Pupilija, Papa Pupilo and the Pupilceks e o "invenţie" teatrală a unor tineri din Slovenia iugoslavă, care la vremea aceea, în 1969, n-aveau nici 20 de ani; "inventatorii", cinci poeţi deveniţi între timp faimoşi, n-aveau nici ei mai mult, iar regizorul, Dusan Jovanovic, la fel de june, e acum un "monstru sacru" al scenei slovene. Spectacolul a trăit cam un an, cu unii dintre interpreţi schimbaţi pentru că părinţii nu i-au mai lăsat, dar a fost destul ca Pupilija... să intre în istoria artei: nu doar datorită temelor tabu abordate (naţionalismul, relaţiile între persoane de acelaşi sex, nuditatea...), ci şi pentru modul dezinhibat cu care dădea peste cap convenţiile dragi teatrului realist al epocii şi chiar strategiilor teatrului politic "la modă" în Iugoslavia epocii.
Aproape 40 de ani mai târziu, "Maska", cea mai activă şi influentă organizaţie pe tărâmul independent al artei slovene, a operat o acţiune arheologică de reconstituire a Pupilijei... - fără să copieze la scară 1:1 spectacolul, artistul şi teoreticianul Janez Jansa a refăcut scenă după scenă pornind de la înregistrarea video a "performance"-ului (păstrată ca proiecţie de fundal) şi perspectiva subiectivă a unghiului de filmare, şi din relatările distribuţiei originale (şi ele, proiectate în reconstrucţie).
O reprezentaţie a acestui experiment de investigare a memoriei a avut loc, săptămâna trecută, la Centrul Naţional al Dansului din Bucureşti, ca parte a proiectului internaţional What to affirm, what to perform?, a cărui miză e, printre altele, să aducă mărturii de viaţă artistică în Europa de Est comunistă.
Janez Jansa (pe care-l cheamă, de fapt, Emil Hrvatin, e croat şi şi-a schimbat numele cu cel al actualului prim-ministru sloven ca parte a unui experiment artistic) îşi motivează exact aşa alegerea Pupilijei... - ca pe un studiu scenic despre strategiile memoriei şi, în acelaşi timp, o restituire a adevărului estetic al unui spectacol din care amintirea tinde să păstreze numai laturile scandaloase. Jansa n-a văzut producţia originală, avea cinci ani în '69; pentru el, Pupilija... a fost şi e "o demonstraţie de libertate". "Dacă priveşti cu atenţie spectacolul, în el există un manifest antitotalitar extrem de puternic şi care acoperă toate zonele: totalitarismul politic, Biserica, sistemul, naţionalismul, dar şi anume convenţii estetice. De fapt, orice mare operă de artă e o reflecţie asupra libertăţii, o provocare a limitelor libertăţii. Sigur că era şi spiritul vremurilor - '68-'69, nu e ceva venit din neant".
Vremurile s-au schimbat, istoria a rămas, iar la întrebarea din titlul proiectului - Ce să afirmăm, ce să performăm? - Jansa/Hrvatin dă un răspuns... estic: "În ultimii doi ani, m-am ocupat mult de tema libertăţii, în condiţiile în care în lumea noastră ea e garantată prin Constituţie. Cu toţii simţim că suntem liberi, dar nu putem face ceea ce dorim, deci ce fel de libertate e asta? În mai am organizat o conferinţă-dezbatere pornind de la această întrebare, cu invitaţi din Vest şi Est. Occidentalilor li s-a părut că a chestiona asemenea lucruri e ceva tipic pentru ţările foste comuniste, încă în tranziţie. Când, de fapt, dacă te uiţi la America lui Bush, ceea ce s-a întâmplat acolo după 11 septembrie ţine atât de evident de totalitarismul comunist, încât te face să constaţi din nou că democraţia e un sistem fragil, care se poate prăbuşi în orice moment. Cei care au trecut printr-un regim comunist sunt mult mai conştienţi de asta şi mult mai relaxaţi când pun întrebări despre libertate".
Slovenia sau Iugoslavia când vine vorba de Pupilija...? Şi una, şi alta, nici una, nici alta. "Nu e nimic nostalgic în această reconstrucţie, nu e vorba că ei au putut face ceva ce noi n-am putea", avertizează preventiv Janez Jansa. "E vorba despre investigarea unor strategii care spun multe despre ziua de azi, despre o punte între ieri şi azi" - trecutul şi prezentul unei regiuni pe care mulţi o cred "tabula rasa".
Pupilija, papa Pupilo and the Pupilceks
Reconstituit şi regizat de: Janez Janša
Creaţie şi performance: Aleksandra Balmazoviæ, Gregor Cvetko, Drazen Dragojevic, Lado Jaksa, Alja Kapun, Bostjan Narat, Matjaz Pikalo, Dejan Srhoj, Ajda Toman, Irena Tomazin, Grega Zorc
Muzica: Gregor Cvetko, Lado Jaksa, Bostjan Narat
Regizor tehnic: Igor Remeta
Asistent de regie: Samo Gosariè
Proiecţii: Samo Gosariè, Janez Janša, Igor Stromajer Operatori: Gregor Lipièar, Iztok SajdlMontaj: Gorazd Kernel
Make up artist: Barbara Pavlin
Imagine: Marcandrea Bragalini
Producător executiv: Barbara Hribar
Producţie: Maska Theatre Liublijana, Slovenia
Co-producţie: Festival EX PONTO, Bunker Productions
Co-producător video: Videoprodukcija Kregar.