Mama sufocantă şi copilul neajutorat - adult din punct de vedere biologic, dar incapabil să se detaşeze comportamental - au reprezentat tot timpul o sursă de gaguri cinematografice la Hollywood. Aşa că regizorul coscenarist Vince Di Meglio şi-a luat inima în dinţi şi a reluat schema, utilizînd o distribuţie deloc oarecare. Diane Keaton, Liv Tyler, Dax Shepard (Zathura: A Space Adventure - 2005, Employee of the Month - 2006) şi Mike White (scenaristul filmului The Good Girl, 2002, dar mai ales al excelentului The School of Rock, 2003), se străduiesc cît pot să menţină această comedie de reţetă pe linia de plutire, iar secvenţele reuşite, în care căderile lor nervoase se sincronizează, culminînd într-un ghem de stres şi epuizare, nu lipsesc.
Problema principală o reprezintă însă momentele în care toate avatarurile eroilor par să nu aibă nici o noimă. Totul porneşte de la necazurile care se îngrămădesc pe capul bietului Noah Cooper, un psiholog proaspăt concediat, care încearcă să-şi găsească liniştea în căminul conjugal. În ciuda faptului că are o soţie frumoasă şi calină, care se străduieşte din răsputeri să-l înţeleagă, totul se dă peste cap în viaţa lui. Vărul nepoftit al soţiei, un scenarist descurajat de lipsa succesului profesional, se mută temporar în casa lor. Mama lui Noah, Marilyn, o persoană hiperenergică, a cărei agitaţie îi conduce pe toţi la isterie, se mută şi ea la Noah, cu tot cu cei cinci cîini ai ei, după ce gelozia nestăpînită a determinat-o să-şi părăsească soţul. Mai mult, Noah se vede urmat de mamă şi la magazinul de covoare unde şi-a găsit, cu chiu, cu vai, o slujbă. Marilyn se angajează acolo, superîncîntată că vor fi colegi, şi îi face cam toate şicanele pe care i le poate pregăti o mamă sufocantă fiului - desigur, cu cele mai bune intenţii. Totul scapă din mînă, narativ, stilistic şi comic, atunci cînd nevasta lui Noah devine obsedată de dorinţa de-a fi mamă, cînd vărul înţepeneşte pe canapea, holbîndu-se în permanenţă, iar Marilyn începe să împrumute maşina fiului şi nurorii ei la orice oră, pentru a-şi spiona soţul părăsit.
Filme despre eroi copleşiţi de întîmplări idioate s-au mai făcut din belşug, multe chiar cu succes şi găselniţe simpatice, însă aici abundenţa obstacolelor de tot felul se dovedeşte curînd total nefuncţională. Nevasta dornică să devină mamă îşi aşteaptă soţul cu petale de trandafiri presărate pe pat şi o lenjerie intimă care, combinată cu sex-appeal-ul lui Liv Tyler, ar fi trebuit să încălzească şi un bolovan (dar aici nu funcţionează), mama isterică face tumbe prin casă, pe stradă şi la magazin, administrîndu-le fiului - şi spectatorilor - învăţăminte inutile, iar patronul "de la covoare" insistă obtuz asupra fiecărui fleac considerat abatere. În aceste condiţii, agitaţia lui Diane Keaton, care reia - şarjînd - rolul din Because I Said So, devine insuportabilă, vocea dulce (prea dulce) a lui Liv Tyler (care ar fi meritat un rol mult mai consistent) ajunge să sune strident, iar tertipurile lui Noah de a-şi încetini capacitatea de procreare arată absolut vulgar.
Cu toate micile sale momente reuşite, cu toată strădania lui Shepard - cel mai credibil dintre toţi -, filmul derapează cam prea des, culminînd cu scena ridicolă în care Marilyn cîntă beată în bar. Pînă la urmă, tot ce poate face spectatorul este să-şi verifice nivelul de toleranţă la clişee, scotocind după propriile momente de satisfacţie în tot acest amestec agitat cu perseverenţă.
Scăpaţi-mă de mama! / Smother
Producţie SUA, 2007
Regia: Vince Di Meglio.
Cu: Dax Shepard, Diane Keaton, Liv Tyler, Cameron Bender, Cindy Clark, Don Lake, Jerry Lambert, Ken Howard.