Pupilija Ferkevek. Cinci poeţi iugoslavo-sloveni indecent de tineri în anul de graţie 1969, cînd în Europa Occidentală ecourile indecenţei juvenile abia începeau să se facă simţite. Cei cinci sînt coautorii - interpreţii încă liceeni (deci neprofesionişti) ai spectacolului îşi au, şi ei, propria contribuţie - unui performance (între teatru şi dans) despre care se spune că a marcat conştiinţa artistică a conaţionalilor: Pupilija, papa Pupilo and the Pupilceks. Pupilija..., construit pe refuzul preeminenţei textului în teatru, pe negarea structurilor dramatice clasice, pe o celebrare a jocului şi spleen-ului, atacînd, în acelaşi timp, tabuuri scenice şi politice (există o mult comentată scenă erotică explicită între două femei - imaginaţi-vă aşa ceva, în deceniul şapte într-o ţară comunistă, fie ea şi patria lui Tito!), a "trăit" un singur an, în turnee prin marile oraşe ale Iugoslaviei, a fost parţial filmat de televiziunea slovenă şi a lăsat în urmă legenda unui imens scandal.
Patruzeci de ani mai tîrziu, artistul şi teoreticianul Janez Jansa ("spiritul tutelar" al Maska, o puternică organizaţie interdisciplinară orientată către experiment, care editează şi o revistă cu acelaşi nume, la Liublijana) a recreat / reconstituit spectacolul regizat iniţial de Dusan Jovanovic, încercînd, pe de o parte, recuperarea unei memorii negate pînă acum Estului european ("reputat" ca fiind o imensă pată albă pe harta experimentului şi a inovaţiei performative), iar pe de altă parte, reactivarea şi reconsiderarea moştenirii artistice locale a acestui performance.
Nu doar pentru că această reconstituire a fost prezentată, de curînd, la Bucureşti, o întrebare îşi face loc: dacă ar fi să facă cineva un gest similar, ce anume - şi cum - ar readuce la viaţă din istoria spectacolului românesc modern? Pupilija, papa Pupilo and the Pupilceks nu e o întreprindere venită de pe altă lume şi nici ceva unic (acum doi ani, criticul şi teoreticianul de dans Andre Lepecki a reconstituit în Germania performance-ul vizionarului Allan Kaprow din 1959, 18 Happenings in 6 Parts, de pildă): deşi efemeritatea actului scenic e considerată a fi una dintre condiţiile lui ontologice, printre datele care şubrezesc poziţia actuală a criticului (singurul "martor" al faptelor de spectacol, chemat să dea dovezi de existenţă asupra "adevărului" teatral), restaurarea se regăseşte uşor ca direcţie activă în postmodernismul performativ şi strategiile lui de documentare.
Singura "problemă" ar fi să nu ai ce reconstitui sau să nu crezi necesar s-o faci; alegerea provoacă o analiză a memoriei, a legatelor artistice şi a ierarhiilor filtrate de timp: ce rămîne, de la ce se revendică o anume cultură a dansului sau a teatrului? Reconstituirile sînt revizitări ale miturilor care leagănă artiştii unei epoci: coregrafiile lui Miriam Răducanu, Macbeth cu măşti al lui Sava, Revizorul lui Pintilie (mai sînt oare şi altele, la noi?). De fiecare dată, înseamnă o confruntare cu trecutul idealizat, uneori miza e restabilirea unor adevăruri (pentru slovenii de la Maska, inovaţia estetică adusă de performance-ul lui Jovanovic, în defavoarea teribilismului politic păstrat, mai curînd, în memoria colectivă).
Niciodată nu e vorba despre refacerea unui spectacol în datele lui exacte, nu e vorba despre cópii 1:1, ci despre un comentariu direct, prin resuscitarea selectivă a originalului, a acestuia, din perspectiva prezentului. În Pupilija..., unghiul vizual, spre exemplu, e cel dat de filmarea din '69 (un unghi al receptării subiective), nu cel iniţial; dacă, la vremea aceea, unul dintre momente se concentra asupra posibilelor atitudini - de respect, dispreţ, indiferenţă etc. - faţă de drapelul Republicii Socialiste Iugoslave Slovene, corespondentul lui din 2008 îi adaugă steagul Sloveniei independente, creînd, astfel, o relaţie politică nouă între cele două însemne naţionale; lectura unui poem naţionalist sloven are un cu totul alt orizont semantic la zece ani de la războaiele iugoslave decît avea cu 20 de ani înainte ca ele să izbucnească... Jocului live i se asociază, acum, proiecţii - ale înregistrării video, rememorări ale artiştilor implicaţi şi istoria lor personală, note de regie - insistînd asupra procesului de creaţie şi a inventivităţii artistice într-un anume context cultural.
Precizări necesare
Janez Jansa nu e numele real al omului din spatele proiectului Maska, el s-a născut ca Emil Hrvatin şi, etnic vorbind, e croat. Acum ceva vreme, Hrvatin, Davide Grassi şi Ziga Kariz şi-au schimbat, oficial, numele, cu toţii, în cel al actualului premier sloven (Grassi s-a şi însurat sub noua identitate). Cei trei nu fac parte dintr-o grupare artistică definită, fiind însă, fiecare, figuri marcante pe scena interdisciplinară a artelor din Slovenia. Iar Pupilija... nu e cea dintîi reconstrucţie artistică în care Hrvatin se implică după operaţia schimbării de nume. În august 2007, Jansa, Jansa şi Jansa au realizat Triglav na Triglav / Muntele Triglav pe muntele Triglav, un performance care repunea în circulaţie elemente ale unor experimente artistice controversate datînd din 1968 şi 2004, un happening avangardist al grupului OHO şi o primă reconstrucţie a acestuia, în cheie postmodern-grotescă, datorată altei grupări, Irwin, foarte cunoscută în Europa încă din anii '80. Muntele Triglav e simbolul geografic, naţional şi statal al Sloveniei, o piatră de temelie a identităţii etnice slovene, creaţiile celor de la OHO şi Irwin fac parte integrantă din identitatea artistică a acestei ţări (la fel ca şi Pupilija...). Schimbînd registrul grotesc de la Irwin într-unul tragic, Hrvatin, Grassi şi Kariz anticipează în Triglav... ceea ce în performance-ul jucat şi în România devenea o dimensiune fundamentală: avem o istorie estetică ce ne defineşte fără voia noastră, ce ne rămîne de făcut cu ea?
Maska Theatre Liublijana (Slovenia)
Pupilija, papa Pupilo and the Pupilceks
Reconstituit şi regizat de Janez Jansa
Creaţie şi performance: Aleksandra Balmazoviæ, Gregor Cvetko, Drazen Dragojevic, Lado Jaksa, Alja Kapun, Bostjan Narat, Matjaz Pikalo, Dejan Srhoj, Ajda Toman, Irena Tomazin, Grega Zorc
Muzica: Gregor Cvetko, Lado Jaksa, Bostjan Narat
Proiecţii: Samo Gosarie, Janez Jansa, Igor Stromajer.