Fac parte din mulţimea nedefinită de femei care au savurat, într-o etapă sau alta a diverselor lui difuzări, serialul Totul despre sex / Sex and the City, 1998, regia Martha Coolidge, cu Sarah Jessica Parker, Kim Cattrall, Kristin Davis, Cynthia Nixon, Chris Noth. Şi nu numai că s-au uitat cu plăcere, ci l-au disecat şi, mai mult de atît, l-au trăit. Pînă la urmă, era singura producţie a culturii populare de acest fel care a încercat şi - măcar parţial - a reuşit să ofere o soluţie pentru femeile de sfîrşit de ani '90, început de 2000, diferite de predecesoare din multe puncte de vedere.
Noul mileniu a venit cu imaginea unui alt tip de femeie decît cele cu care ne obişnuiserăm în seriale nu numai precum Dallas sau Dinastia, ci chiar Tînăr şi neliniştit sau Dragoste şi putere: nu doar una de carieră, avînd poziţia ei, de putere, independentă de cea a bărbatului cu care are de-a face; ci şi una care, chiar în viaţa personală, reuşeşte să se definească prin ea însăşi, fără ca obiectul ei favorit de referinţă să fie unul masculin. Carrie Bradshaw şi prietenele ei Samantha, Charlotte şi Miranda putuseră, timp de mai multe episoade, să se manifeste şi să aibă farmec prin ceea ce făceau ele însele, şi nu în mod special prin interacţiunile romantice cu vreun Mr. Big sau altul. Chiar dacă se terminau, conform cu referinţele altor epoci, tragic sau măcar lacrimogen, raportat la un nou tip de valori, autoreferenţiale, să le spunem - episoadele din Totul despre sex sfîrşeau optimist: deşi de multe ori părăsite, cele patru prietene se aveau una pe alta (puteau deci, să-şi împărtăşească experienţele şi se puteau detaşa ironic), dar şi moda (garanţia unei perpetue înnoiri), imposibilă fără look-urile bine conservate (şi puţin afectate de depresiile sentimentale); precum şi profesiile, toate de succes, cu atît mai mult cea practicată de Carrie, de scriitoare într-ale relaţiilor: tocmai accesul ideal spre eliminarea frustrării prin exhibare şi mărturisire publică. Din aceleaşi motive, bărbaţii vinovaţi, de multe ori, de dezamăgirile lor erau, prin toate procedeele amintite, daţi în vileag, expuşi ochiului public feminin vigilent şi, ca atare, neutralizaţi.
Am pus totul la timpul trecut pentru că filmul Totul despre sex, apărut anul acesta (regia Michael Patrick King), schimbă registrul concluziilor, uimindu-ne cel puţin pe unele dintre fanele serialului: ca reprezentantă a lor, fusesem atît de obişnuită cu ideologia lui feministă hard, încît măritişul Carriei cu Mr. Big din finalul filmului m-a destabilizat uşor. Abia mă învăţasem, timp de multe episoade, cu ideea că o femeie frumoasă şi de carieră, de 35 de ani, poate să fie bine-mersi şi singură, în sensul că nu e musai să aibă o relaţie stabilă, poate supravieţui cu capul sus şi aşa, doar cu niscaiva colorate aventuri ocazionale, cînd, deodată... nebunie! Carrie se mărită cu Mr. Big, Mr. Big acceptă, fără probleme, cel puţin iniţial, ideea căsătoriei. Ba, mai mult, se şi discută că au 40 de ani, şi de la vîrsta asta încolo...
Timpul pare să fi schimbat conotaţiile feministe ale filmului: e ca şi cum ni s-ar spune că totul are limită, zburdaţi cît mai puteţi, dar de la 40 de ani încolo mai gîndiţi-vă şi la bătrîneţe, cînd e bine să ai un suflet alături. Cu alte cuvinte, după ce acelaşi serial ne-a învăţat să ne dezbărăm de prejudecăţile romantice şi să răzbatem, în plină ofensivă feministă, de unele singure, acum, deodată, reformulează totul: putem face toate lucrurile astea, dar cu o limită... E drept că Mr. Big are ceva ezitări, ca să nu contravină complet portretului masculin tipic de ins care dă bir cu fugiţii în faţa responsabilităţii, dar, pînă la capăt, se repliază... Făcîndu-ne pe toţi să revenim, spăsiţi, la mitul Cenuşăresei... Noroc cu Samantha, singura şi ultima care mai ţine steagul sus...