Prima piesă, ce dă şi titlul LP-ului, îţi spune din capul locului cum stau lucurile: nu e loc pentru speranţă. Lazăr sau Larry, după cum îl numeşte autorul, se trezeşte înviat împotriva voinţei sale. Versiunea oficială a învierii lui Lazăr este întoarsă pe dos. Lazăr nu e un personaj mântuit, ci mai degrabă un mort în viaţă, astfel că tot ceea ce-i rămâne de făcut este să-şi sape din nou mormântul. Mesajul este furnizat obsesiv şi nervos printr-un refren ce se încăpăţânează să te biciuie cu regularitate. Alte piese aduc în scenă un erotism cântat când furios, când potolit-melancolic. În Lie down (and be my girl) nevoia erotică intră sub specia urgenţei şi imediatului: "It's a matter of some urgency / O, darling can't you see, I can't hold back the tide / Lie down here and be my girl". La fel de agresive sunt şi melodiile Midnight man şi Today's lesson, unde rock`n roll-ul este împănat cu o atmosferă onirică şi descătuşări orgiastice. Textura muzicală şi ritmul reuşesc să ridice şi să susţină toată explozia aceasta psihedelică. Halucinantă (sau halucinogenă?) se dovedeşte a fi şi piesa The night of the lotus eaters. Sunetul e ameninţător, dragonii hoinăresc prin malluri, totul seamănă cu o noapte valpurgică marină: "I like floating here, it's nice / They've hung seaweed around my hips / And I do the hula for the hungry ones".
Trebuie precizat însă că albumul nu e exploziv pe toată lungimea lui. Nick Cave ştie să presare din când în când momente de-un lirism aproape dulceag. Pe piesa Moonland, în ritmul unui bas sec, artistul îşi descoperă vulnerabilitatea. Îşi urmăreşte iubita într-o noapte pustie şi nisipoasă. Şi totuşi pare că-şi gustă cu plăcere singurătatea, dincolo de ce spun versurile. Se apleacă cu poftă peste durerea lui, acompaniat de-o chitară tânguitoare. Parcă şi mai răvăşitoare este piesa Hold on to Yourself. Găsim aici o melancolie western, pe care artistul a mai cântat-o şi pe soundtrack-ul filmului The Proposition. Muzica aminteşte de rockul anilor `60. Inima sângerează, dragostea e purulentă, iar la radio "There's some cat on the saxophone / Laying down a litany of excuses". Pe piesa Jesus of the moon, eroul nostru simte nevoia unei schimbări. Nu se ştie cine a fost de vină, dar dragostea s-a consumat, şi înaintea lui stau deja nişte zâmbete feminine foarte ademenitoare.
Ceva mai încolo dăm de o piesă grea, plină de nedumeririri metafizice (We call the author to explain). Tonul este revendicativ, autorul e scârbit de toate cele. Unde-i coerenţa, unde-i ordinea? Supărarea din spatele discursului aminteşte de răzvrătirile lui Iov. Pumnii ridicaţi spre cer, critica socială, acuzele cer un răspuns, o explicaţie. Ne trebuie un autor pe care să-l învinovăţim. Până la urmă, nu neapărat în ordinea de pe LP, concluziile capătă ceva din înţelepciunea ecleziastului: "Me, I ain't going anywhere/ Just sit and watch the sun come up/ I like it here!/ I watch the people go ticking past" (pe piesa Albert goes west). Nimic nu e nou, toate-s la fel, ne spune muzicianul pe ultimul track, More news from nowhere. Prezenţele feminine par identice, capabile să genereze doar o adâncă plictiseală. Nimic nu-l mai uimeşte şi păcăleşte. Betty X e urmată de Betty Y, de Miss Poly, Elena, Deanna... Una seamănă cu o prinţesă nubiană, alta pare că-i poate alunga singurătatea, cealaltă stă foarte drăguţă în cadrul uşii, dar, în final, nu-i nicio veste bună care să-i curme spleenul. Toate feţele şi toate însuşirile se contopesc într-o masă obscură. Tot acasă-i mai bine. Nu se ajunge la deznădejde. Resemnarea e mai utilă.
În ultimii ani, Nick Cave se află într-o perioadă foarte rodnică. A compus soundtrack-uri pentru două filme, a scris un scenariu şi uite că mai are timp şi de-un album de studio (unul uimitor de bun). Adevărul este că, dincolo de imaginea lui de personaj chinuit şi nevrotic, Nick Cave e un artist extrem de muncitor. Dig!!! Lazarus Dig!!! a apărut la patru ani distanţă de Abattoir Blues / The Lyre of Morpheus şi imediat după proiectul Grinderman (2007). Nu reprezintă o schimbare radicală faţă de precedentele două albume (sau mai bine zis trei, ţinând cont că Abattoir Blues / The Lyre of Morpheus e un dublu LP). A preluat ceva din sunetul dur, de garage-rock al proiectului Grinderman, dar şi din atmosfera sofisticat-tristă de pe Abattoir Blues / The Lyre of Morpheus. E un album construit cu simplitate şi cu o uimitoare economie de instrumente. Piesele conţin linii melodice suficient de distincte şi de catchy, ca să te facă să-l asculţi într-un mod aproape compulsiv. Nu vă speriaţi, nu sunt şlagăre! Starea gloomy e la locul ei şi muzica e inaccesibilă celor cu inima seacă. Se pare că Nick Cave va ocoli România în turneul de promovare a albumului, dar o fugă până la vecinii sârbi vă poate da prilejul să audiaţi un concert teribil.
Nick Cave & The Bad Seeds
Dig!!! Lazarus Dig!!!
Mute, 2008
Vezi videoclipul piesei Dig!!! Lazarus Dig!!! cu Nick Cave & The Bad Seeds:
Vezi videoclipul piesei More News From Nowhere cu Nick Cave & The Bad Seeds: