leit cu preferata lui, Claudia Schiffer (şi e chiar Claudia Schiffer). În fine, cine ar fi crezut, primul ministru (Hugh Grant) pleacă pe şestache din Downing Street pentru a o vizita pe angajata lui de care s-a îndrăgostit de cum şi-a luat postul în primire. Hugh Grant te duce cu gîndul la Tony Blair, parcă şi seamănă, dar discursul lui politic e un pic altfel. Disputa cu preşedintele Americii (Billy Bob Thornton) e una politică, dar şi una amoroasă, şi e tranşată de britanic cu o îndrăzneală mîndră, care i-ar umple de orgoliu pe britanicii care îl acuză pe Blair de servilism în relaţiile cu Bush (nu ştim ce reacţie ar avea George Michael).
Deci, ca într-un "We are The World" de sezon, iată un cor de vedete intonînd un imn al dragostei în dulcele stil britanic: rîzi, dar te şi emoţionezi. Cu cîteva excepţii, însă, cînd nu ţi se mai pare totul atît de "ca-n viaţă". De pildă, comunicarea inedită dintre britanic şi portugheză, furată mai mult ca sigur din Ghost Dog - fiecare vorbeşte pe limba lui, dar spune aceleaşi lucruri. Alteori însă, citatele sunt drăguţe; plecat să se reculeagă în Franţa, scriitorul se aşază la maşina de scris şi exclamă, ca-n celebra melodie şi cu pauza de rigoare: "Alone, again, naturally". Fireşte, "pleiada" de vedete în roluri de egală importanţă e făcută să dea mai multă greutate acestei simfonii. Emma Thompson (care tot din pricina dragostei îşi luase o vacanţă de pe platouri) face un convingător rol de femeie măritată care de Crăciun se întreabă dacă soţul o traduce sau nu cu angajata mult mai subţire-n talie. Iar cînd se opreşte din turuiala forţat veselă, pentru a da o fugă-n dormitor ca să plîngă un pic, un nod i se pune şi spectatorului în gît. Pentru că sărbătoarea Crăciunului e un bun revelator şi pe plus, şi pe minus.
"Pur şi simplu dragoste" nu e un film de Oscar, nici de Cannes, e nominalizat la Globurile de Aur pentru cea mai bună comedie şi cel mai bun scenariu de comedie, dar e dintre acele filme-pansament pe care îţi face bine să le vezi, pentru că îţi mai taie din mizantropie şi te fac chiar să le zîmbeşti încruntaţilor care te înghesuie în autobuz.