Sorry de Aleksandr Galin / Yuri Kordonski şi Şcoala de la Bulandra

Regizorul rus Iuri Kordonski, stabilit pentru un timp în Statele Unite, a montat a patra piesă la Teatrul Bulandra. De data aceasta, autorul este unul contemporan, aflat cam în aceeaşi situaţie cu regizorul, pe undeva, prin SUA, Aleksandr Galin. Piesa se intitulează Sorry, dar personajele sunt ruşi autentici. Spectacolul, excelent, să o spunem de la început, este susţinut de doi mari actori, unul dintre ei reîntors la uneltele sale (în România, la Dublin a mai jucat): Mariana Mihuţ şi Ion Caramitru.

Într-o scenografie extrem de semnificativă, semnată de Nina Brumuşilă, tragi-comedia Sorry, redusă pentru publicul românesc de la trei ore la una şi jumătate, se urmăreşte cu sufletul la gură. Povestea este aceea a unui emigrant rus, care ajunge în Israel, unde se botează în legea evreiască, din interes. Deşi este căsătorit ca să acopere "greşeala" unei tinere bogate, el revine în Rusia pentru a o găsi şi a o lua de nevastă pe fosta sa iubită, aceea cu care a făcut sex prin parcuri, pe bănci, pe vremea socialismului biruitor. Totul se petrece în subsolul unui spital, alături de morga acestuia, unde lucrează iubita sa, în noaptea de după nuntă şi dinainte de marea plecare definitivă. Numai că, în cele din urmă, proaspăta mireasă tomnatică nu-şi urmează mirele, anunţîndu-l doar să nu uite că are o soţie la Moscova.

Astfel prezentată, piesa e schematică, dar din dialoguri şi situaţii mici, Galin a construit o poveste tristă, jucată în cheie comică, avînd alunecări groteşti pe alocuri. La rîndul său, Iuri Kordonski a făcut din această piesă cu dialoguri strălucite, de parcă ar fi scrisă de specialiştii Hollywoodului, o capodoperă scenică. Apoi, mai sunt şi actorii, unii dintre cei mai mari ai acestui moment, care propun cu maximă fineţe şi subtilitate stările sufleteşti ale exilatului, şi acelea ale femeii rămase în infernul rusesc, adaptată.

La o recentă conferinţă de presă de la Teatrul de Comedie, George Mihăiţă o întreba pe Cătălina Buzoianu ce înseamnă "şcoala de la Bulandra", formulă pe care aceasta o pronunţase în legătură cu Emilia Popescu. Ce înseamnă "şcoala de la Bulandra" se poate vedea la acest spectacol, un anume profesionalism care-i împiedică pe actori, oricît de mari ar şti ei că sunt, să "tragă" de spectacol, să-şi ia libertăţi faţă de viziunea stabilită în prealabil împreună cu regizorul. Dincolo de geniul propriu, actorii care au această şcoală ştiu că există viziunea unificatoare a regizorului, faţă de care nu poţi să-ţi iei libertăţi decît prejudiciind spectacolul. Lucruri care se întîmplă nu o dată pe scenele noastre şi poate şi la Bulandra, unde nu joacă numai actori care au "şcoala de la Bulandra".

Cît despre regizor, tînărul discipol al lui Lev Dodin a devenit un obişnuit al Teatrului Bulandra, iar Mariana Mihuţ îşi exprima chiar regretul că, probabil, nu va mai fi prezent aici un timp, după ce se obişnuiseră cu el, ca într-o familie.